Răzvan Burleanu a fost reales preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal

Share

Preşedintele în exerciţiu al Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu (33 de ani), a câştigat un nou mandat. Aceasta încă din primul tur de scrutin. El a fost votat de 168 dintre cei 254 de membri afiliaţi prezenţi la adunarea generală, desfăşurată la Casa Fotbalului.

Ionuţ Lupescu, omul sistemului corupt din fotbalul românesc?

Ionuţ Lupescu a fost învins de Răzvan Burleanu

Principalul său contracandidat, Ionuţ Lupescu, a obţinut doar 78 dintre voturile preşedinţilor de cluburi şi ai Asociaţiilor Judeţene. Pe locul trei, s-a clasat fostul fotbalist Marcel Puşcaş, cu 8 voturi. Pe cel de-al patrulea, Ilie Drăgan, fost lector al Şcolii Federale de Antrenori, care nu a strâns nici un sufragiu.

Azi aţi fost fermi şi mândri. La rândul meu, sunt mândru că fac parte din această familie. Deşi recunosc că nu a fost un fleac, i-am ciuruit. Vă rog ca şi la următorul vot să îmi susţineţi echipa în Comitetul Executiv. Voi fi un preşedinte care va face totul pentru unitate. O unitate a oamenilor de bine.

, a spus Răzvan Burleanu imediat după numărarea voturilor.

Ionuţ Lupescu, resemnat

La rândul său, fostul fotbalist Ionuţ Lupescu a afirmat în faţa membrilor afiliaţi:

În primul rând mulţumesc celor care m-au votat, precum şi celor care nu m-au votat. A fost datoria mea să vin şi să încerc să redresez fotbalul românesc. Sper ca dumneavoastră să reuşiţi acest lucru. Vă doresc să faceţi performanţă.

Votat doar de 8 preşedinţi de cluburi, Marcel Puşcaş s-a arătat dezamăgit de rezultatul obţinut. “Este ultima mea zi în fotbalul românesc. Vă mulţumesc mult pentru tot”, a precizat el.

Chiar dacă nu a obţinut niciun vot, Ilie Drăgan a afirmat că a fost o onoare să participe la alegerile pentru preşedinţia FRF. “Îi felicit pe ceilalţi trei candidaţi pentru rezultatele obţinute. Le transmit că pentru mine a fost o onoare să fiu alături de ei în cadrul acestor alegeri”, a adăugat Drăgan.

Oaspeţi străini

La Adunarea Generală au asistat Servet Yardinici, membru în Comitetul Executiv al UEFA şi Bjorn Vassallo, directorul asociaţiilor naţionale din Europa în cadrul FIFA, precum şi trei reprezentanţi ai Ministerului Tineretului şi Sportului, Dacian Stan, Florin Moroşan şi Cezar Anghel. De asemenea, au fost prezenţi antrenorul Mircea Lucescu şi fostul fotbalist Cristian Chivu, în calitate de invitaţi ai candidatului Ionuţ Lupescu.

Răzvan Burleanu conduce Federaţia Română de Fotbal din 5 martie 2014, atunci când a câştigat alegerile pentru preşedinţie în dauna celorlalţi trei candidaţi: Vasile Avram, Gheorghe Chivorchian şi Sorin Răducanu, aminteşte Agerpres.

Share