home MASS MEDIA, STIRI DESPRE JURNALISTI Revista pres(rilor). Anca Constantinescu nu recunoaşte licitaţia Adevărul

Revista pres(rilor). Anca Constantinescu nu recunoaşte licitaţia Adevărul

Share

Anca Constantinescu, fost parlamentar PDL, supranumită “Deputata Ciocu’ Mic”, a declarat că nu recunoaşte licitaţia prin care a câştigat două dintre mărcile Adevărul Holding, nu va plăti banii şi spune că licitaţia a fost o escrocherie.

CDep

Salariaţii de la Giga TV şi-au primit o parte din bani. De ce? Pentru că el poate. Sunt curios dacă mi se va adeveri interpretarea. Acum câteva zile am spus că, atunci când Pinalti a ajuns la concluzia că şi-a atins scopul electoral, adică va fi reales primar, a tras heblul la televiziunea sa, pe care a iniţiat tratativele de vânzare. Cumpărătorii: Victor Becali şi Gică Popescu. Salariaţii: fără loc de muncă.

OTV a obţinut în justiţie şi suspendarea de către Consiliul Naţional al Audiovizualului a înjumătăţirii licenţei de emisie.

EvZ: Cum l-au boicotat pe Mihai Gâdea transformatoarele PDL-iste “La şefia ţării se află USL, alianţă din care face parte şi Antena 3 a lui Mihai Gâdea.
Cum de-a fost posibil în aceste condiţii ca lui Mihai Gâdea să i se întrerupă lumina în exerciţiul triplei sale funcţiuni: de moderator, de director şi de biograf al lui Dan Voiculescu? Răspunsul ni-l dau strigătele scoase zilnic de Sorin Roşca Stănescu şi Cornel Nistorescu, doi cronicari pripăşiţi la curtea lui Crin Antonescu: USL n-a pus mâna încă pe toată puterea! Aţi înţeles de ce i s-a întrerupt lui Mihai Gâdea lumina? Pentru că transformatoarele sunt în continuare PDL-iste. Nu-i nimic. Le schimbă el naşul Victor Ponta cu transformatoare USL-iste!”

Citeşte şi
Şi-a dat Dan Şova demisia? (revista presei)

Ieri, Dan Şova şi-ar fi prezentat demisia din Senat înainte de repunerea pe tapet a

Miculescu (SRR) către reprezentantul salariaţilor: “O să v-o luaţi de n-o s-aveţi aer”

Pe 24 iulie a.c., în şedinţa Consiliului de Administraţie al SRR, Ovidiu Miculescu l-a ameninţat

B1 TV: Agrikultura, emisiune dedicată agricultorilor români

Timp de două ore, Laurențiu Botin, fost realizator TV Bacău, va dezbate live, în studioul

Revista presei. Raportul MCV, coşmarul lui Ponta

~FMI ii spune Guvernului sa lase fonfleurile~Rusanu promite institutie antievaziune~Copos, condamnat in Dosarul Loteria I

Grup de media apără jurnalist togolez atacat

Un grup american de apărare a drepturilor jurnaliştilor a condamnat un atac asupra unui jurnalist

Revista presei. Băsescu iese la bătaie cu suspendacii

~nu are emotii~nu a incalcat niciodata Constitutia~Catalin Voicu s-a bucurat ca un copil~Antonescu zice ca

Revista presei. Casa Regală îi dojeneşte pe politicieni

~apocalipsa televizata de la Universitate~Oprescu isi pregateste retragerea din politica~constructia de autostrazi, grabita prin lege~

PSD interzice în primăriile din Vrancea emisiunea “Judeţe fără stăpân” (Pro TV)

Jurnalistul Sebastian Oancea prezinta o discutie cu un functionar dintr-o primarie PSD din judetul Vrancea

Liviu Alexa, jurnalist plătit de PSD, colecţie de înjurături pe Facebook

Liviu Alexa, un jurnalist corupt, plătit de PSD (Newsweek a publicat dovezile de mult timp),

Liviu Pleşoianu a decis să nu mai calce pe la Antena 3

Deputatul PSD Liviu Plesoianu a anuntat ca a decis sa nu mai calce niciodata in

Share