home EVENIMENT, POLITICA Rareş Bogdan: Toţi prefecţii şi subprefecţii vor fi schimbaţi în 48 de ore

Rareş Bogdan: Toţi prefecţii şi subprefecţii vor fi schimbaţi în 48 de ore

Share

Prim-vicepreşedintele PNL, europarlamentarul Rareş Bogdan, a afirmat că prefecţii şi subprefecţii vor fi schimbaţi în 48 de ore de la învestirea guvernului condus de Ludovic Orban, iar ulterior va începe evaluarea şefilor instituţiilor deconcentrate.

DONEAZĂ ACUM





PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!

Întrebat când ar urma să aibă loc schimbarea şefilor instituţiilor deconcentrate, după învestirea guvernului condus de Ludovic Orban, Rareş Bogdan a răspuns că “foarte repede, prefecţii”.

“Pot să vă spun ceva, că foarte repede, prefecţii. În secunda în care vom avea guvernul valid, Ludovic Orban şi echipa domniei sale, cred că, sper din tot sufletul să nu treacă, (…) mai mult de 48 de ore pentru a schimba toţi prefecţii şi subprefecţii, după care să evalueze fiecare şef de deconcentrate, pentru că puterea PSD este periculoasă tocmai prin această încrengătură pe care o au la nivelul tuturor instituţiilor statului”, a spus Rareş Bogdan.

Rareş Bogdan a punctat, referitor la personalul din sistemul bugetar, că se va face “audit” în fiecare instituţie şi nu vor fi îndepărtaţi oamenii competenţi.

Dar vă asigur că noi nu dăm afară oameni doar pentru că au lucrat în vremea guvernării PSD. Nu. Dacă sunt slabi, dacă au avut lipsă de performanţă, dacă au ajuns prin nişte concursuri trucate, dacă s-au dovedit a fi captivi ordinelor primite de la partid şi nu a slujirii cetăţeanului, atunci vor pleca.

Dacă sunt foarte buni şi dacă se dovedesc competenţi în poziţiile pe care le ocupă, vă asigur că nimeni nu vrea să îndepărteze competenţii, vrea să atragă competenţii. (…)

Ca să fie lucrurile extrem de clare: vom face audit în fiecare instituţie, în fiecare companie a statului, în fiecare minister, în fiecare instituţie din subordine şi vom vedea exact competenţele şi modul în care aceşti oameni au fost promovaţi şi modul în care aceşti oameni au fost angajaţi.

Vom face mai mult o redistribuire, pentru că sunt instituţii în statul român unde este penurie de personal, unde e nevoie de angajaţi, şi alte instituţii supraîncărcate“, a mai declarat Rareş Bogdan.

Rareş Bogdan a fost prezent miercuri, la Caracal, unde a participat la o întâlnire cu activul de partid.

Citeşte şi
Europarlamentarul liberal Rareş Bogdan va fi propus, la Consiliul National din 8 august, pentru functia
Rareş Bogdan susţine că nimeni nu poate sta la Bucureşti în faţa unui candidat comun
Rareș Bogdan afirmă că PSD a trimis un măr otrăvit prin intermediul CCR și că
Caramitru Jr. a publicat pe Facebook un nou text exploziv, vorbind despre generaţia celor sub
Peste 600 de membri ai organizației PNL București semnează o scrisoare pentru Rareș Bogdan, prin
Rareș Bogdan, izolat de Ludovic Orban în PNL? Eu cred că este o aparenţă. „Probabil,
Rareş Bogdan anunţă că următorul mazilit din PNL este primarul oraşului Târgu Jiu, Marcel Romanescu,
Rareş Bogdan, cel care a deschis lista PNL la europarlamentare, ar putea fi candidatul partidului
Rareş Bogdan ar putea să-l înlocuiască luni pe Cristian Buşoi la conducerea PNL Bucureşti. Liberalii
Rareş Bogdan a vorbit la mitingul PNL de la Iaşi. Ocazia a fost potrivită pentru
Share