În decembrie 1989, Revoluţia a fost deturnată de acoliţii ai căror urmaşi se află şi acum la putere în România şi încearcă de zor să mineze drumul ei spre democraţie şi orientare pro-Vest.
DONEAZĂ ACUM
PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!
Aşa reiese dintr-un documentar realizat de B1.ro. Da, atunci erau alţi actanţi, dar metodele de lucru erau la fel de mizerabile şi, sub acoperirea conspirativităţii, dacă dădeai la o parte pătura pusă (iar acum putem face asta), vedeai ticăloşia românilor trădători de ţară care conspirau cu ruşii.
Din acest an are însă, un rechizitoriu extrem de vast al Dosarului revoluției, patru inculpați – Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, generalul (rtg) Iosif Rus și amiralul (rtg) Emil (Cico) Dumitrescu – și cinci suspecți – Petre Roman, Teodor Brateș, Tudor Postelnicu, Ioan Toma și Viorel Igreț.
De la fostul președinte Ion Iliescu, până la generalii care l-au ajutat în acele momente, toți sunt suspectați de legături cu servicile secrete din fosta URSS.
Până acum, în presă a apărut doar un rezumat al rechizitoriului din Dosarul Revoluției, de 500 de pagini. Iată că acum, în premieră, B1.ro vă prezintă în exclusivitate, integral, Rechizitoriul din Dosarul nr. 11/P/2014, intitulat generic Dosarul revoluției. Acesta e întocmit de Procuror militar şef, General maior magistrat, Gheorghe Coşneanu.
Necesitatea majoră de a fi contactată ambasada URSS a răzbătut încă de la primele momente în care unii complotişti s-au întâlnit la 22 decembrie 1989 în sediul TVR.
Martorul Filipoiu Mihail (medic în decembrie 1989) audiat la sediul SPM la data de 03.05.2018(vol. –V-Declaraţii, f.142-156), a relatat că „Ne-am deplasat la televiziune (….) am văzut că din studio a ieşit un bătrânel despre care ulterior am aflat că era generalul Militaru (….) Am fost marcat de sosirea lui Iliescu care efectiv a fost adus pe sus(….) Pe hol, în acel moment ne aflam eu, Sergiu Nicolaescu cu doi cascadori, generalul Militaru şi acea persoană care filma(….) În prezenţa mea, pe hol, Sergiu Nicolaescu, generalul Militaru şi Ion Iliescu au discutat despre oportunitatea de a merge la ambasada sovietică. Eu am replicat violent că nu au ce căuta la ambasada sovietică. Ion Iliescu a întrebat cine sunt, iar Sergiu Nicoalescu a replicat „Este de-al nostru de la baricadă”. Ion Iliescu mi s-a adresat spunându-mi că sunt tânăr „Tu nu ştii, dar aşa trebuie”. După acest moment Sergiu Nicolaescu, generalul Militaru şi Ion Iliescu au intrat într-unul dintre studiouri.”
Organizaţi bine
Componenţii acestui grup, prin funcţiile deţinute, puteau exercita influenţe majore, atât cu caracter militar, cât şi cu caracter civil. Se observă că latura militară era compusă din ofiţeri superiori, cu funcţii la vârful ierarhiilor MApN şi DSS, dar şi din ofiţeri ce au deţinut funcţii la nivel mediu.
Latura civilă era formată din persoane cu funcţii ce permiteau exercitarea de influenţă asupra tuturor mediilor civile, inclusiv asupra elitelor culturale.
Influenţa externă a grupului a ajuns până la vârful ierarhiei politice din URSS (Mihail Gorbaciov). Aripa politică, ce-şi subordona în mod firesc aripa militară, era condusă de Ion Iliescu.
Filosovieticii au preluat total puterea
Toţi componenţii grupului Iliescu au preluat puterea totală în stat. Iliescu a fost preşedintele României pentru 10 ani. Generalii Victor Atanasie Stănculescu şi Nicolae Militaru au deţinut succesiv funcţia de ministru al Apărării.
Virgil Măgureanu a fost iniţial consilier al preşedintelui Iliescu, iar apoi primul director al principalului serviciu de informaţii al României –SRI. Vasile Ionel a fost numit de Ion Iliescu în funcţia de şef al MStM al Armatei, iar apoi consilier prezidenţial.
Generalul Ştefan Kostyal şi-a reprimit gradul de general maior, după ce a fost degradat în anul 1970 la gradul de soldat, ca urmare a colaborării cu serviciile de spionaj sovietice.
Emil (Cico) Dumitrescu a fost numit secretar de stat în Ministerul de Interne şi apoi consilier de stat la Administraţia Prezidenţială. La scurt timp după preluarea puterii de către CFSN, condus de Ion Iliescu, a fost reactivat un număr important de generali şi ofiţeri superiori, cu toţii filosovietici.
Filosovietismul lui Ion Iliescu
Singura explicaţie pentru ascunderea existenţei, filozofiei şi acţiunilor acestui grup complotist–dizident o reprezintă totalul filosovietism al componenţilor grupului, începând cu Ion Iliescu.
Aducerea la cunoştinţa opiniei publice a preexistenţei unui grup civilo-militar pro-sovietic, care a desfăşurat acţiuni concrete de înlăturare a lui Ceauşescu şi care a apărut în prim-planul social-politico-militar al zilelor Revoluţiei, ar fi fost în contrast evident cu dorinţa exprimată de noua putere de a fi percepută ca fiind o reală emanaţie a mişcării revoluţionare din decembrie 1989.
Mai mult, o devoalare a adevărului ar fi putut însemna pentru Grupul Iliescu o periclitare privind preluarea şi păstrarea puterii în stat. Lucru care, adăugăm noi, s-a şi întâmplat. Pe care conspiratorii nu l-au prevăzut.
Când s-a aflat, a ieşit scandal, au început proteste, de prin ianuarie 1990, apoi a fost manifestaţia–maraton din Piaţa Universităţii 1990, reacţia filosovieticilor, care au provocat Mineriada 13-15 şi, finalmente, au început, treptat, să piardă din putere, orice au făcut ca să o păstreze toată.
Manipularea TVR privind intervenţia militară a sovieticilor
Pe 23 decembrie 1989, aproximativ la orele 10:30, crainicul TVR George Marinescu a transmis în direct următorul mesaj:
„Suntem informaţi că s-a luat legătura cu Ambasada Sovietică, care ne-a promis ajutor militar imediat, întrucât agenţii străine şi-au permis să trimită elicoptere cu oameni înarmaţi, cu scopul de a distruge ceea ce poporul român a cucerit”.
Asta seamănă cu alte manipulări de după 1989 ale aceloraşi oameni ai ruşilor. Ultima a fost cea din Piaţa Victoriei, de pe 10 august, de anul trecut.
La scurt timp, postul naţional de radio a transmis un mesaj similar. Ulterior acestui prim moment, mesajul televizat a fost repetat.(vol. XI –Documente, procesul verbal de la pag. 4) Este lesne de realizat gravitatea mesajului.
Se punea problema ca pe teritoriul României să pătrundă trupe aparţinând unui stat străin, mai precis ale URSS. Tocmai dată fiind gravitatea comunicatului, se exclude varianta conform căreia angajaţii TVR au transmis acest mesaj în mod independent, fără o autorizare prealabilă.
La momentul emiterii mesajului, TVR se afla sub control militar. Cu toate acestea, Voiculescu Voican Gelu , în faţa Comisiei Senatoriale, a declarat că la baza comunicatului a stat o neînţelegere, în urma căreia angajaţii TVR au luat singuri decizia anunţului.
Probatoriul administrat a relevat că, pe tema intervenţiei militare din partea URSS, s-au purtat discuţii la vârful decizional al CFSN, existând chiar probe că o astfel de intervenţie a fost solicitată la 23 decembrie 1989, de către Iliescu Ion şi generalul Militaru Nicolae, adică tocmai de către liderii „grupului complotist Iliescu”, susţinut de URSS.
În faţa Comisiei Senatoriale, dosar nr. 241/J.I.4(Stenograma nr. 3 din 21.09.1993), gl. Guşă Ştefan a spus:
”Nu am avut încredere în ei (în ruşi) şi nu o să am niciodată. Istoria ne-a spus că toate pericolele au venit de acolo, se ştie clar asta, şi cred eu, ferească Dumnezeu, tot de acolo vor veni. E o părere personală. Să ştiţi că nu-mi era frică de unguri, ci de cine era în ţara lor, peste 60 de mii de ruşi, cu divizii de tancuri şi de aviaţie (…)
Să ştiţi că, indiferent ce s-ar fi întâmplat, soldatul nostru tot trăgea (…) Nu vreau să-mi arog niciun merit. I-am căutat (pe sovietici) din sediul MApN. Lângă mine a fost Mircea, care mi-a făcut traducerea cu generalul Moiseev. Pentru că, vă spun, ei întrebau dacă e nevoie de ajutor. Am spus: ”Nu! N-am nevoie de niciun fel de ajutor.” (…)
Iliescu a chemat ruşii
La 23 decembrie, au venit la mine, să cerem ajutor. A venit generalul Militaru, era şi domnul Iliescu de faţă. A fost el, a fost Voican, degeaba declară că n-au fost. Au fost chiar la mine în birou, la MStM. Asta a fost pe 23 decembrie. Au spus că moare lumea.
Eu le-am spus că, atâta timp cât voi fi şef al Marelui Stat Major, nu admit aşa ceva şi atunci am pus mâna pe telefon şi am sunat la Moscova. Nu ştiam ruseşte şi l-am chemat pe actualul general Mircea pentru traducere. Am transmis că, indiferent ce se va întâmpla, nu avem nevoie de ajutor sovietic.
E un adevăr ce nu se poate ascunde. Poate au cerut-o din teamă că se va întâmpla ceva, dar eu am zis-o foarte limpede, că, indiferent cât de amărâtă era armata noastră, asta ne mai lipsea, să vină ruşii. S-a cerut clar măcar o brigadă, iar Militaru ştie de ce ascunde treaba asta (…)
Domnilor, eu l-am văzut pe generalul Militaru vorbind din biroul ministrului Apărării, în 23 decembrie, cred. Fusese pus ministru. Păcătosul de Lupoi, care a fost un dezertor, a luat o puşcă şi s-a postat în spatele domnului Iliescu şi a început să dea sfaturi acolo la TVR.
Pentru mine, Lupoi şi Cico Dumitrescu, cât oi trăi, sunt nişte dezertori (…) În momentul când m-am dus în minister şi s-a lansat ideea asta, din păcate era şi domnul actual preşedinte acolo, că ar trebui nişte trupe specializate aeropurtate care să-i lichideze pe teroriştii care trăgeau.
Propunerea aceasta, ca să fiu cinstit, preşedintele Iliescu a făcut-o, cred că era dus de Militaru. Cel mai mult a vorbit Militaru, care trebuie să recunoască dacă are un pic de caracter, ceea ce nu cred (…) Să ştiţi că ceea ce vă raportez acum este adevărul adevărat(…)
”În completarea celor spuse de generalul Guşă Ştefan în faţa Comisiei Senatoriale, martorul Mircea Dumitru (declaraţie de martor, 28.03.2017, sediul SPM, vol.I–Declaraţii, f.259-262) a spus:
„În decembrie 1989, aveam gradul de colonel şi eram şeful Biroului Special al Marelui Stat Major al Armatei Române, care realiza cooperarea pe linie militară între marile state majore ale ţărilor membre ale Tratatului de la Varşovia (…) La 23.12.1989, în jurul orelor prânzului, am fost chemat în cabinetul ministrului de gen. Eftimescu.
În cabinet se aflau gen.Eftimescu, Ion Iliescu, Petre Roman, gen. Militaru şi alte 6-7-8 persoane. Gen. Eftimescu mi-a ordonat să fac legătura telefonică cu gen. Moiseev şi, după ce am obţinut legătura, mi-a ordonat să transmit următoarele:
„S-ar putea conta pe un eventual ajutor militar sovietic împotriva teroriştilor?”. Moiseev a răspuns următoarele:„O asemenea problemă poate fi discutată numai la nivelul guvernelor român şi sovietic”. Cu aceasta, convorbirea a luat sfârşit, iar eu am ieşit imediat din birou (…)
După aproximativ 2-3 ore, în sediul ministerului a venit gen. Guşă, şeful Marelui Stat Major, care mi-a dat ordin să mă prezint din nou la cabinetul ministrului, iar eu m-am conformat. În birou se aflau aceleaşi persoane ca la prima discuţie, plus gen. Guşă.
Acesta din urmă mi-a ordonat să fac din nou legătura cu gen. Moiseev, am făcut legătura, iar gen. Guşă mi-a dat ordin să transmit următoarele: „În calitate de şef al Marelui Stat Major al Armatei Române, eu, gen. Guşă, nu am solicitat şi nu voi solicita ajutor militar sovietic.”
Auzind acestea, gen. Moiseev va rostit o formulă scurtă de încheiere a discuţiei şi astfel convorbirea a luat sfârşit. Imediat după acest moment, am părăsit biroul ministrului. Trebuie arătat că, pe timpul acestei convorbiri telefonice, ca şi în timpul primei convorbiri, cei aflaţi în cabinetul ministrului nu au avut niciun fel de reacţie.
Eu nu cunosc ce anume s-a discutat în biroul ministrului înainte de sosirea mea, în respectivul birou, şi nici după plecarea mea. Este de presupus faptul că, din moment ce gen. Guşă mi-a solicitat să dau cel de-al doilea telefon pentru a exprima cu claritate poziţia generalului faţă de o eventuală prezenţă militară sovietică în România, în biroul ministrului să se fi purtat discuţii pe această temă, discuţii despre care însă nu cunosc nimic”.
La rândul său, generalul Hortopan Ion, la nivelul anului 1989 comandant al Comandamentului Infanteriei şi Tancurilor, a declarat în faţa Comisiei Senatoriale, dosar nr. 251/J.I.4(St. nr. 06 din 18 octombrie 1993 ) următoarele:„Referitor la posibilitatea să chemăm trupele sovietice, pe 23 decembrie s-a făcut o intervenţie în URSS.
S-a dat un telefon.”La întrebarea „Cine a dat telefon?”generalul a răspuns: „Domnul preşedinte Iliescu” apoi a adăugat : „S-a telefonat de acolo, din biroul ministrului, pe telefonul direct cu Moscova”
Nu în ultimul rând, audiat fiind de aceeaşi comisie senatorială, în dosarul nr. 282/J.I.4, Stenograma nr. 25 din 11.01.1994, după numeroase insistenţe din partea membrilor comisiei, gl. Eftimescu Nicolae a spus:
„În dimineaţa zilei de 23 decembrie 1989 am fost chemat la biroul ministrului apărării. Atunci era Militaru (….) Am fost chemat pentru efectuarea unei convorbiri telefonice externe (….) În cabinetul respectiv erau prezente mai multe persoane din conducerea puterii – FSN, era încăperea destul de plină.
Aceştia, începând cu dimineaţa de 23 decembrie, au revenit frecvent la MApN, în special la cabinetul ministrului. Aici am aflat că se intenţiona efectuarea unei convorbiri telefonice cu Marele Stat Major al Armatei Sovietice (….) Am aflat , din discuţiile care se purtau – îl am în imagine pe generalul Militaru–că obiectul convorbirii urmărea sondarea părţii militare sovieticecu privire la o eventuală participare cu forţele speciale pentru combaterea teroriştilor.”
CFSN a apelat la intervenţia militară sovietică
În pofida insistenţelor, gl. Eftimescu Nicolae nu a dorit să spună exact conţinutul convorbirii telefonice (argumentând că nu e necesar acest lucru, sau că nu-şi aminteşte) şi nici nu a pronunţat numele celor care au iniţiat convorbirea telefonică, rezumându-se să afirme:
„Acei oameni reprezentau noua putere! Ei reprezentau conducerea Frontului Salvării Naţionale! În momentul acela, eu reprezentam o verigă în acel sistem al legăturilor şi am făcut ce am făcut dintr-un sentiment de colaborare cu noua putere!”
Conţinutul deosebit de grav al acestor declaraţii nu poate fi ignorat. Dealtfel,nu sunt singurele probe care indică faptul că, la 23 decembrie 1989, factorii de decizie ai CFSN au apelat la intervenţia militară sovietică.
Tătaru de la Maramureş, exemplu de om infiltrat al ruşilor care trădează ţara
Astfel, martorul Iliescu Gheorghe, sediul SPM, 08.06.2017(11/P/2014, vol.II – Declaraţii, f.133-140) – „În decembrie 1989 îndeplineam funcţia de şef al securităţii Maramureş (…) La 22.12.1989, la nivelul judeţului a fost constituit un Comandament Militar Judeţean, din care făceau parte comandantul Regimentului de Tancuri, un profesor civil, eu şi fostul şef al Gărzilor Patriotice Maramureş, pe nume Tătaru.
La 22 sau 23.12.1989 ne aflam cu toţii în sala de consiliu şi am asistat personal la o discuţie telefonică dintre numitul Tătaru şi comandantul unităţii militare de grăniceri din Sighet.
În cadrul acestei discuţii, Tătaru i-a cerut comandantului unităţii de grăniceri ca, atunci când unităţi militare sovietice se vor prezenta la frontieră, să le fie permisă intrarea în România.
Tătaru era foarte sigur că aceste efective militare sovietice se vor prezenta pentru a intra în ţară şi a motivat prezenţa sovieticilor prin faptul că aceştia urmau să salveze Revoluţia.
Am fost foarte surprins de cele auzite, am intervenit şi i-am solicitat lui Tătaru să contramandeze acest ordin nefiresc. Tătaru a refuzat să contramandeze ordinul, dar, după cum se ştie, nici sovieticii nu au pătruns în ţară.
”Pentru înţelegerea corectă a situaţiei, trebuie spus că, la nivelul lunii decembrie 1989, singurele persoane care aveau drept de semnătură şi de reprezentare în organele de coordonare ale forţelor Tratatului de la Varşovia, din partea României, erau ministrul apărării şi Şeful Marelui Stat Major al Armatei .
La 23 decembrie 1989, generalul Milea Vasile era decedat, iar generalii Stănculescu şi Militaru nu au fost numiţi în mod oficial în funcţia de ministru al apărării.
Începând cu 23 decembrie 1989 gl. col. (r) Militaru Nicolae era impus de Iliescu Ion ca ministru de fapt, iar acesta s-a comportat ca atare, dar decretul oficial de numire a fost emis la 27 decembrie 1989.
Pe cale de consecinţă, la 23 decembrie, singurul militar român care putea în mod legal să solicite o intervenţie străină era gl. Guşă Ştefan. Aşa se explică de ce generalul Mikhail Moiseev – şeful Marelui Stat Major al Armatei URSS, a discutat doar cu omologul său român problema trimiterii unor forţe militare în ţara noastră, iar ca urmare a refuzului categoric din partea acestuia intervenţia nu s-a realizat.