home MASS MEDIA, REVISTA PRESEI Revista presei. Băsescu la Bruxelles cu un TAROM de linie

Revista presei. Băsescu la Bruxelles cu un TAROM de linie

Share

EvZ: Președintele Traian Băsescu se duce la Consiliul European cu o cursă de linie “Preşedintele Traian Băsescu va pleca la Bruxelles, pentru a participa la lucrările Consiliului European, cu o cursă de linie TAROM

eNaţional: Fuga spre CCR! Pivniceru n-a vrut sa traiasca umilinta de a o numi pe Kovesi in acest post! “Marile cancelarii occidentale s-au decis asupra persoanei care sa continue lupta anticoruptie.Este vorba despre Laura Codruta Kovesi, care, bucurandu-se si de sprijinul neconditionat al Palatului Cotroceni, va deveni, in cel mult cateva luni, procuror sef al Directiei Nationale Anticoruptie”

GândulDouă judecătoare de la Tribunalul Bucureşti ridicate de DNA într-un dosar de corupţie “Viorica Dinu este cea care a judecă dosarul de corupţie al lui Dan Voiculescu după ce acesta a ajuns din nou la Tribunalul Bucureşti. Viorica Dinu a fost şi cea care a deliberat în dosarul în care Sorin Ovidiu Vântu a fost acuzat de favorizarea infractorului Nicolae Popa. În acest dosar Vîntu a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare”

România liberă: Cadoul lui Stroe: polițiștii cu dosar penal pot avea funcții de conducere “Stroe n-a ţinut cont de normele legale şi a dat un ordin doar pentru a-l răsplăti pe chestorul Constatin Manoloiu cu o funcţie de conducere şi anume postul de şef al corpului de control al ministrului de Interne, spun surse din PNL”

Puterea: Instituţia condusă de Săftoiu, ţeapuită de propriii angajaţi. Loteria trădării la TVR “Un nou scandal zguduie în aceste zile TVR, foarte similar cu cel al “trădării” care a dus, în urmă cu câţiva ani, la pierderea transmiterii meciurilor de fotbal din campionatul intern, în favoarea unui post tv concurent. Şi acum, ca şi atunci, oameni din interior au sabotat interesele TVR, la primire aflându-se acelaşipost concurent, Kanal D. Totul sub nasul fostului şef al SIE, actual preşedinte al TVR, Claudiu Săftoiu (foto), care scapă printre degete un contract estimat la circa 3 milioane de lei, fără TVA”

Cronica română: Sfatul lui Ponta pentru Fenechiu “Premierul Victor Ponta i-a recomandat ministrului Transporturilor, Relu Fenechiu, că atunci când la el vin “diverşi oameni” să protesteze să-i întrebe dacă nu cumva sunt acţionari chiar la o firmă care a câştigat, în patru ani, aproximativ 600 milioane lei pentru servicii de consultanţă la metrou”

Curierul naţional: Cum a fost Oltchim condamnată la faliment “Administratorii judiciari au spus că, în perioada 2009 – 2012, s-au vândut produse principale sub nivelul costurilor. Pierderile se ridică la 105 mil. lei. Societăţile implicate în aceste vânzări erau fie controlate de managementul Oltchim, fie se aflau în paradisuri fiscale. S-au crescut salariile, deşi pierderile anuale erau de peste 200 mil. lei. În niciun an nu se prevedea acoperirea pierderilor din anii precedenţi”

ZF: Efectul eolienelor: energia s-a ieftinit pe bursă peste 30%. Când se va vedea în facturile plătite de populaţie? “Facturile plătite de micii consumatori in­dus­triali, care încă mai primesc o parte din ener­gie la preţuri reglementate, ar putea scă­dea cu circa 2-3% din aprilie 2013 ca ur­mare a diminuării semnificative a preţurilor la curent datorită unei producţii tot mai mari de ener­gie eoliană. La casnici, acest lucru se va ve­dea abia din vara acestui an”

Bursa: FMI: Guvernele trebuie să cureţe sistemele bancare “Guvernele naţionale trebuie să cureţe sistemele bancare şi să consolideze activităţile de supraveghere financiară, ca să nu pună în pericol recenta redresare a pieţelor globale ale acţiunilor, conform afirmaţiilor lui David Lipton, director general adjunct al Fondului Monetar Internaţional”

Curentul: Popii și politicienii vor să-L înghesuie și pe Dumnezeu în noua Constituție “Mitropolia Moldovei și Bucovinei, a oferit, miercuri, agenției Mediafax un comunicat lung și dezlânat prin care-și anuța «turma» de credincioși că Sin­dodul mitropolitan a hotărât în ședința din 5 martie, printre altele, «inițierea unor acțiuni de sensibilizare a oficialităților, în sensul introducerii sau revizuirii, în viitoarea Constituție a României, a unor articole care să facă refe­rire la numele lui Dum­nezeu»”

Adevărul: De ce a fost ales argentinianul Jorge Mario Bergoglio noul Papă “Nu se regăsea pe lista scurtă a cardinalilor consideraţi favoriţi în lupta pentru Sfântul Scaun şi nici măcar pe lista lungă a caselor de pariuri. Alegerea sa este surprinzătoare: este primul iezuit care ocupă această funcţie. Cu toate acestea, argentinianul Mario Bergoglio pare a fi candidatul perfect pentru şefia Bisericii Catolice – cel puţin din punctul de vedere al intereselor de la Vatican”

Citeşte şi
După trei ani de scădere, numărul violenţelor împotriva jurnaliştilor a crescut din nou în 2018.
Primăria liberalului Nicolae Robu a blocat toate conturile jurnalistului civic Mălin Bot şi ale membrilor
Patronul postului Realitatea TV, Cozmin Gușă, a declarat că Rareș Bogdan, realizatorul emisiunii ”Jocuri de
Corina Crețu și-a acuzat pe Facebook propriul partid, PSD, că direcționează către presă ”sume incredibile”
FIJ (Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor) a reacţionat dur la agresarea şi baterea jurnaliştilor în timpul
Apare în arenă politicianul frenetic Şerban Mihăilescu a.k.a. Micky Şpagă. Aceasta este o nouă stenogramă
În prima stenogramă, protagonist este Adrian Năstase. Aici se vede una dintre bolile pe care
Grupul elveţian Ringier şi compania Sport Media Group din Bulgaria au cumpărat de la Intact
Șeful PSD Liviu Dragnea a lansat un atac direct la adresa libertății presei duminică seară.
Consiliul Naţional al Federaţiei FAIR - MediaSind, întrunit în data de 23 aprilie 2018 la
Share