Revista presei. Ioana Maria Vlas creşte găini

Share

Adevarul: Maria Vlas s-a mutat la ţară şi creşte găini “Ioana Maria Vlas locuieşte, de câteva luni, într-un sătuc din judeţul Sibiu. La câteva sute de metri de casa sa din Nou Român trece Oltul, iar zona este împrejmuită de păduri”

Dan Badea Blog

EvZ: Ion Cristoiu: “Deşi lumea îl crede o fiară, Sorin Ovidiu Vântu mi s-a părut emotiv” “Mi s-a părut extrem de emotiv la începutul interviului, fapt ce m-a mirat sincer. Toata lumea îl crede o fiară care mănâncă ziariştii pe pâine. Abia pe la jumătatea emisiunii i-au dispărut emoţiile. Pe de altă parte, explicaţia că îi este frică, în direct, să nu facă vreo greşeală care să-i rămână lipită de frunte mi s-a părut plauzibilă”

Romania libera: Anchetă. Magistratul Anton Pandrea a fost interceptat când divulga informaţii „secret de serviciu” unei colege. Cum se transmit secretele între judecătorii de la Înalta Curte “Judecătorul Anton Pandrea, şeful Secţiei Penale a Curţii Supreme, este suspectat atât de favori­zarea infractorului, cât şi de transmitere de secrete în scandalul în care Gabriela Bîrsan, preşedin­tele Secţiei Contencios, şi Iuliana Puşoiu, magistrat la aceeaşi secţie, sunt acuzate de corupţie”

Puterea: Iulian Chifu, numit consilier prezidenţial “Preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat miercuri Decretul pentru numirea lui Iulian Chifu în funcţia de consilier prezidenţial, în cadrul Administraţiei Prezidenţiale”

Curentul: Vasile Astărăstoae s-a îmbolnăvit subit înainte de a fi interogat la DNA “Vasile Astărăstoae, rectorul Universităşii de Medicină şi Farmacie din Iaşi s-a internat ieri, de urgenţă, la Spitalul «Sfântul Spiridon» din localitate”

Curierul national: Preşedintele PE: România şi Bulgaria vor adera la Schengen în câteva luni “Jerzy Buzek s-a declarat “sută la sută optimist” în privinţa aderării celor două ţări la spaţiul european. Rezoluţia Parlamentului în care se cere statelor UE să-şi respecte angajamentele juridice privind criteriile de aderare va fi supusă astăzi votului în plen”

Bursa: Capitala statului Pennsylvania a dat faliment “Capitala statului Pennsylvania (SUA), oraşul Harrisburg, şi-a declarat falimentul, ieri şi deşi, de la criza anilor “30, Statele Unite au înregistrat 600 de falimente orăşeneşti, totuşi o astfel de situaţie este considerată rară, iar cazul de acum este o premieră istorică, pentru că Harrisburg este prima capitală a unui stat american care să dea faliment”

Fin.ro: Momente cheie care vor marca soarta Euro “Zona euro “fierbe” in asteptarea unei solutii. Slovacia se opune planului Fondului European de Stabilitate Financiara, insa respingerea unui prim vot nu ar trebui sa incetineasca planul pentru mult timp”

Share