PSD vrea lupte de stradă în Bucureşti

Share

PSD vrea lupte de stradă în Bucureşti

Sorin Oprescu, primarul pesedist care nu e membru PSD aflat în fruntea Capitalei, a aprobat două mitinguri de protest pentru vineri, în jurul Palatului Parlamentului, în timpul votării moţiunii de cenzură a PNL. Asta înseamnă lupte de stradă.

Surse bine informate afirmă că Jandarmeria s-a opus acestui plan, invocând faptul că nu-şi asumă răspunderea să prevină eventualele lupte de stradă care ar putea apărea între manifestanţii celor două tabere politice.

Vineri , PNL a depus la “Primăria Capitalei o cerere de autorizare pentru organizarea unui lanţ uman în jurul Palatului Parlamentului, estimând o participare de 5.000 de persoane”.

Copreşedintele PNL a anunţat ieri că la Parlament vor fi…

“(…) două mitinguri, au venit şi pesediştii. Şi atunci, apucă-te şi împarte în două cercul din jurul Parlamentului, pe partea dinspre Academie, cei care ne susţin pe noi şi proiectul nostru, pe partea cealaltă ei. Incredibil. Spre Parcul Izvor, PSD, aşa a zis domnul Oprescu, şi noi pe partea cealaltă.

Atenţie: partea dinspre Academia Română este cea mai puţin frecventată, iar cea dinspre Parcul Izvor este cea pe unde intră parlamentarii în Palatul Parlamentului, deci ideea este să li se dea aleşilor neamului impresia că poporul e de partea lui Victor Ponta.

Juxtapunem această ultimă scorneală ilegală a lui Sorin Oprescu şi declaraţia de luni a lui Victor Ponta:

Am înţeles că ei aduc 1.000 de oameni, noi putem să aducem 10.000. Dacă ei pot să aducă 10.000, noi putem să aducem 100.000, dar cred că este cea mai mare greşeală pe care poate să o facă România în acest moment.

Şi fac un apel la ultimul dram de minte, pe care sper că-l mai au domnul Blaga şi doamna Gorghiu, să înţeleagă că nu poţi să dai foc unei ţări şi că ne vom adresa procurorului general al României cu sesizare penală pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de articolul 397, alineat 2 din Codul penal.

Şi procurorul general, conform procedurii, ca şi la mine, îi declară suspecţi şi îi cercetează. Şi vedem atunci dacă le mai place să facă politică din Justiţie. Putem să facem acest lucru, sper să nu fie cazul.

Ce înţelegem noi din toate acestea? Că, în timp ce PNL vrea să pună presiune civică pe Parlament în timpul votării moţiunii de cenzură contra Cabinetului Ponta, PSD vrea să dea foc la ţară, cu lupte de stradă în centrul Bucureştiului.

Ne întoarcem la logica bâtei din anii 90, din timpul mineriadelor, “putem să facem acest lucru, sper să nu fie cazul“. Ameninţare pe faţă, în public, cu nesimţire.

Share