România a eliminat Brazilia, campioana mondială la handbal

Share

România a eliminat campioana mondială en titre la handbal feminin, Brazilia, cu 25-22, într-un meci în care fetele noastre şi-au dominat adversarele non-stop.

În grupa de calificare, Brazilia şi Franţa s-au bătut cu cuţitele pe masă care dintre ele să joace cu România, pentru că aceasta era considerată cea mai slabă ehipă din grupă.

Româmia a condus tot meciul, nelăsând nici un moment iniţiativa campionaelor mondiale, care au fost încontinuu dominate de jucătoarele noastre.

Mica Brădeanu a fost menajată, fiind înlocuită cu succes de Melinda Geiger. De fapt, aici a fost cheia, în felul în care duo-ul Brădeanu – Buceschi a fost jucat, nefiind forţat să rămână în teren tot meciul. Prima, pentru că are o vârstă, a doua, pentru că încă e foarte tânără (22 de ani).

Pe rând, la rampă au ieşit Mica Brădeanu, Ada Nechita, Eliza Buceschi şi Cristina Neagu. Aceasta din urmă a fost obligată de condiţia ei de superjucătoare să rămână pe teren tot meciul.

În a doua repriză, Cristina Neagu a cunoscut un recul în joc şi România s-a confruntat cu o apropiere a sud-americancelor. Un rol important l-a avut folosirea apărării 4+2 avansat.

Aşa cum a explicat antrenorul Thomas Ryde, un rol foarte important l-a jucat psihicul grupului, care până acum era punctul slab al Naţionalei noastre.

Paula Ungureanu a avut intervenţii de excepţie. Ada Nechita şi-a făcut numărul, speculând greşelile braziliencelor pe semicerc.

Încep să cred că România a conservat tactic forţa fizică a jucătoarelor în grupa de calificare, unde nu au forţat în meciurile cu Spania, Norvegia şi Rusia, ştiind că suntem calificaţi deja în optimi.

Share