RAT: Tirajele ziarelor româneşti au scăzut în primul trimestru din 2011

Share

Ziarele româneşti au început anul 2011 înregistrând în primele trei luni scăderi semnificative ale tirajelor, comparativ cu perioada similară a anului 2010, cele mai vândute titluri în primul trimestru al anului fiind tabloidele Click! şi Libertatea şi cotidianul generalist Adevărul.

editorsweblog

Potrivit datelor furnizate de Biroul Român de Audit al Tirajelor (BRAT), pentru perioada ianuarie – martie 2011, presa cotidiană centrală, mai ales cea quality, a înregistrat scăderi ale vânzărilor.

Poziţia de lider în categoria quality este deţinută de ziarul Adevărul, editat de Adevărul Holding. Astfel, Adevărul a înregistrat în luna ianuarie 2011 o medie de vânzări de 42.640 de exemplare, în scădere comparativ cu luna ianuarie 2010, când înregistra o medie de vânzări de 129.854 de copii.

În luna februarie, media de vânzări a cotidianului Adevărul a fost de 48.584 de exemplare, în scădere faţă de aceeaşi lună a anului 2010, când afişa o medie de vânzări de 121.484 de copii. În luna martie a acestui an, media de vânzări a cotidianului Adevărul a fost de 43.441 de copii, comparativ cu 124.148 de copii reprezentând media de vânzări în martie 2010.

În topul ziarelor quality urmează Jurnalul Naţional, editat de trustul Intact. Astfel, în luna ianuarie, Jurnalul Naţional a avut o medie de vânzări pe apariţie de 42.250 de exemplare (53.948 în ianuarie 2010), pentru ca în luna următoare, februarie, media de vânzări să crească la 45.031 de exemplare (54.276 în februarie 2010).

Creşterea nu a continuat şi în martie. În ultima lună a primului trimestru, Jurnalul Naţional a înregistrat o medie de vânzări pe apariţie de 34.109 exemplare (56.807 în martie 2010)… citeste tot pe Mediafax

Vânzările ziarelor continuă să scadă dramatic și în 2011. Principalele publicații din România au înregistrat scăderi de zeci de mii de exemplare în prima parte a acestui an, față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit celui mai recent raport publicat de BRAT.

Nici un ziar quality nu depășește 50.000 de exemplare vândute pe ediție.


Share