Studiind evolutiile preturilor pe care Gazprom le “ofera” diverselor tari europene si comparandu-le cu influenta ruseasca in acestea, putem trage cateva concluzii.
Nu are rost sa discutam depre monopolizarea politicilor interne de catre Rusia in Transnistria, unde pretul de livrare al gazelor este sub 50$/mia de metri cubi (mmc) si in Bielorusia, unde pretul nu de mult atingea 100$/mmc, deoarece sunt notorii apropierea celor doua conduceri de puterea moscovita.
Poate ar trebui sa ne uitam la Ucraina, unde pretul a crescut, odata cu racirea relatiilor Kiev – Moscova si aparitia declaratiilor nationaliste si antirusesti ucrainiene. In doi ani, de la un pret de la Gazprom la jumatatea celui mediu european, Ucraina a ajuns la cel cu care aproape orice tara a UE il are.
In acesti doi ani, pe langa schimbarea de directie a politicii de la 
Kiev, Ucraina a intrat in discutia tarilor NATO. de a se apropia de aceasta alianta.
Iata ce scriam acum 3 ani:
De un pret mic – in comparatie cu tarile din zona – beneficiaza Moldova. Partidul Comunistilor, oricat de nationalist a fost, a ascultat cam tot timpul de Moscova, vanzand jumatate din MoldovaGaz, firma locala distribuitoare de gaze, aproband tacit politica ce viza Transnistria si deschizand portile investitorilor rusi in industria alimentara si a vinificatiei, in special.
De la schimbarea puterii, Gazpromul a inceput sa mareasca pretul, dar nu atat de mult ca sa saraceasca de tot buzunarele populatiei. Marirea pretului la gaze a insemnat pentru Moldova un semnal ca, daca noua putere nu se aliniaza politicii moscovite, aceasta se va supara. Oricum interventia in p
olitica locala este evidenta.
Si Marian Lupu a facut drumuri la Moscova inainte de alegeri (la fel de private ca acelea ale lui Mircea Geoana) dar fara finalitate, deoarece comunistii inca nu cedeaza.
Romania se afla oarecum la celalalt pol. Inca este mai putin dependenta de gazele rusesti, doar 40% din productia de energie fiind din gaze si 60% din consumul de gaze provenind din productia interna.
Chit ca industria aluminiului se afla in mana investitorilor rusii, ca de fapt firmele importatoare de gaze sunt de fapt firme cu capital Gazprom, cu sedii in diverite tari onorabile (Germania sau Elvetia) si declarandu-se “sub pavilionul” acestora, ca in firmele rusesti din Romania sunt “strecurati” oameni care raporteaza si altceva decat trebuie la Moscova sau “prieteni” ale unor grupuri politice social-democrate, Romania pastreaza o distanta fata de Moscova.
Acest fapt bineinteles ca nu convine diriguitorilor rusi care incearca cu t
oate mijloacele, inclusiv cele neconventionale, sa obtina o apropiere intre cele doua tari.
Pana una alta, nu a obtinut ceea ce dorea.
Ce convine cel mai mult Moscovei in acest caz?
Cum se poate obtine aceasta instabilitate politica? Sa ne uitam la exemplul moldovean: Imposibilitatea de a guverna a fortelor politice, decredibilizazea puterii in fata cetatenilor, antagonizarea relatiilor intre partide si invrajbirea populatiei, decredibilizarea pe plan extern cu orice mijloace.
Parca un scenariu asemanator este cel din acest moment din Romania, in care o forta este “anti” si una “pro
“, in care populatia este manipulata si divizata – uneori pana la ura, unde se discuta despre fraudare, posibile iesiri in strada si chiar violente.
Parca am cunoaste acest scenariu, vazut acum cateva luni la Chisinau si de care, culmea, a fost facuta vinovata Romania, chit ca nu a avut nici un amestec, dar care apare ca un viitor posibil povestit de liderii PSD.
Exista vreo legatura intre PSD si stapanii robinetelor de gaze? Nu putem demonstra nimic, dar putem vedea care a fost evolutia preturilor de la plecarea de la putere a PSD, in anul 2004: octombrie 2004 – 150$/m
mc; venirea la putere a Aliantei D.A. a dus pretul la 215$/mmc, acesta ajungand la peste 400$/mmc in anul 2007.
O deductie logica ar fi ca, pana la urma, PSD-ul reprezinta o rotita invartita de Mosova in politica romaneasca. Ultimile evenimente demonstreaza ca aceasta supozitie ar fi cat se poate de valabila: in acest an, au fost folosite cele mai nefericite arme in lupta politica, de la manipularea celor mai importante canale media, patronate de oameni de afaceri cu afaceri in est sau in energie, pana la blocarea functionarii statului de catre politicieni iresponsabili.