Revista presei. Caterinca SO Vantu

Share

CurentulCaterinca lui SOV demontata de procurori “Toata lumea stie deja ca lui Sorin Ovidiu Vintu ii place sa o faca pe strategul, ca se bucura sa i se zic lumea de el ca e mare strateg, cam ca un fel de Napoleon in carucior”

foto: Romania libera

EvZPNL devine oficial de stânga. Liberalii renunţă la cota unică pentru cota din Parlament “Este oficial: dacă ajung la guvernare, PNL şi PSD renunţă la cota unică şi reduc TVA la 19% abia în 2016. Programul economic al USL are pe de o parte propuneri pe care specialiştii le cataloghează ca fiind realiste, dar pe de alta şi măsuri economice care se încadrează doar într-un discurs demagogic. Una dintre măsurile care plasează de altfel PNL spre stânga este renunţarea la cota unică, în favoarea impozitului progresiv”

Fin.roUn consortiu coreean vrea sa participe la constructia reactoarelor 3 si 4 de la Cernavoda “O delegatie a consortiului KOREA International Nuclear KEPCO si-ar fi manifestat interesul pentru a participa la constructia reactoarelor nucleare 3 si 4 ale centralei de la Cernavoda, potrivit unui anunt facut de Ministerul Economiei”

AdevarulÎn bârlogul măcelarului Ratko Mladici “O echipă a „Adevărul de Seară” Timişoara a stat ieri de vorbă cu oamenii din localitatea sârbească Lazarevo, unde a locuit în ultimii ani fostul general”

PutereaSituaţia din Grecia alertează BNR. Banca centrală ar putea lua în garanţie sedii de bănci elene în schimbul finanţării “Banca Naţională are pâr­ghii pentru a interveni în even­tua­litatea concre­ti­zării unor scenarii de criză an­tre­nate pe piaţa ban­ca­ră locală de situaţia din Grecia, înce­pând de la refinanţarea bilaterală a ti­tlu­­rilor de stat deţinute de băncile cu ca­pital elen şi până la preluarea în ga­ran­ţie a sediilor acestora în schimbul fur­nizării de lichidităţi”

BursaProducătorul de mobilă “Ilefor”, din grupul “Mobexpert”, în insolvenţă “Producătorul de mobilă “Ilefor” Târgu Mureş (simbol ILEF), din grupul Mobexpert, a intrat în procedura generală a insolvenţei, dispusă de Tribunalul Mureş, la cererea societăţii”

Curierul nationalAgrostar: Produsele alimentare se vor scumpi cu 3-5% “Agrostar pune viitoarele majorări de preţuri şi pe seama lipsei unei “strategii coerente” a Ministerului Agriculturii şi cere demisia ministrului Valeriu Tabără”

ZFCum văd austriecii din imobiliare piaţa locală: se feresc de proiecte noi, dar Bucureştiul rămâne un „hot-spot“ “Investitorii austrieci în imobiliarele locale, cei mai activi pe parcursul ultimilor zece ani, sunt interesaţi mai degrabă de consolidarea portofoliului actual decât de noi investiţii, deşi observă că lucrurile încep să se îmbunătăţească şi în România”

Romania liberaOrientul Mijlociu în flăcări “Orientul Mijlociu este în flăcări! Lumea arabă şi islamică clocoteşte, chiar şi în ziua de odihnă şi de rugăciuni speciale ale musulmanilor. Tiraniile din zonă, în special cele mai sângeroase, dar şi celelalte dictaturi şi regimuri islamiste tremură sub impactul furiei maselor care, cu sau fără conducători, se arată hotărâte să-şi câştige libertatea şi să nu se lase demobilizate”

Share