home EVENIMENT Robert Negoiţă a pus borduri, betoane, pavaje ilegal

Robert Negoiţă a pus borduri, betoane, pavaje ilegal

Share

Curtea de Conturi demască ilegalităţile comise de Robert Negoiţă, primarul Sectorului 3, pe artera Unirii – Alba lulia, dar și a altor activități prin care s-a organizat, practic, risipa banului public.

În campania electorală pentru alegerile locale din 2012, Robert Negoiţă a fost cel care l-a acuzat vehement pe primarul de atunci de la Sectorul 3, Liviu Negoiţă, pentru că ar fi risipit banii publici ai Primăriei pe lucrări exorbitante, inutile şi pentru ar fi furat.

Nimic din acele acuze nu s-a verificat în timp. Liviu Negoiţă nu este urmărit penal în prezent de procurori în nici un dosar. În schimb, Curtea de Conturi, condusă de un apropiat al partidului din care face parte celălalt Negoiţă, îl mursecă efectiv pe actualul primar.

Robert Negoiţă a cheltuit ilegal fonduri publice pentru a betona artera Unirii – Alba Iulia. 64% din suma contabilizată (32,199 milioane de lei) a fost alocată lucrărilor ilegale de pe această arteră, majoritatea pentru borduri și betoane.

Sectorul 3 a cheltuit, între anii 2010 și 2014, peste o sută de milioane de lei anual pentru amenajarea peisagistică și întreținerea spațiilor verzi (între 184,33 milioane de lei în 2011 și 120,18 milioane în 2014).

După cum e observă, vinovăţia ar putea fi împărţită, ca şi ilegalităţile, între cei doi adversari politici. Rămâne de văzut la ce concluzii ajung procurorii.

Utilizarea fondurilor de la bugetul local, în baza comenzilor emise de Sectorul 3 către ADPB SA, s-a localizat,în principal, pe lucrările ilegale, a căror efectuare Robert Negoiță a dispus-o pe bulevardul Unirii, pe ambele aliniamente dintre magazinul Unirea și Piața Alba Iulia.

Numai pe această lucrare ilegală, Negoiță II a cheltuit aproape 27% din toate sumele risipite, în mare parte, în 2014, pe întreținerea de spații verzi.

Citeşte şi
Robert Negoiţă merge pe urmele lui Liviu Dragnea, Bombonica 2

În martie 2018, după ce salariile din aministrația publică s-au dublat, ba chiar și triplat, Read more

Robert Negoiţă a scăpat de dosarul de plagiat de la Parchetul General

Parchetul General a închis dosarul în care primarul PSD al sectorului 3, Robert Negoiță, era Read more

Robert Negoiţă a fost amendat cu 10.000 de lei pentru plimbarea prin parc

Poliția Capitalei s-a sesizat din oficiu în privința lui Robert Negoiță și a iubitei sale, Read more

Robert Negoiţă, la plimbare cu iubita, în Parcul Titan VIDEO

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă (PSD), a fost surprins când se plimba cu bicicleta, în Read more

Robert Negoiţă îşi face reclamă preţ de un milion de euro, măi, tată…

USR Bucureşti anunţă că majoritatea PSD-ALDE-PMP din Consiliul Local al Sectorului 3 a aprobat alocarea Read more

Robert Negoiţă afirmă că ticăloşii partidului sunt Fifor, Oprişan şi Bădălău!

Robert Negoiţă, solicitat insistent de Marcel Ciolacu să se întoarcă în PSD, i-a calificat drept Read more

Robert Negoiţă îl atacă pe Liviu Dragnea. “Un lider este acela care reuseste sa convinga oamenii.”

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, îl atacă deja pe liderul PSD, Liviu Dragnea, după eşecul Read more

Liviu Pleşoianu îi cere lui Robert Negoiţă să strige MUIE PSD la Piaţa Victoriei

Deputatul PSD Liviu Pleşoianu i-a transmis pe Facebook primarului Sectorului 3, Robert Negoiţă, vicepreşedinte al Read more

Robert Negoiţă este audiat pentru doctorat la Parchetul General

Primarul Sectorului 3 Robert Negoiță s-a prezentat miercuri la Parchetul General, pentru a fi audiat Read more

Robert Negoiţă este urmărit penal în dosarul de plagiat

Robert Negoiţă a fost pus sub urmărire penală de procurorii Parchetului General în dosarul de Read more

Share