Cristoiu: Legionarii lui Zelea erau una, cei ai lui Sima alta (Adevarul)

Share

Poate fi convingerea asta unul dintre motivele care v-au condus să cădeţi în admiraţie în faţa lui Corneliu Zelea Codreanu? Propaga o idée de demnitate, într-un curent naţionalist extrem.

Din acest punct de vedere, Zelea Codreanu n-a fost român. Îl mai suspectez pe Eminescu că n-a fost român, care avea seriozitatea unui neamţ. Corneliu Zelea Codreanu a fascinat o întreagă generaţie de tineri intelectuali prin acest neromânism al onoarei, al consecvenţei, al demnităţii, al mersului până în pânzele albe.

FOTO: InPolitics

La asta m-am referit, nu înţeleg de ce s-au supărat unii atât de tare (n.r. CNA a sancţionat emisiunea „Profesioniştii” de la TVR1, pentru afirmaţiile lui Ion Cristoiu din ediţia în care a fost invitat, cu privire la Corneliu Zelea Codreanu). Nu m-am referit la programele sale în legătură cu evreii, rămase în mare parte doar scrise pe hârtie.

Eu am rămas surprins de acest tărăboi deoarece chiar am studiat foarte multe cărţi despre subiectul acesta, şi pro şi contra. Se face o confuzie între mişcarea legionară din timpul lui Zelea Codreanu şi cea de după moartea sa, când mişcarea legionară ajunge la putere prin Horia Sima.

citeste tot interviul aici

Share