Robert Turcescu revine la B1 TV, cu emisiunea întreruptă de sacul cu pietre

Share

Realizatorul de televiziune Robert Turcescu, ce s-a deconspirat în direct acum opt ani, revine la B1 TV, postul de la care a plecat în anul 2014.

Turcescu va acoperi intervalul orar 16.00-18.00, de luni până joi, cu aceeaşi emisiune: “Sub semnul întrebării”, pe care a stopat-o, când s-a autodemascat ca ofiţer sub acoperire în presă.

Pe intervalul 16-18 a fost difuzată până la 1 aprilie emisiunea „Se întâmplă acum”, cu Tudor Barbu, care a plecat apoi la Televiziunea Română, ca director al noului canal de ştiri TVR 3.

Numele emisiunii lui Turcescu este, conform PaginadeMedia.ro, tot „Sub semnul întrebării” (titlul emisiunii pe care o făcea la B1 TV şi până în anul 2014, doar că atunci era în prime-time).

Prima emisiune „Sub semnul întrebării”, cu Robert Turcescu, va fi luni, 2 mai. Turcescu revine la B1 TV, după opt ani.

În anul 2014, în emisiunea Sorinei Matei, Robert Turcescu a făcut dezvăluirea care a şocat, la vremea respectivă, întreaga presă: „Am fost locotenent colonel sub acoperire!”, a dezvăluit el.

După autodenunţul din anul 2014, Robert Turcescu a lucrat un an la EvZ, apoi a intrat în politică. S-a întors în presă anul trecut, tot la Evenimentul zilei, cu o emisiune online.

Share