home CORUPTIE, POLITICA Scandal imens între companiile şi direcţiile Primăriei Generale

Scandal imens între companiile şi direcţiile Primăriei Generale

Share

Sandal imens între o Administraţia Străzilor şi una dintre companiile muncipale înfiinţate de Gabriela Firea. Cele două entităţi se ocupă cu acelaşi lucru.

Scandal imens, grevă spontană

Aproximativ 200 de salariaţi ai Administraţiei Străzilor au intrat marţi în grevă spontană, timp de două ore. Nemulţumirea acestora e legată de perspectiva delegării serviciilor de construire, modernizare, reparare şi întreţinere a arterelor de circulaţie.

Aceasta către Compania Municipală Străzi, Poduri şi Pasaje Bucureşti SA şi închirierea unor bunuri aparţinând Administraţiei Străzilor.

“A fost o grevă spontană, motivul fiind hotărârile de consiliu din data de 23 august cu privire la delegarea gestiunii şi închirierea unor mijloace fixe către companii. (…) În momentul în care maşinile şi uneltele vor fi închiriate acestor companii noi vom rămâne fără obiectul muncii”, a declarat pentru Agerpres preşedintele sindicatului din Administraţia Străzilor, Dan Georgescu.

Scandal imens, angajaţii se tem că-şi pierd locurile de muncă

El a mai precizat că angajaţii Administraţiei Străzilor sunt îngrijoraţi de posibilitatea pierderii locului de muncă, în condiţiile în care nu poate fi realizat un transfer către companiile municipale.

“Nu există transfer. În momentul în care am discutat cu domnul city manager, Sorin Chiriţă, ne-a confirmat că nu există bază legală de a fi transferaţi la aceste companii.

Dânşii susţin în continuare să ne dăm demisia şi să ne angajăm la aceste companii, lucru care nouă nu ne convine, întrucât prin semnarea demisiei ne pierdem toate drepturile pe care le avem în contractul colectiv de muncă, iar angajarea la aceste companii va fi o perioadă de probă. O perioadă de probă în care angajatorul te poate da afară, fără să ai dreptul să îl acţionezi în instanţă. Te poate da afară, chiar fără să îţi prezinte motivul”, a explicat el.

Încep să apară fisuri în establishmentul lui Gabi Firea

Dan Georgescu a apreciat că ar fi fost de preferat ca Municipalitatea să investească banii în Administraţia Străzilor, şi nu în compania municipală.

“Dacă nu aveau posibilitatea să transfere salariaţii la aceste companii, deoarece nu există cadru legal, trebuia să nu mai înfiinţeze aceste companii, iar banii pe care i-au băgat în companii să fie investiţi în aceste administraţii, care sunt viabile şi foarte bune”, a spus acesta.

La grevă au participat 200 de salariaţi

Georgescu a mai precizat că la grevă au luat parte aproximativ 200 de angajaţi din totalul de 375, susţinând că nici salariaţii care nu au participat la protest nu vor să îşi dea demisia.

El a menţionat că, în cazul în care proiectele de hotărâre vor fi adoptate cu majoritate simplă (şi nu cu majoritate calificată, aşa cum s-a întâmplat în şedinţele anterioare, când au fost respinse), le vor ataca în instanţă.

“Dacă dânşii vor trece aceste proiecte cu jumătate plus unu, noi vom acţiona în instanţă şi ne vom agăţa de toate pârghiile care ne sunt permise de lege, eventual şi greva generală”, a precizat preşedintele sindicatului din Administraţia Străzilor.

Citeşte şi
Nu-mi place Nicuşor Dan, dar nu-mi dau seama de ce anume. Există o componentă instinctivă
Ca să dea turcilor contractul cu tramvaie de 160 de milioane de euro, Gabriela Firea
Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan, anunţă că nu candidează la Primăria Capitalei, pentru că are alte
Primăria Capitalei anunţă că a aprobat organizarea unei manifestaţii pentru data de 10 august în
Sunt mari semne de întrebare privind modul în care a intrat în complet Alina Ghica,
Mirel Palada, mai bogat, mai spălat. Un contract de 116.000 de lei a fost atribuit
DNA îi cere Gabrielei Firea documente referitoare la modul în care primarul Bucureștiului, Gabriela Firea,
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a respins cererea de desfăşurare a unui protest autorizat
Adriean Videanu s-a ales cu un nou dosar penal la Parchetul General. Ancheta vizează modul
Candidatul USB la Primăria Capitalei, Nicuşor Dan, deţine un teren de 7460 de mp, în
Share