Rădulescu (BNR), despre cum i-a stricat Crăciunul Orlando cu OUG 114

Share

Eugen Rădulescu, directorul Direcției Stabilitate financiară din BNR, a povestit, la seminarul ”Şcoala de vară – sistemul bancar şi bazele unui mediu competiţional sănătos”, ediţia 2019, cum a aflat conducerea BNR despre existența celebrei deja OUG 114/2018.

DONEAZĂ ACUM





PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!

”A existat întâlnirea CNSM înainte cu o zi sau două de Crăciun, în care nu am auzit absolut niciun cuvânt despre această ordonanţă. La sfârşitul şedinţei, când am luat o gustare şi am băut un pahar de vin, că era ultima întrunire înainte de Crăciun, domnul ministru (al Finanţelor, Eugen Teodorovici – n. r.) a arătat conducerii băncii, pe telefon, un text, o semnase deja, şi a apărut în presă şi am aflat-o şi noi din presă…

După aceea, a început o luptă extraordinară şi timp de câteva săptămâni am arătat care sunt consecinţele Ordonanţei 114 pe partea bancară, nu pe celelalte domenii la care nu ne pricepem, şi pe partea bancară influenţele erau absolut dramatice.

În forma în care fusese scrisă ordonanţa, în şase luni aveam primele trei bănci care dădeau faliment şi alte vreo şapte cărora le opream activitatea. Ei, cât de bine ar fi fost asta pentru economia naţională?”, a povestit șeful Stabilității din BNR.

Share