home MASS MEDIA, REVISTA PRESEI Revista presei. Judecătorul-pârleaz îl trage la DNA pe Remus Borza

Revista presei. Judecătorul-pârleaz îl trage la DNA pe Remus Borza

Share

Judele Mircea Moldovan şi Remus Borza, spre DNA! “Moldovan judecă insolvenţele ce au fost atribuite „aleatoriu” de sistemul ECRIS către Casa de Insolvenţă EURO Insol – firmă deţinută de avocatul Remus Borzaremus_borza! Ştire foarte seacă, dar bogată în corupţie: trei judecători de litigii comerciale de la Tribunalul Bucureşti, Secţia Civilă, Ion Stanciu, Elena Rovenţa şi Ciprian Sorin Viziru, au fost ridicaţi, ieri, de la instanţă” (Puterea)

Arestarea soților Nemeș va arunca în aer rețeaua demnitarilor mânjiți în afaceri cu motorină ” Radu este unul dintre apropiaţii a două personaje cheie în anchetele DNA: dispărutul Codruț Marta și Elan Schwartzenberg, și deține infomații despre unde se ascund aceștia” (EvZ)

Mizele alegerilor europene pentru România “De ce este important cine va fi președintele Comisiei. În primul rând, pentru că este cel mai puternic om din Uniunea Europeană, care decide în bună măsură în ce direcție se îndreaptă banii europeni împreună cu ceilalți comisari. Printre altele, nu numai președintele Comisiei va fi votat de Parlamentul European, ci și comisarii naționali, astfel că de anul acesta nu va mai fi suficient ca un guvern național să trimită candidatul favorit comisar, ci va trebui să convingă majoritatea să îl accepte” (România liberă)

Zgonea şi Tăriceanu împing dezbaterea moţiunii de cenzură după euroalegeri “Birourile Permanente reunite ale celor două Camere au decis, luni, ca moţiunea de cenzură depusă de opoziţie să fie citită în plenul Parlamentului joi, iar dezbaterea să aibă loc în 26 mai, a anunţat preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea” (Cronica română)

Recuperatorii de debite se aşteaptă ca economia să crească şi datoriile să fie plătite “Doi din trei români au datorii, iar jumătate dintre aceştia au datorii de peste 5.000 de lei. Circa 3-4 milioane de români sunt în portofoliile companiilor de recuperări creanţe” (Curierul naţional)

Anomaliile economiei româneşti: Foarte multe companii vând foarte puţin şi foarte puţine companii vând foarte mult “Două dintre companiile profitabile din acest top – CFR SA şi Grup Servicii Petroliere -, aflate pe locul 5, respectiv 7 în topul restanţierilor, au o valoare a plăţilor restante mai mare decât firma ICIM Arad, care înregistrează pierderi şi care se află pe ultimul loc în top 100 după plăţi restante” (ZF)

Scandalul mutării a 13% din Port la Consiliul Local. Dumitru Costin suspectează interese olandeze sau ruseşti în Portul Constanţa “”Dacă dezvoltăm Constanţa, Rotterdam are de suferit”, susţine liderul sindical . Sute de sindicalişti au protestat împotriva trecerii unui pachet de 13% din Port la Consiliul Local . Mazăre le-a spus sindicaliştilor că sunt plătiţi de oamenii de afaceri Corneliu Idu şi Gabriel Comănescu” (Bursa)

Băsescu – proamericani, Ponta – proruşi “Băsescu contra Ponta sau Ponta contra Băsescu. Până la începutul lui 2014 războiul a fost doar cu magiun pe clanţă. Apropierea alegerilor a ridicat însă miza. Pe fruntea premierului s-a lipit eticheta de pion al ruşilor, în timp ce preşedintele pozează în continuare în aliatul americanilor, omul care apără statul de drept şi lupta împotriva corupţiei” (Naţional)

Joe Biden, în vizită de criză la Bucureşti “Intensificarea mişcărilor separatiste violente din estul şi sudul Ucrainei este motivul principal pentru care România, alături de Polonia şi statele baltice, a cerut garanţii de securitate din parte aliaţilor nord-atlantici, cu precădere Statele Unite” (Adevărul)

Primul mesaj al lui Joe Biden pentru România: „Ţările care nu au un stat de drept puternic şi un sistem judiciar independent sunt vulnerabile la tipul de acţiuni pe care le desfăşoară Rusia în Ucraina” “România este importantă pentru America. România contează ca partener militar în Irak, în Afganistan. Contează ca aliat situat la mai puţin de 450 de km de agresiunea rusească din Crimeea. România contează ca democraţie de succes pe calea către o Europă unită, liberă şi paşnică. Aceste vizite sunt dovezi ale seriozităţii noastre ca aliaţi şi prieteni” (Gândul)

Citeşte şi
După trei ani de scădere, numărul violenţelor împotriva jurnaliştilor a crescut din nou în 2018.
Primăria liberalului Nicolae Robu a blocat toate conturile jurnalistului civic Mălin Bot şi ale membrilor
Patronul postului Realitatea TV, Cozmin Gușă, a declarat că Rareș Bogdan, realizatorul emisiunii ”Jocuri de
Corina Crețu și-a acuzat pe Facebook propriul partid, PSD, că direcționează către presă ”sume incredibile”
FIJ (Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor) a reacţionat dur la agresarea şi baterea jurnaliştilor în timpul
Apare în arenă politicianul frenetic Şerban Mihăilescu a.k.a. Micky Şpagă. Aceasta este o nouă stenogramă
În prima stenogramă, protagonist este Adrian Năstase. Aici se vede una dintre bolile pe care
Grupul elveţian Ringier şi compania Sport Media Group din Bulgaria au cumpărat de la Intact
Șeful PSD Liviu Dragnea a lansat un atac direct la adresa libertății presei duminică seară.
Consiliul Naţional al Federaţiei FAIR - MediaSind, întrunit în data de 23 aprilie 2018 la
Share