Revoluţionarul Ciolacu a primit locuinţă socială de la stat

Share

Una dintre cele mai flagrante încercări de fardare a trecutului lui Marcel Ciolacu e falsul legat de primul său loc de muncă.

Premierul susține public că ar fi lucrat într-o mare întreprindere bucureșteană. De fapt, în 1989, era muncitor necalificat la o cooperativă meșteșugărească din Buzău.

Revoluţionarul Ciolacu a primit locuinţă socială de la stat

În anii ’90, a fost găsit deopotrivă în postura de finanțator de top al partidului, dar și de protejat social, care pretinde și obține astfel o casă de la Primărie.

Apoi, s-a prezintă vag ca „antreprenor, administrator și asociat” la mai multe companii private. În realitate, era un afacerist și un politician local minor. Totuși, un jongler abil care, după paravanul unor buticuri din piață, își folosea funcțiile publice pentru a face bani privați.

Citeşte şi: 10.000 de euro/oră costă avionul cu care umblă Ciolacu în campanie

Două episoade sunt și azi relevante: parteneriatul cu OMV din anii 2000 și afacerea unei păduri defrișate, luate de la stat, pe terenul căreia s-a ridicat între timp magazinul Dedeman din Buzău.
Ne întoarcem inevitabil și la revoluționarul Ciolacu.

O ipostază din care a susținut că nu a cerut vreodată beneficii. Și totuși, certificatul de revoluționar i-a adus pe rând un teren agricol, un spațiu comercial în Piața Centrală din Buzău, pe care și-a ridicat apoi afacerile, și nu unul, ci două locuri de veci în Cimitirul „Eroilor”.

Citeşte şi: Ludovic Orban îl acuză pe Ciolacu de manipularea bursei, în cazul Roşia Montană

Cel puțin în scriptele primăriei buzoiene, Marcel Ciolacu este un erou. Titulatură obținută tot printr-o cosmetizare a realității.

Dar, deși lungul drum până la funcția de prim-ministru e pavat cu inadvertențe, falsuri și situații evidente de conflict de interese, premierul de azi refuză să le clarifice, conform Recorder.

Share