Rusia – miza pe baza militară de la Inçirlik, din Turcia

Share

Rusia îşi concentrează eforturile pe obţinerea controlului militaro-strategic asupra bazei militare de la Inçirlik, din Turcia, după ce Putin l-ar fi salvat pe Erdogan din ghearele militarilor rebeli care ar fi încercat să-l elimine. Scopul urmărit de strategii Kremlinului este multiplu şi are un rol militaro-strategic fundamental.

1. Primul pas a fost dizlocarea Turciei din flancul sud-estic al NATO, care este în acest moment în curs de realizare, dacă planurile Moscovei se vor împlini.

2. Nu trebuie să uităm că Erdogan susţine că, în timpul loviturii de stat contra sa, baza de la Inçirlik ar fi fost unul dintre centrele de putere ale militarilor rebeli. Această provocare la adresa puterii sale trebuia eliminată de Erdogan.

Aşa că, în timpul reacţiei la lovitura de stat, baza de la Inçirlik s-ar fi aflat pe generatoare, după ce Ankara i-ar fi tras heblul. Evident că, pentru cartierul general NATO şi Jens Stoltenberg, acest lucru este inacceptabil, chiar dacă acesta nu spune nimic public.

3. A urmat represiunea. Nu numai că şeful Forţelor Aeriene turce a fost arestat, dar cei doi piloţi de la Inçirlik care au doborât avionul rusesc la începutul crizei Turcia – Rusia au fost arestaţi şi ei. Dincolo, evident, de toate celelalte arestări, epurări etc..

4. Lucrurile se leagă. Serviciile secrete ruse ar fi interceptat comunicaţiile militare turceşti ale puciştilor înainte de lovitura de stat şi l-ar fi informat pe Erdogan, care a ştiut ce se întâmplă, iar acum îi este dator lui Putin.

5. Imediat după întâlnirea Putin – Erdogan, ca la comandă, în ambele state au început să apară atentate minore foarte mediatizate, cam de aceeaşi amploare. Cel de la nunta kurdă din Gaziantep a justificat intrarea Turciei în nordul Siriei şi eliberarea oraşului Jarablos cu foarte puţine pierderi: efectiv ISIS a părăsit localitatea şi s-a mutat în localitatea învecinată.

Nouă ni se pare un montaj Rusia – Turcia – ISIS. Nu se ştie de unde, în teatrul de operaţiuni turc au apărut nişte aşa-zişi rebeli anti-ISIS, care ar fi contribuit la eliberarea Jarablos.

Nimeni nu crede nici că ar fi fost kurzii peshmerga, powered and trained by American special forces, nici că ar fi fost cumva rebelii anti-Bashar, pe care-i bombardează cu spor Putin, în timp ce fiul lui Erdogan face contrabandă cu petrol cu ISIS.

6. De puţin timp, în centrul Moscovei, într-un sediu de bancă, a avut loc o luare de ostatici. Până la urmă, ostaticii au fost eliberaţi şi cel care a luat ostaticii s-a predat.

Vova Putin, suflet de rus sentimental, este cunoscut în întregul Occident pentru felul cum foloseşte astfel de fonfleuri ca să lanseze aşa-zise acţiuni antiteroriste.

În Al Doilea Război Cecen sau Războiul din Caucazul de Nord, Vladimir Putin a folosit ca pretext o serie de atentate care au avut loc anterior în Rusia. Câte unul la Moscova, Volgodansk şi în oraşul daghestanez Buiansk.

Scriitorul şi jurnalistul britanic Alan. S. Cowel arată, în cartea sa despre asasinarea disidentului rus Alexandr Litvinenko de către oamenii trimişi de Putin la Londra, că la Buiansk un camion cu explozibil a fost pur şi simplu lăsat lângă un bloc şi apoi detonat de oameni controlaţi de Vova. Ancheta oficială a muşamalizat cauzele şi a rămas numai propaganda Kremlinului.

Daghestanul este regiunea a cărei capitală e un oraş, unde activează echipa aceea frumoasă de fotbal, Anji Mahacikala, unde a jucat, la apusul carierei, marele Samuel Eto’o. Echipa este deţinută de un mafiot local, cu delegaţie în interes de serviciu de la Putin să pună ordine, împreună cu infractorii lui, în Daghestan. În schimb, are liber la contrabandă la greu în regiune, ca şi căpeteniile mafiote putiniste din Oseţia şi Abhazia sau Transnistria, ori Donetsk şi Luhansk.

7. Planul Turciei şi Rusiei este aşadar preluarea controlului total asupra Orientului Apropiat şi mafiotizarea lui parţial rusificată, parţial islamizată sub control turc. Pentru aceasta, pintenul NATO, deci american de la Inçirlik trebuie scos şi înlocuit cu un pinten ruso-turc, aflat exact în acelaşi loc, cu importanţă militaro-strategică majoră în zonă.

8. Dar “cum îi scoatem de acolo pe americani şi forţele lor NATO“? Rusia cere acces militar la baza de la Inçirlik. Acesta este un tupeu obraznic extraordinar. Moscova nu poate niciodată să aibă acces la Baza Inçirlik, pentru că aceasta este bază NATO.

Este clar că Baza Militară Aeriană de la Inçirlik nu poate fi folosită simultan şi de ruşi, şi de americani. Turcii numai că nu spun NATO “plecaţi de la Inçirlik, că nu vă mai vrem aici“, şi probabil că nu o vor face deocamdată explicit.

9. Implicit însă acest lucru se petrece deja, prin ricoşeu militaro-diplomatic. Ankara a refuzat deja accesul Berlinului la Inçirlik, ca măsură de retaliere diplomatică, după o rezoluţie adoptată de Parlamentul german în iunie, care a calificat masacrarea armenilor de către forţele otomane, în 1915, drept genocid.

Acum, Budeswehr analizează mutarea a şase avioane de recunoaştere nemţeşti în Iordania sau în Cipru, inclusiv rezervoarele zburătoare de realimentare, care susţin raidurile aeriene ale coaliţiei conduse de SUA asupra ţintelor ISIS.

Efectul ar fi că timp de două luni aceste raiduri vor fi oprite. Totul pare cusut cu aţă albă. Ce se va petrece în Orientul Mijlociu în acest timp? Spaţiul strategic militar lăsat liber de coaliţia antiteroristă condusă de SUA va fi ocupat de Rusia.

===

Practic, este aceeaşi strategie de război asimetric geopolitic a Moscovei, care se foloseşte mai nou de dislocarea unor masive efective militare ale “duşmanului” SUA, urmate de “eliberarea” spaţiului militaro-strategic ocupat de acesta.

Gândirea strategilor de la Kremlin este firească: “Ce putem să facem, dacă tehnologic nu le putem fi superiori? Subminăm fundamentul pe care se bazează prezenţa lor militară“.

La fel se procedează şi în Marea Neagră, în care prestanţa militară a Rusiei, după dislocarea Turciei din flancul sud-estic al NATO, creşte treptat.

Interesant de urmărit, dincolo de faptul că ne afectează direct, care va fi reacţia Occidentului şi, în primul rând, a complexului militaro-industrial şi de intelligence american. Ferocitatea complexului militaro-industrial şi eficacitatea serviciilor secrete sunt recunoscute.

 

Share