Revista pres(arilor). OTV suspendat de CNA pentru trei ore

Share

Dan Diaconescu şi-a făcut publicitate politică pe propriul post de televiziune, aşa că emisia a fost suspendată timp de trei ore. Este aceasta dreptate? Câte zile sau săptămâni trebuia suspendată emisia Realitatea TV în timpul campaniei electorale din anul 2009?

Ring

Nu cumva hard-liners-ii de la Antena 3 trebuiau să aibă emisia suspendată non-stop, la câte au spus şi au făcut? Ce e mai grav? Publicitatea politică de la OTV, ori intoxicarea continuă a românilor la Antena 3?

EvZ: Dan Voiculescu, abandonat de profesionişti “Sorin Oancea, acţionar la “Antena 3” şi ctitorul “Antenei 1”, se judecă, în mai multe procese, cu familia Voiculescu. Mihai Craiu, arhitectul “Săptămânii Financiare”, nu şi-a mai primit dividendele. Cozmin Guşă spune că a fost şantajat, după plecarea de la “Jurnalul Naţional”, cu un dosar despre false delapidări, iar Dan Diaconescu a trebuit să plătească două linguriţe şi colacul de la toaletă”

Soţul Annei Maria Tinu are de recuperat de la Dinu Patriciu 50.000 de euro.

Nu am curiozitatea masochistă să mă uit pe RTV. Înţeleg că a luat amendă de la CNA pentru imagini sexuale cu Irinel Columbeanu. Poate îmi descrie cineva în cuvinte în ce constau acele imagini, pentru că nu pot să-mi imaginez câtuşi de puţin sexualitatea acestui om.

Reporterul care a realizat reportajul cu Mirela bugetara, care defapt este Mirabela vânzătoarea ar fi fost sancţionat drastic de Antena 1. Şi vreţi să vă credem? Cum vă explicaţi voi că păţiţi asta cu o fată pe care aţi făcut-o şefă de promoţie?

Neville Thurlbeck de la News of the World, suspectat de intimidarea unui martor, a fost arestat.

Share