home MASS MEDIA, REVISTA PRESEI Revista presei. Parchetul ancheteaza moartea Luminitei Sega

Revista presei. Parchetul ancheteaza moartea Luminitei Sega

Share

CurentulParchetul investighează moartea suspectă a procurorului Luminiţa Şega “Procurorul Luminţa Şega, cea care în aprilie 2003 a cerut, în dosarul FNI, extinderea cercetărilor împotriva lui Sorin Ovidiu Vîntu, sub aspectul săvârşirii a nu mai puţin de şase infracţiuni pedepsite de Codul Penal: instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, uz de fals, fals în declaraţii, instigare la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi, cea mai gravă, spălare de bani”

foto: newspad – Otrava pentru procuror
fotoinfo: “Procurorul Sega a fost implicata in diverse faze ale instrumentarii unor dosare extrem de grele si de periculoase din punct de vedere profesional, precum “Bancorex”, “Bankcoop”, “Jimbolia”, “Tigareta”, “Magureanu-Giurtelecul Hododului”, “Iliescu-Costea”, “Eterna si fascinanta Romanie”, “Stefan Riza”. De altfel, multi dintre colegii procurorului Luminita Sega considera ca magistratul a platit cu viata faptul ca a anchetat asemenea dosare”

BursaDoctor Felix analizează, dar cu ce? Dan Voiculescu – “Analizez posibilitatea de a solicita în justiţie daune de 1 milion de euro de la Evernimentul Zilei, sumă pe care o voi dona Fundaţiei pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului”

PutereaDaniel Oajdea (PDL): „Şpaga la ANRP este de 30%. Este posibil să fie arestări” “Deputatul PDL Daniel Oajdea susţine, într-un interviu pentru „Puterea”, că a cerut Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) lista tuturor persoanelor din judeţul Iaşi care au bani de primit în 2011, deoarece oamenii se plâng că li se cere şpagă pentru a-şi primi sumele cuvenite”

AdevarulSindicalistul Petcu îşi mai aranja o şpagă! “Unul dintre cei mai bogaţi sindicalişti români, Marius Petcu, se pregătea, în ziua în care a fost arestat, să mai dea „un tun”. Partea lui: 20% din valoarea contractului”

Curierul nationalCodul Muncii albeşte brusc zeci de mii de locuri de muncă “Boc: În 2 zile de la intrarea în vigoare a noului act normativ au fost înregistrate 42.000 de contracte de muncă noi. Cu vechiul Cod al Muncii se realizau pe zi doar 10-12 contracte. Ministrul Muncii: În urma controalelor efectuate în ţară în doar 2 zile au fost aplicate amenzi în valoare de 820.000 lei”

Fin.roVizita expertilor de la FMI, una strict secreta “Prim-ministrul nu trece in agenda publica intalnirile cu delegatia condusa de Jeffrey Franks Cei doi „uita“ ca negociaza un acord ce implica fonduri publice”

Romania liberaPortugalia primeşte clemenţa UE: Austeritate cu faţă umană “Condiţiile care vin la pachet cu împrumutul de 78 miliarde euro acordat Portugaliei nu presupun reduceri suplimentare de cheltuieli, fiind chiar mai laxe decât propunerile incluse în planul de austeritate al guvernului respins în urmă cu o lună de Parlamentul de la Lisabona”

EvZImagini socante de la operatiunea de lichidare a lui Osama Bin Laden “Reuters a difuzat o serie de fotografii şocante de la operaţiunea derulată de SEAL, duminică, în Pakistan. Sunt poze cu trei dintre oamenii ucişi în asalt, dar şi cu avionul prăbuşit în timpul misiunii”

Citeşte şi
Federaţia FAIR-MediaSind, singura organizaţie reprezentativă la nivel de sector cultură şi mass-media, conform sentinţei TMB
Deputatul PNL Ben-Oni Ardelean i-a făcut nesimțiți si tupeiști pe jurnaliștii care au vrut să
După trei ani de scădere, numărul violenţelor împotriva jurnaliştilor a crescut din nou în 2018.
Primăria liberalului Nicolae Robu a blocat toate conturile jurnalistului civic Mălin Bot şi ale membrilor
Patronul postului Realitatea TV, Cozmin Gușă, a declarat că Rareș Bogdan, realizatorul emisiunii ”Jocuri de
Corina Crețu și-a acuzat pe Facebook propriul partid, PSD, că direcționează către presă ”sume incredibile”
FIJ (Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor) a reacţionat dur la agresarea şi baterea jurnaliştilor în timpul
Apare în arenă politicianul frenetic Şerban Mihăilescu a.k.a. Micky Şpagă. Aceasta este o nouă stenogramă
În prima stenogramă, protagonist este Adrian Năstase. Aici se vede una dintre bolile pe care
Grupul elveţian Ringier şi compania Sport Media Group din Bulgaria au cumpărat de la Intact
Share