home EVENIMENT, POLITICA Rusia suspendă colaborarea cu SUA pe energia atomică

Rusia suspendă colaborarea cu SUA pe energia atomică

Share

Rusia a decis să suspende colaborarea cu Statele Unite în domeniul energiei atomice. Măsura pare a fi o replică la suspendarea de către SUA a negocierilor pentru Siria.

Premierul rus Dmitri Medvedev a semnat un decret pentru a suspenda activitatea de cercetare și dezvoltare în domeniul energiei atomice cu SUA. Informaţia a apărut pe site-ul prim-ministrului, relatează miercuri DPA, via Agerpres.

Sancțiunile SUA împotriva Rusiei, precum suspendarea colaborării americano-ruse în domeniul energiei atomice, cer contramăsuri“, potrivit declarației citate.

Potrivit media de stat ruseşti, actuala măsură de suspendare se referă la colaborarea dintre compania de stat Rosatom și Ministerul SUA al Energiei.

Rusia: Este vorba despre plutoniu

Preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat suspendarea înţelegerii privind folosirea plutoniului cu Statele Unite. Aceasta din cauza “acţiunilor neprietenoase” ale Washingtonului în relaţia cu Rusia.

Decretul subliniază factul că plutoniul în discuţie “nu este utilizat pentru realizarea de arme nucleare sau alte dispozitive explozive“.

Rusia susţine că acest material radioactiv nu este “nici pentru cercetarea, dezvoltarea, proiectarea sau testarea legate de astfel de dispozitive ori pentru alte scopuri de acest tip“.

Citeşte şi
CJUE ar putea să dispună suspendarea Secţiei de anchetare a magistraţilor

Preşedintele Curţii de Justiţie a UE (CJUE) ar putea dispune suspendarea activităţii Secţiei pentru investigarea Read more

ALDE spune, prin Vosganian, că e contra suspendării lui Iohannis acum

Vicepreședintele ALDE, Varujan Vosganian, susține că există suficiente motive pentru suspendarea președintelui Iohannis.

Klaus Iohannis: Nici o remaniere până după 1 Decembrie!

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat joi că nu va mai exista nicio schimbare de miniştri Read more

Tăriceanu despre suspendarea lui Iohannis: Există în PSD oameni care se opun

Liderul ALDE România, Călin Popescu Tăriceanu, a spus că are informații că mai mulți lideri Read more

Klaus Iohannis despre suspendarea sa din funcţia de preşedinte: Ha, ha, ha!

Președintele Klaus Iohannis a răspuns din nou la întrebările jurnaliștilor cu privire la o posibilă Read more

Tăriceanu este împotriva suspendării preşedintelui Klaus Iohannis

Călin Popescu Tăriceanu, printr-un comunicat ALDE România, îl anunţă pe partenerul de coaliţie, Liviu Dragnea, Read more

Codrin Ştefănescu o ţine danga cu sistemul care a evitat suspendarea

Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, afirmă că sistemul a sacrificat-o pe Laura Codruţa Read more

Lovitură de stat. PSD-ALDE pregăteşte suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis

PSD-ALDE a pierdut orice control al raţiunii şi ar pregăti o nouă lovitură de stat. Read more

Dragnea, despre suspendarea lui Iohannis: “Nu vom sta cu mâinile în sân”

Președintele PSD Liviu Dragnea a lansat noi atacuri la adresa președintelui României, Klaus Iohannis. Politicianul Read more

Klaus Iohannis nu se teme de suspendarea din funcţia de preşedinte

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că nu se teme că va fi suspendat din funcţie. Read more

Share