Revista pres(arilor). Au început epurările în Radio România

Share

A început vânătoarea de vrăjitoare în Radio România. Corespondenţii Radio România Actualităţi la Bruxelles au fost rechemaţi în ţară, după ce au informat corect asupra intervenţiei Monicăi Macovei privind puciul USL din ţară.

RV

Jurnalista Carmen Valică fusese acuzată de senatorul PSD Dan Șova de faptul că s-ar afla în spatele scandalului declanșat la Bruxelles, pe tema arestării judecătorilor de la Curtea Constituțională.

Carmen Valică îi cere lui Cornel Nistorescu, care conduce unul dintre ventilatoarele de presă ce a preluat acuzele lui Dan Şova, Cotidianul.ro, drept la replică în paginile ventilatorului de presă.

Rovigo renunţă la calitatea de administrator judiciar al societăţii Realitatea Media. Acest lucru se întâmplă după ce copiii lui Sorin Ovidiu Vântu au devenit stăpâni pe Blue Link Communicazione, despre care Elan Schwartzenberg spune că are doar o valoare emoţională.

În acest timp, tabăra Guşă susţine că lucrurile sunt mai complexe, pentru că există un litigiu între copiii lui Vântu şi Elan şi el, Guşă, are resurse suficiente pentru ca Realitatea TV să evalueze în continuare la nivel normal.

Poate că astfel, prin aceste jocuri de putere, se explică faptul că în ziua votului parlamentar pentru suspendarea lui Traian Băsescu, jurnaliştii oneşti care informaseră obiectiv până la acel moment au fost înlocuiţi cu vuvuzelele din acelaşi post, care au început iar, cu violenţă, campania anti-Băsescu şi pro-USL.

Un analist politic şi un politician, ambii iordanieni, s-au luat la ceartă în aşa hal la un talk-show de la o televiziune din Amman, încât politicianul a aruncat cu pantoful în contraopinentul său şi l-a ameninţat cu pistolul. Emisiunea a trebuit să fie întreruptă.

 

Share