De la scrierea articolului Marian Munteanu candidat PNL la Primărie, o coliziune, asupra fostului lider al Pieţei Universităţii a început un atac în haită al tuturor forţelor interesate de discreditarea acestuia şi a PNL.
Mai întâi, este necesar să explic câteva lucruri.
După publicarea acestui articol de atitudine, mi se va spune că m-am sucit şi contrazic ceea ce am afirmat anterior, luându-i apărarea lui Marian Munteanu. Eronat. Ceea ce am afirmat despre fostul lider al Pieţei Universităţii rămâne valabil.
Alţii vor spune că iau apărarea PNL. Iarăşi eronat. Nu voi face altceva decât să constat cea ce este vizibil cu ochiul liber despre jocurile actuale de volume politice. Nu mă poziţionez de partea nici unuia dintre actorii politici.
Alţii m-ar putea acuza, asemeni lui Marian Munteanu, că aş fi legionaroid sau legionar. Nimic mai greşit. Nu numai că lucrurile nu stau aşa, dar mi-am manifestat în mod repetat, în diferite situaţii, antipatia faţă de toate excesele extremiste ale curentului legionar şi rudelor sale.
Să trecem acum la miezul chestiunii.
Mişcările politice
În articolul precedent, am scris că “organic, Marian Munteanu este un tip intelectualizat puternic, de dreaptă conservatoare, cu tendinţe ponderat-legionare, probabil zeliste“.
Însăşi această caracterizare defineşte natura contradictorie a acestui om. Tendinţele sale ponderat-legionare de după anul 1990, legate de formarea partidului Mişcarea pentru România, intră în conflict cu conservatorismul său oarecum trăirist. Cele două curente, conservatorismul şi legionarismul, reprezintă lucruri diferite în istoria politică a României.
Partidul Conservator a fost, între anii 1880 și 1918, una dintre principalele două forțe politice din România. Cealaltă era Partidul Național Liberal. Partidul Conservator a fost partid de guvernare timp de 14 ani, adică mai mult de o treime din existența sa
A fost fondat pe 3 februarie 1880 în București, pe baza unor doctrine ale diverselor grupuri conservatoare existente dinainte. Precursorii au fost gruparea politică “Juna Dreaptă” (1868), și ziarul Timpul (1876), unde a lucrat jurnalistul Mihai Eminescu. Lideri marcanţi: Manolache Costache Epureanu, Lascăr Catargiu, Ion Emanuel Florescu, Gheorghe Grigore Cantacuzino, Petre P. Carp, Titu Maiorescu, Alexandru Marghiloman.
Legiunea Arhanghelului Mihail, numită și Mișcarea Legionară, a fost înființată în România interbelică pe 24 iunie 1927 de Corneliu Zelea Codreanu, în urma rupturii dintre acesta și mentorul și principalul său susținător, A.C. Cuza, devenind o organizație paramilitară teroristă, de orientare naționalistă-fascistă, creată după modelul organizațiilor naziste SA și SS, cu caracter mistic-religios, violent anticomunist, antisemit și antimasonic.
Alături de Codreanu, supranumit „Căpitanul”, fondatori ai Mișcării Legionare au mai fost Ion Moța, Radu Mironovici, Corneliu Georgescu și Ilie Gârneață, dar dominarea „Căpitanului” era absolută, inalienabilă, indisputabilă, iar criticarea sa era pasibilă cu moartea. După asasinarea lui Codreanu în noiembrie 1938, conducerea Legiunii a fost preluată de Horia Sima.
Între cele două formaţiuni politice există un hiatus dramatic. Una a lucrat în siajul modernizării Principatelor Române, alta a contribuit la adâncirea României interbelice în haos, ajungând la putere pe fondul avansului Germaniei Naziste.
Slalomul lui Marian Munteanu
Revenind la Marian Munteanu:
ceea ce spunea acesta în 1990, în Piaţa Universităţii, nu avea legătură cu extremismul, ci cu dreapta politică democrată;
evoluţia sa ulterioară a cunoscut o perioadă cu puternice influenţe neolegionare, prin formarea Mişcării pentru România, formaţiune politică de orientare ponderat-neolegionară, în care a fost însoţit de o parte dintre liderii Ligii Studenţilor din generaţia sa;
deraierea alături de Măgureanu şi PUNR în jurul anului 2000 este un capitol din biografia sa care mai trebuie explicat;
actualul episod de revenire în viaţa publică este unul tradiţionalist-conservator, cu o puternică orientare democrată. Referitor la constituirea aşa-ziselor consilii civice, pe care le considerăm o tâmpenie, nu ne dăm seama dacă acum Marian Munteanu e dominat de civism sau mimează civismul din oportunism.
Această evoluţie ne îndeamnă să credem că Marian Munteanu, ca nativ gemeni, este un tip probabil de bună-credinţă, influenţabil, o natură duală, care merge în siajul curentelor şi mişcărilor de care este purtat prin viaţă, precum corabia beată a unui cunoscut poet francez, al cărui nume ni se pare jignitor pentru cititor să-l mai rostim, pentru că acesta îl cunoaşte deja.
Cestiunea politică
În acest moment, în opinia noastră, o sumă de grupări politice folosesc în mod excesiv şi nemeritat, pentru ce reprezintă persoana lui Marian Munteanu, biografia acestuia în jocul politic.
Simptomatic pentru acest fenomen este ceea ce a fost capabil să facă europarlamentarul Cristian Preda ieri, pe B1 TV. Acesta l-a făcut (nu este singurul) pe Marian Munteanu legionar. Ca să simplificăm.
Partea odioasă este că a afirmat că este legat de violenţele de la începutul anilor 90. Este un capitol din linşajul mediatic la care este azi supus Marian Munteanu. El se bazează pe faptul că în 26 de ani românii au cam uitat cum e cu Piaţa Universităţii, Mineriada 13-15 iunie 1990, FSN, partidele tradiţionale, ca PNL şi PNŢ şi celelalte lucruri.
A spune că Marian Munteanu este legat de violenţele de la începutul anilor 90 este ca şi cum ai spune că Iuliu Maniu, Gheorghe Brătianu, Mircea Vulcănescu sau Gheorghe Calciu-Dumitreasa sunt legaţi de crimele făptuite de comunişti în anii 60, în puşcăriile comuniste. Acesta este un linşaj oribil.
Detaliind ulterior, Cristian Preda a subliniat că Marian Munteanu este legat de partea aceea urâtă din istoria României, de la începutul anilor 90, şi că s-a aliat cu securiştii în 1990 şi este revoltător ca el să confişte Piaţa Universităţii!
Acesta este de asemenea un linşaj oribil, bazat pe un joc parşiv de volume şi mici modificări şi falsificări ale realităţii. În anii 90 Marian Munteanu nu s-a aliat cu securiştii. Se presupune că acest lucru s-ar fi petrecut poate astfel prin anul 2000.
Vom reveni asupra chestiunii acţiunii progresiştilor, care are rolul ei în toată această poveste sulfuroasă, în următorul intertitlu. Care este însă miza politică?
Să-l luăm, spre exemplu, pe Traian Băsescu şi al său Partid Mişcarea Populară. Vectorii Media ai acestuia se străduiesc în prezent să acrediteze public ideea că Marian Munteanu este un extremist periculos, negaţionist al holocaustului, adept al Mişcării Legionare. De ce oare?
Foarte simplu: dacă, spre exemplu, atunci când Traian Băsescu va vorbi (şi noi considerăm că din acest punct de vedere are dreptate) despre pericolul avansului islamismului extremist în România, va fi acuzat că e extremist şi antieuropean, el va putea să arate cu degetul spre Marian Munteanu şi să spună: el este extremist, nu eu.
Aşadar, folosind fantasmele trecutului (care de data aceasta nu se mai poate întoarce, în pofida a ceea ce susţin unele ecouri ale fostului şef al statului), clasa politică actuală încearcă să ejecteze spre extrema dreaptă un new-comer pe care îl consideră ca având potenţial de pericol electoral, astfel încât să poată să perpetueze fantasmele prezentului.
Progresiştii şi fantoşa anti-legionară
Un rol fundamental în tot acest joc sordid de linşaj public a lui Marian Munteanu îl au progresiştii (în sensul de “oportunişti”) şi curentul toxic de idei pe care îl reprezintă aceştia.
Progresişti sunt şi foştii adepţi ai ideologiei comuniste care, rămaşi fără aceasta (depăşită azi de avansul lumii contemporane), continuă să îi vâneze pe cei pe care îi vânau până în decembrie 1989 sub acoperirea argumentului ideologiei şi istoriografiei comuniste.
Atunci când este convenabil politic, în acest joc propagandistic sordid, în această vânătoare de vrăjitoare, iniţiată de progresişti, intră şi alţi politicieni şi persoane publice, în general onorabile.
Aşadar, dacă Marian Munteanu s-a manifestat contra Legii anti-legionare, automat el ar fi (vezi, Doamne) legionaroid sau legionar. Dacă vorbeşte laudativ despre poezia lui Radu Gyr, pentru că acesta a fost un adept al ideilor legionare, Marian Munteanu ar fi asemeni celui a cărui poezie o laudă.
Acest model de gândire simplificat, care, printr-un soi de tranzitivitate, transferă, oportunist, în tuşe groase, de-a valma, mentalităţi, convingeri şi concepţii politice, este extrem de toxic şi magnetizează aiurea societatea românească, stigmatizând oamenii pe nedrept.
Precum se petrec lucrurile acum cu Marian Munteanu.