home MASS MEDIA, REVISTA PRESEI Revista presei. O va numi Ponta pe Kovesi la DNA?

Revista presei. O va numi Ponta pe Kovesi la DNA?

Share

Adevărul: Antonescu: „Dacă Ponta o desemnează pe Kovesi, ce facem? Rupem USL? Poate e şi asta o variantă“ “Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, duminică seară, că, în cazul în care premierul Victor Ponta o va desemna pe Codruţa Kovesi la şefia DNA, se pune întrebarea ce se întâmplă în continuare, adică dacă se rupe USL, el spunând că «poate e şi asta o variantă», deşi are îndoieli”

România liberăDe ce s-a dezlănţuit Voiculescu împotriva lui Ponta “Faptul că, după trei ani de amânări inexplicabile, decizia prin care a fost declarat în mod oficial colaborator al Securităţii a fost publicată totuşi în Monitorul Oficial este un semn că Voiculescu are de ce să se teamă de pactul pe care Ponta a fost obligat să-l semneze cu Băsescu. Vorba marionetei pe care ventrilocul Felix o foloseşte pentru a-şi putea ţine el gura închisă: „Lupta împotriva regimului Băsescu nu prea ne-a ieşit“. Ce nu vrea să recunoască, însă, nici măcar prin gura marionetelor este că nu cu Băsescu se mai luptă astăzi”

eNaţional: Victor Ponta spala trecutul magistratilor! “Victor Ponta, in loc sa profite de faptul ca va putea sa-si bage nasul in cele mai ascunse secrete ale magistratilor, vrea sa le stearga pur si simplu cu buretele! Asa ca, spre stupefactia colegilor din USL, a decis sa arda toate documentele privind viata privata a magistratilor”

EvZ: Comerţul cu arme, un alt mister din viaţa ministrului Sănătăţii “Timp de 14 ani, actualul liberal Eugen Nicolăescu a fost unul dintre personajele importante din RATMIL S.A, Regia de Armament creată de Nicolae Ceauşescu. După ce Uniunea Sovietică a invadat Cehoslovacia, în august 1968, preşedintele Nicolae Ceauşescu a decis să creeze o industrie naţională de apărare relativ independentă de Moscova. Fiecare minister important şi-a creat departamente militare, coordonate de o Regie de Tehnică Militară, denumită RATMIL”

Puterea: Firma de insolvenţă Valor SPRL vrea să-l salveze pe Dan Vasile, varanul ziarelor “lanul malefic conceput de Dan Vasile – patron Hiparion şi Ştefan Burtică – reprezentant Valor a fost dejucat de creditori.  În vremurile sale bune, Hiparion avea o reţea compusă din peste 6.000 de locaţii, care includea chioşcuri, magazine, benzinării şi supermarketuri”

Gândul: Dinu Patriciu, executat silit de cel mai bun prieten al său “Potrivit unui dosar înregistrat la judecătoria sectorului 1 pe 23 ianuarie 2013, Peter Imre îi cere lui Dinu Patriciu suma de 80.000 de euro. Instanţa a admis, fără cale de atac, executarea silită a afaceristului Dinu Patriciu de către Peter Imre”

Cronica română: 22 de persoane, arestate în dosarul decontărilor ilegale! “Un număr de 22 de persoane, printre care administratorii celor două laboratoare vizate în dosarul decontărilor ilegale de analize, au fost arestate preventiv pentru 29 de zile, potrivit deciziei luate sâmbătă seară de Tribunalul Bucureşti”

Curentul: 1 aprilie vine cu scumpiri și taxe noi “În lipsa unei strategii coerente care să producă mult așteptata creștere economică , guvernul Ponta II ne oferă drept alternativă scumpiri pe bandă rulantă și taxe noi, toate asezonate cu disponibilizări și concedieri masive”

Curierul naţional: Cifrele dezastrului din agricultură “România are cel mai mic randament din UE la producţia de grâu şi porumb, recolta a scăzut cu 30-50%”

Bursa: Producătorii de energie eoliană acuză o lovitură sub centură a ANRE “Reglementatorul pieţei de energie (ANRE) a constatat că trebuie diminuat suportul acordat producătorilor de energie eoliană de la 2 certificate/MWh la 1,5 certificate/MWh”

Citeşte şi
După trei ani de scădere, numărul violenţelor împotriva jurnaliştilor a crescut din nou în 2018.
Primăria liberalului Nicolae Robu a blocat toate conturile jurnalistului civic Mălin Bot şi ale membrilor
Patronul postului Realitatea TV, Cozmin Gușă, a declarat că Rareș Bogdan, realizatorul emisiunii ”Jocuri de
Corina Crețu și-a acuzat pe Facebook propriul partid, PSD, că direcționează către presă ”sume incredibile”
FIJ (Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor) a reacţionat dur la agresarea şi baterea jurnaliştilor în timpul
Apare în arenă politicianul frenetic Şerban Mihăilescu a.k.a. Micky Şpagă. Aceasta este o nouă stenogramă
În prima stenogramă, protagonist este Adrian Năstase. Aici se vede una dintre bolile pe care
Grupul elveţian Ringier şi compania Sport Media Group din Bulgaria au cumpărat de la Intact
Șeful PSD Liviu Dragnea a lansat un atac direct la adresa libertății presei duminică seară.
Consiliul Naţional al Federaţiei FAIR - MediaSind, întrunit în data de 23 aprilie 2018 la
Share