home MASS MEDIA, REVISTA PRESEI Revista presei. Isi depune Boc mandatul de premier?

Revista presei. Isi depune Boc mandatul de premier?

Share

PutereaBoc s-a întâlnit cu Băsescu la Cotroceni. Există informaţii potrivit cărora este posibil ca Emil Boc să-şi depună mandatul de prim-ministru “Întâlnirea a avut loc în condiţiile în care se vehiculează informaţii conform cărora va avea loc în maximum o săptămână o remaniere guvernamentală şi în condiţiile în care este necesară numirea unui nou titular la Ministerul Muncii”

foto: Calin Ilea, Mediafax Foto via BZI

CurentulSenatorul Banias cerea marfă de contrabandă, iar Mironescu bani pentru funcţii “Scandalul de corupţie cu iz chinezesc în care este implicat şi senatorul Mircea Banias, dar şi fostul secretar de general din MAI Laurenţiu Mironescu a căpătat proporţii după ce procurorii au dispus mai multe măsuri preventive împotriva inculpaţilor din dosar”

AdevarulFrăţia din Portul Constanţa “Toţi capii grupării „Containerul” se bucură de o viaţă luxuriantă. Ei au numeroase case, conduc maşini scumpe şi ocupă sau au ocupat poziţii privilegiate, bazate pe un sistem relaţional corupt”

EvZRăzboi total Igaş – “Doi şi-un sfert” “Traian Igaş critică public DGIPI şi SRI pentru lipsa de reacţie în cazul implicării lui Laurenţiu Mironescu în reţeaua contrabandiştilor din Portul Constanţa. Mai multe surse precizează că, de fapt, Igaş caută un ţap ispăşitor pentru a-şi păstra scaunul de ministru”

Romania liberaOrganigrama mafiei din Portul Constanţa “Evaziunea fiscală din port şi din vămile de la malul mării a fost orchestrată de un grup extrem de bine structurat, cu o „organigramă” închegată, ierarhii clar definite şi un control strict pe circulaţia banilor obţinuţi ilegal”

ZFŞeful Supravegherii din BNR: Nu am semnale de retrageri de la băncile greceşti “Băncile elene nu au retras până acum anticipat linii de finanţare de la subsidiarele locale. Grecii deţin 17% din activele bancare locale şi au o cotă similară pe depozite, cu fonduri atrase de la clienţii locali de circa 6 mld. euro”

FinanciarulPrimii trei operatori telecom au pierdut intr-un singur an 1,74 mil. clienti “Pierderea inregistrata de primele trei companii de telefonie mobila in perioada 1 aprilie 2010 – 31 mar­tie 2011 este explicata, in mare parte, de faptul ca multe dintre cartelele SIM aflate in piata au fost de­zactivate, iar multi dintre romani, in incercarea de a face economii, au pastrat doar un telefon mobil”

BursaPreşedinţia lui Cristian Sima nu a fost suspendată “O “iluzie optică” stăpâneşte piaţa noastră de capital, care este convinsă că preluarea mandatului de preşedinte al Bursei de la Sibiu – Sibex – de către câştigătorul alegerilor, Cristian Sima, ar fi suspendată prin sentinţa din 12 mai a Tribunalului de acolo, dar, în realitate, această hotărâre a Adunării generale din 29 aprilie nu este vizată în sentinţă”

 

Curierul nationalEuropa, blocată de vulcanul islandez “Erupţia celui mai activ vulcan din Islanda a dat complet peste cap traficul aerian din zonă. Mii de pasageri erau blocaţi, ieri, în Scoţia, din cauza perturbărilor zborurilor”

Citeşte şi
Deputatul PNL Ben-Oni Ardelean i-a făcut nesimțiți si tupeiști pe jurnaliștii care au vrut să
După trei ani de scădere, numărul violenţelor împotriva jurnaliştilor a crescut din nou în 2018.
Primăria liberalului Nicolae Robu a blocat toate conturile jurnalistului civic Mălin Bot şi ale membrilor
Patronul postului Realitatea TV, Cozmin Gușă, a declarat că Rareș Bogdan, realizatorul emisiunii ”Jocuri de
Corina Crețu și-a acuzat pe Facebook propriul partid, PSD, că direcționează către presă ”sume incredibile”
FIJ (Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor) a reacţionat dur la agresarea şi baterea jurnaliştilor în timpul
Apare în arenă politicianul frenetic Şerban Mihăilescu a.k.a. Micky Şpagă. Aceasta este o nouă stenogramă
În prima stenogramă, protagonist este Adrian Năstase. Aici se vede una dintre bolile pe care
Grupul elveţian Ringier şi compania Sport Media Group din Bulgaria au cumpărat de la Intact
Șeful PSD Liviu Dragnea a lansat un atac direct la adresa libertății presei duminică seară.
Share