PSD respinge prin absenteism majorarea cu 15% a punctului de pensie

Share

Legea pensiilor a fost respinsă în Senat chiar cu buna-ştiinţă a PSD, ai căror parlamentari au lipsit special. Legea a primit doar 65 de voturi ”pentru”, pentru adoptarea ei fiind nevoie de minimum 69 de voturi.

DONEAZĂ ACUM





PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!

Concret, proiectul nu era pe ordinea de zi. Când responsabilii PSD au văzut că de la Senat lipsesc şi parlamentari ai Opoziţiei, au spus: acum e momentul. Au strecurat proiectul pe ordinea de zi, cvorumul nu a fost atins pentru că lipseau ai lor, apoi au dat vina pentru respingerea proiectului pe Opoziţie.

Legea, anunţată şi lansată cu mare pompă de Olguţa Vasilescu, pentru a distrage atenţia populaţiei de la atacul la statul de drept, organizat de Dragnea şi Tăriceanu începând cu OUG 13, prevedea creşterea punctului de pensie cu 15%, de la 1 septembrie 2019, şi cu 40%, din septembrie 2020, aminteşte Laurenţiu Ciocăzanu de la Ziariştiii.com.

De asemenea, Legea pensiilor ar fi micşorat perioada de vechime pentru salariaţii activi, care ar fi permis ieşirea mai rapidă la pensie.

Ieri însă, deşi PSD deţine majoritatea în Senat chiar şi fără parlamentarii ALDE, cu exact 69 de senatori – câte voturi avea nevoie legea pentru a trece, partidul condus interimar de Dăncilă a decis să saboteze propria lege şi să lovească în plin pensionarii momiţi luni de zile cu promisiuni.

Decizia era însă inevitabilă: statul a ajuns în criză de bani şi nu există garanţia plăţii pensiilor chiar la nivelul actual, pe termen scurt, darămite să mai fie şi majorate populist, cum au promis Dragnea şi Olguţa Vasilescu.

Punctul de pensie ar fi trebbuit majorat cu 15% de la începutul acestui an, iar de pe 1 septembrie cu 40%. Însă lipsa banilor i-a făcut pe liderii PSD-ALDE să amâne majorarea cu 15% pentru 1 septembrie, iar cea cu 40% pentru 1 ianuarie 2020. Dar se pare că ar putea să nu fie nici aşa.

Share