home POLITICA Robert Negoiţă este audiat pentru doctorat la Parchetul General

Robert Negoiţă este audiat pentru doctorat la Parchetul General

Share

Primarul Sectorului 3 Robert Negoiţă s-a prezentat miercuri la Parchetul General, pentru a fi audiat de procurori în dosarul doctoratului său.

Pe 12 octombrie, Robert Negoiță a fost pus sub urmărire penală de procurorii Parchetului General în dosarul de plagiat. El e cercetat pentru abuz în serviciu, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, instigare la fals intelectual și uz de fals, informează Agerpres.

Potrivit Biroului de presă al Parchetului General, Robert Negoiță are calitatea de suspect.

Robert Negoiţă, urmărit penal împreună cu îndrumătorul său

În același dosar, procurorii au început urmărirea penală împotriva lui Ioan Dascălu. Acesta a coordonat lucrarea de doctorat a lui Negoiță. Acesta e urmărit penal pentru infracţiuni asemănătoare.

Negoiță a devenit doctor în Științe Juridice în 2012, la Academia de Poliție “Alexandru Ioan Cuza”. Teza sa de doctorat – “Criza economico-financiară și impactul acesteia asupra echilibrului social”.

Pe 24 iulie, Ministerul Educației a anunțat că Secretariatul tehnic CNATDCU a primit punctul de vedere al Academiei de Poliție ‘Alexandru Ioan Cuza’. În acesta, se constată plagiatul în cazul lucrării de doctorat a lui Robert Negoiță. De asemenea, se recomandă retragerea titlului de doctor.

Citeşte şi
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, îl atacă deja pe liderul PSD, Liviu Dragnea, după eşecul
Deputatul PSD Liviu Pleşoianu i-a transmis pe Facebook primarului Sectorului 3, Robert Negoiţă, vicepreşedinte al
Robert Negoiţă a fost pus sub urmărire penală de procurorii Parchetului General în dosarul de
Avem rezultatele celor două exit-poll-uri. Cel al CURS Avangarde are rezultate apropiate cu cel de
Există atât de multe cazuri de corupţie în care ar fi implicat Robert Negoiţă, încât
Dezastrele primarului Sectorului3, Robert Negoiţă, se văd cel mai bine în felul în care a
Duminică sunt alegeri locale şi Robert Negoiţă e dat favorit. Dar Sectorul 3 este devastat
Curtea de Conturi demască ilegalităţile comise de Robert Negoiţă, primarul Sectorului 3, pe artera Unirii
În Sectorul 3, Robert Negoiţă reabilitează acum 88 de blocuri. De la balustrada unuia a
După ce a concurat fără să aibă concurenţă, Liviu Dragnea a fost ales preşedinte fără
Share