home EVENIMENT, POLITICA Raportul GRECO va fi publicat de Guvern în limba română

Raportul GRECO va fi publicat de Guvern în limba română

Share

Raportul GRECO va fi publicat, a stabilit Guvernul. Ministrul Justiției, Ana Birchall, va stabili, împreună cu reprezentanții GRECO, momentul în care documentul va fi publicat, a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu.

DONEAZĂ ACUM





PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!

„Guvernul a avizat publicarea raportului GRECO, pentru că , așa cum a și spus doamna prim-ministru, vom face demersurile necesare și vom îndeplini toate procedurile pentru că Guvernul chiar este transparent în ceea ce privește relația cu partenerii noștri europeni pe acest segment”, a anunțat Barbu, la finalul ședinței de Guvern.

El a afimat că ministrul Justiției va stabili împreună cu reprezentanții GRECO momentul în care va fi publicat raportul.

„Procedural, de acum încolo ministrul Justiției va stabili împreună cu GRECO momentul în acre va fi publicat, pentru sincronizare, să fie publciat și în limba română și în limba engleză în același timp. E o chestiune de zile presupun”, a conchis Nelu Barbu.

Percepția publică privind un nivel redus al corupție în anumite țări ar putea fi înșelătoare, arată GRECO într-un raport publicat pe 25 iunie, care face referire și la seria de recomandări adresate unor țări precum România și Polonia.

În raportul său anual, GRECO analizează măsurile pe care le-au luat cele 49 de state membre împotriva corupției în 2018, în special în privința parlamentarilor, judecătorilor și procurorilor.

Citeşte şi
Forumul Judecătorilor, reacţie dură la atitudinea antidemocratică a PSD

Forumul Judecatorilor din Romania critica dur modul in care reprezentantii Puterii se raporteaza fata de Read more

Călin Popescu Tăriceanu ia la mişto Raportul GRECO

Călin Popescu Tăriceanu trimite în derizoriu Raportul GRECO și vorbește despre „sentințe venite din pădurile Read more

Eugen Nicolicea susţine că Secţia Specială poate funcţiona în continuare

Eugen Nicolicea, deputat PSD şi membru în Comisia specială pentru modificarea legilor justiţiei, spune că Read more

Florin Iordache reacţionează la Raportul GRECO aşa cum era de aşteptat

Florin Iordache îi acuză pe experții GRECO de partizanat în întocmirea raportului publicat marți pe Read more

Secţia Specială trebuie desfiinţată. Raportul Greco, aici (document)

Ministerul Justiției a publicat Raportul GRECO. Mai exact, este vorba despre rapoartele Grupului Statelor Împotriva Read more

Eugen Nicolicea: Raportul GRECO este succesul meu personal!

Deputatul PSD Eugen Nicolicea, trimis de Camera Deputaţilor să reprezinte Parlamentul în cadrul Comisiei GRECO, Read more

Raportul GRECO 2018 asupra României. Radiografia atacului (document)

Raportul GRECO pe care îl publicăm mai jos integral este o tomografie perfectă a modului Read more

Liviu Dragnea cere dizolvarea Partidului Social Democrat

Liviu Dragnea a formulat apel față de decizia Tribunalului București de confirmare a noii conduceri Read more

Dăncilă spune că şi-ar fi dorit la Justiţie un independent

Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, a declarat că, în urma revocării Anei Birchall din fruntea Ministerului Read more

Sabotaj. Viorica Dăncilă a lăsat-o pe Ana Birchall fără secretari de stat

Ministrul Justitiei, condus de Ana Birchall, este singurul minister fara secretari de stat. Dancila refuza Read more

Share