Scrisoarea lui Gusa catre Basescu

Share

Draga Traian,

Iti scriu atat in calitatea mea de fost opozant al tau, odata cu 2001, anul intrarii mele in politica, de fost partener in 2004, de fost adversar (poate singurul!) pe intreaga durata a primului tau mandat, 2005-2009, oricum, in calitatea de om care-ti cunoaste bine si calitatile, si defectele, si aspiratiile.

Iti scriu de data asta fara nici un sentiment de revansa, fara ura si fara incrancenare. Stiu ca pare greu de crezut aceasta detasare a mea in ceea ce te priveste, in conditiile in care ti-am imputat de-a lungul timpului inconsecventa in relatiile noastre personale, chiar lipsa de caracter.

FOTO: Mediafax

Astazi, la circa 2 ani de la iesirea mea din politica, observand dezastrul national instalat, pe care-l girezi cu disperare si evidenta lipsa de solutii, nu mai simt deloc nevoia sa-ti demonstrez ceva, sau sa ma razbun pe tine, desi poate ar fi scuzabil, tinand cont de ce s-a intamplat dupa victoria noastra din 2004 – pentru ca da, eu o consider a noastra.

Sunt inca tanar, am trait cu sentimentul ca mi-ai furat niste ani din viata, ma revolta cand vad atata nedreptate si minciuna nepedepsite, adica exact pe dos decat am promis impreuna in 2004.

Si totusi, revolta mea nu mai este orientata impotriva ta, si o sa vezi de ce, parcurgand aceasta scrisoare, si poate, cartea. Au trecut 6 ani de cand ne-am despartit politic si, chiar daca poate tu crezi ca am regretat vreodata ca nu am ramas alaturi de tine, beneficiind din plin de putere asa cum o fac toti apropiatii tai, iti spun sincer ca, daca ar trebui sa iau din nou decizia de atunci, si acum ar fi aceeasi.

Si-acum incep sa-ti explic! Prin conjunctura aleasa de soarta, favorizata prin efortul unor institutii si persoane detectabile doar de catre cunoscatori, de la finalul lui 2004 ai fost mandatat, Traiane, nu doar cu conducerea tarii, dar mai ales cu o sarcina precisa: sa “te-ncarci” cu marile probleme ale acestei natiuni, sa le analizezi impreuna cu cei mai capabili romani ce-ar fi acceptat sa lucreze cu tine, si gasind solutiile potrivite, sa asiguri impunerea acestora, sa girezi implementarea lor.

Si bineinteles ca din aceasta perspectiva, neonorata deloc prin actiunile mandatului tau prezidential, trebuie ca macar astazi sa devii un receptor principal al discutiei despre boala si mizeria Romaniei de azi. Nu pentru ca ai provoca mizerie in aceasta tara, nu mai e rolul meu sa iti judec nici pulsiunile, nici emotiile si nici rationamentele.

Nu pentru ca te-as considera un fel de simbol al bolilor si al alienarii acestei tari, n-o s-o fac, desi sunt foarte tentat sa o fac. Nu pentru ca vreau sa pun in spatele tau vinovatiile cumulate pe care le enumar si le expun in aceasta carte, fiindca nu o s-o fac, n-ar fi real, as fi incorect in ceea ce te priveste.

Vreau sa receptezi aceasta discutie pentru ca tu, la fel ca si mine, la fel ca si orice cetatean al acestei tari, trebuie sa ai sansa de a privi din nou in oglinda. Mai tii minte metafora oglinzii, cea din campania electorala? Cea pe care ai folosit-o pentru a sugera unei multimi de romani, speriati de Nastase si de trecut, si care sperau sa vada o cale spre viitor, ca tu esti diferit.

Precizand pentru cei mai tineri, o sa spun ca ai vorbit de oglinda incercand sa arati ca, desi esti si tu un fost comunist, desi esti si tu un fesenist, desi ai fost mereu in clasa politica pe care o criticai, tu ai putea fi altfel. Sugerand in acest fel ca ai fi, mai mult decat oricine altceva, constient atat de bolile reale ale tarii, cat si de slabiciunile tale, concomitent de nevoile reale si chiar de sensibilitatile acestei tari.

Eram in spatele tau, am vazut cum lumea te-a crezut si te-a votat. A fost un moment de un entuziasm nebun (de data asta, folosirea cuvantului “nebun” este chiar sanatoasa) si eu am fost unul din “nebunii” care s-a bucurat aproape ca un copil in urma victoriei tale, facand in acea seara ture nenumarate intre Piata Romana si Piata Universitatii, doar pentru ca sa pot savura mai mult bucuria victoriei unor oameni curati si increzatori.

Ai crezut, domnule Presedinte al Romaniei, ca acea victorie este suficienta. Si ai crezut asta tocmai pentru ca brusc ai reinceput sa te gandesti doar la tine. Ai crezut de fapt ca bolile sistemului, despre care am vorbit impreuna de-atatea ori inainte de alegeri, nu mai sunt atat de grave, doar pentru ca tu le poti ocoli deja, de la inaltimea fotoliului prezidential.

Mesajul meu catre tine azi, dupa 6 ani in care noi doi n-am mai vorbit, este ca te-ai pacalit groaznic, incercand de fapt sa ne pacalesti pe cei ce te-am sustinut. Pentru ca acele boli nu se pot ocoli, si din cauza calculului tau gresit, ai ajuns si tu, la fel ca fiecare dintre noi, prizonier intr-o tara prabusita, un biet locatar al Ospiciului numit Romania.

Singura diferenta este ca “prizonieratul” tau are o perspectiva temporar calmanta, contemplata de la ferestrele palatului Cotroceni. Si, sarmanul de tine, desi ti-ai intretinut mereu iluzia ca ai fi un mare lider, un om care conduce, un “creier”, chiar un “papusar”, acum o oglinda adevarata, nu ca cea iluzorie din Campania din 2004, ti-ar arata doar imaginea unui “pacient” invins.

Pentru ca, domnule Presedinte Traian Basescu, Sistemul te-a invins! Cred ca nu exista nimeni, chiar alaturi de tine, si cu atat mai mult printre ceilalti dintre noi, care sa nu fie constient azi de infrangerea ta. Poate doar tu nu esti constient de acest lucru. Desi, daca as tine cont de inteligenta ta, sunt sigur ca, in colturile intentionat neexplorate ale mintii tale, si tu ti-ai dat seama de asta.

Si cand rememorez ca ai venit la putere pe baza unui proiect de schimbare, de insanatosire, de curatenie morala si politica, pe care l-ai abandonat din prima zi de dupa victoria din 2004! Era un proiect luminos, dar mai mult ca orice, era un proiect corect.

Era ceea ce Romania are nevoie acuta in continuare, desi sunt convins ca, pe masura ce timpul trece, piere si sansa ca aceasta tara sa mai poata sa puna in aplicare un astfel de proiect.

Deja acel fost proiect al nostru (fiindca pot spune, poate mai mult ca oricine altcineva, ca este al nostru, nu doar al tau) pare pentru majoritate doar o indepartata himera, o posibila halucinatie a mintilor unor oameni care inca se cred sanatosi, intr-o societate destructurata.

Am spus ca Sistemul te-a invins, si chiar cred asta. S-ar putea insa ca acesta sa te mai foloseasca o vreme. Si-ti reamintesc ca tot in 2004, il ridiculizai pe Emil Constantinescu pentru declaratiile sale, in care recunostea ca a fost invins de… Sistem. Dar macar el a fost sincer.

Intr-un fel, daca vrei, ca si Iliescu care, in sinea lui, stie foarte clar ca nu a vrut niciodata o schimbare de Sistem, ci doar o schimbare de oameni. Tu, spre deosebire de ei, te minti in continuare, cu “sprijinul”unor yesmeni cu apucaturi de pupincuristi (scuze cititorilor!), care te-nconjoara.

Te crezi puternic, desi nu mai esti demult. Te crezi chiar reformator, desi nu ai pus in practica nici macar o reforma. Ce s-a ales Traiane, de discursul anti-coruptie? S-a ajuns la Ridzi si la Videanu, la Bercea Mondialu si la dubioseniile acelea inca neclarificate despre traficul cu armament al fratelui tau.

Am atacat impreuna coruptia PSD marca 2004, dar coruptia si hotia facuta in numele tau, sau poate chiar cu aprobarea ta, sunt si mai spoliatoare. Ce s-a ales de reforma sistemului de securitate nationala? Ce s-a intamplat cu controlul democratic al serviciilor secrete?

Ce-a ajuns votul uninominal? Cum de saracia e azi mai mare ca inainte? Cum de s-a distrus atat de tare credibilitatea cotei unice? Unde sunt vocile credibile din societatea civila, care te sustineau la fiecare pas? Tu chiar nu intelegi ce ti se-ntampla, sau te afecteaza prea tare daca recunosti?

In afara celor pe care i-ai pus in functii grase, sinecuristii fosti “elitisti”, nimeni semnificativ nu te mai sustine. Altcineva, in afara de pedelistii devalizatori de bugete, nimeni nu mai spune nimic bun de tine. Asta nu te face sa te urci pe pereti? Nu te simti macar rusinat?

Ce-ai putea vedea azi, de-ai indrazni sa te uiti totusi in oglinda? Si te-ntreb cu mahnire in ceea ce te priveste, chiar ca un fost tovaras, insa cred ca daca-i indrazni ai putea vedea, poate pentru prima data dupa 6 ani, adevarul. Vei vedea “colivia de aur”in care stai inchis, inconjurat de aceiasi oameni sau de acelasi tip de oameni pe care inainte ii criticai si-i detestai.

Vei observa si ca nimic din ce spui nu se mai intampla, ca planurile tale concrete – cele pentru care ai fost mereu atat de admirat- nu mai au nici finalitate si nici consistenta. Vei constata stupefiat ca nu mai poti sa influentezi decizii nici in Servicii, nici in Parlament, nici macar in Guvern.

Nimeni nu te mai asculta, de fapt. Cu totii par atenti, eventual aud ce le spui dar, nemaiascultandu-te, e evident ca nimeni nu te mai respecta. Iar daca cei din jurul tau nu te mai respecta, cum crezi ca gandeste restul oamenilor din tara? Cum consideri ca se vor comporta in scurt timp cei care stiu despre tine doar din relatarile televiziunilor “mogulilor”?

Mai ales ca multi nu mai aud decat injuriile tale sau doar acuzatiile tale rabufnite impotriva unui “popor nerecunoscator”. Ai vrut respect din partea cetatenilor acestei tari, dar in urma actiunilor tale prezidentiale ai ajuns azi sa primesti in schimb ura si dispret.

Iar din partea Sistemului, pe care ai vrut sa il conduci glorios ca pe o nava in vreme de furtuna, nu mai primesti azi nimic, poate vreun branci in curand, cand vor considera ca nu mai esti util. As pune pariu ca sintezele zilnice cu informatii pe care le citesti, sunt deja pline cu lucruri nereale, dar pe care tu vrei sa le auzi.

Sau ca discutiile pe care le porti cu “fidelii”, duc la decizii “destepte” care par sa te intareasca si sa te confirme. Dar aceste decizii, de fapt, nu mai inseamna nimic. Ai ajuns si tu la fel ca noi toti. Ai ajuns un pacient intr-un ospiciu, care se crede altceva. Voi descrie mai tarziu, in carte, si cum se cheama tipul de boala pe care il au, de obicei, conducatorii.

Vei decide singur daca te incadrezi sau nu. Eu recunosc insa cinstit ca sunt prizonier in acest “ospiciu”. Ma cred inca sanatos, desi poate nu mai sunt nici eu. Dar sunt macar constient de ce mi se intampla. Si aleg, in cunostinta de cauza, sa ma uit in oglinda si sa spun, cat se poate si cui ma asculta, adevarul in care eu cred.

Si cred ca sunt mai castigat si pentru ca, spre deosebire de tine, eu nu sunt obligat sa mai mimez speranta in viitor. Eu nu mai transmit celor din jur promisiuni. Dimpotriva. Ma adresez doar celor pe care ii consider aproape de o posibila evadare: tinerilor si celor care deja au plecat din tara.

Tinerii care au inca sansa de a nu se obisnui cu minciuna, cu nedreptatea, cu anormalitatea. Ei pot inca sa isi osifice valori sanatoase. Oriunde in Occident, dar nu aici, in Romania pe care voi, ultimii 3 ESCU, Iliescu, Constantinescu, tu, ati condus-o in ultimii 20 de ani.

Iar cei care au plecat deja, cei care stiu ca exista si lumina in spatele umbrelor pe care ni le proiectam pe perete, trebuie sa ramana deocamdata acolo, departe de tara. Romania, asa cum e azi, nu are nici o sansa, si nici nu le poate oferi din pacate, vreo sansa…

Draga Traian, Viata este dura azi cu tine, istoria va fi si mai dura. Eu stiu bine ca ai cautat toata viata ta mai ales doua lucruri, glorie si respect, si le-ai pierdut pe-amandoua tocmai din postura prezidentiala. Sistemul te-a infrant, oamenii se vor bucura insa cand vor intelege asta, pentru ca nici macar vracii gen Aleodor Manolea, ce te-nconjoara in ultima vreme, nu le mai pot influenta trairile excesive in ceea ce te priveste.

Ramane doar ca tu, daca vei gasi in interiorul tau forta de a fi sincer cu tine, sa recunosti toate aceste lucruri. Poate ca abia atunci, daca vei avea si noroc, vei mai gasi o cale spre propria ta insanatosire. Nu vreau sa te jignesc, stii ca am incercat pe cat posibil sa n-o fac, insa, din dorinta mea de a te forta la introspectie in aceste vremuri grele, vreau sa-ti ofer o imagine plastica despre tine, sa fie elocventa si pentru cititorii cartii mele:

Traiane draga, astazi tu esti asemenea eroului din filmul “El Cid”, varianta romaneasca si deloc eroica. Diferenta specifica este ca el a fost tinut pe cal si dupa ce o sageata il rapusese, legat fiind si cu ochii larg deschisi, cu scopul nobil de a-si conduce armata la Victoria finala, in timp ce tu esti aratat in fruntea “armatelor”, tot fara putere, doar cu intentia ca cei care manipuleaza cu adevarat puterea in Romania, sa nu fie deranjati…

Trist!

Intelegand ce ti se-ntampla azi, nu inseamna ca am intelegere pentru faptul ca nu-ti pui problema responsabilitatii faptelor tale. Speranta mea insa, este ca citind aceasta scrisoare, si poate cartea, chiar de te vei enerva, sa capeti masura consecintelor (in)actiunii tale. Iti doresc multa sanatate!”

Sursa: Robert Turcescu pe Facebook

Share