home POLITICA PSD promite acum că va rezolva problema votului prin corespondenţă

PSD promite acum că va rezolva problema votului prin corespondenţă

Share

PSD promite fără acoperire că va face ceea ce ştim că nu va face. Sau, dacă va face, va mutila, străduindu-se să stopeze pe cât posibil votul românilor din Diaspora.

Comisia juridică şi cea pentru administraţie publică vor întocmi un raport referitor la mai multe iniţiative depuse în Parlament privind votul prin corespondenţă, votul electronic, această reglementare urmând să fie adoptată până la sfârşitul sesiunii de plenul Camerei Deputaţilor, a declarat, luni, secretarul Camerei Olguţa Vasilescu.

DONEAZĂ ACUM





PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!

„Am avut o solicitare din partea grupului PNL privind întocmirea raportului şi includerea pe ordinea de zi a Camerei a propunerii legislative privind modificarea legii 288/2015 privind votul prin corespondenţă, votul electronic. Am constatat că sunt mai multe grupuri care doresc să iniţieze o propunere legislativă în acest sens, motiv pentru care toate aceste iniţiative vor merge la comisiile juridică şi de administraţie şi acolo va fi decisă forma finală a raportului care va fi supusă dezbaterii plenului”, a precizat Olguţa Vasilescu, după şedinţa Biroului permanent.

Ea a susţinut că, în prezent, sunt depuse patru proiecte pe această temă şi este posibil ca şi PSD să vină cu un astfel de proiect.

„Raportul urmează să fie transmis şi aprobat de plenul Camerei Deputaţilor până la sfârşitul sesiunii parlamentare.(…) Ne dorim ca acesta să fie aplicat şi la alegerile prezidenţiale”, a mai spus Vasilescu.

Citeşte şi
USL trăieşte şi simulează consultările cu partidele

La ceas de dimineaţă, pe la prânz, spre seară, dis-e-dimineaţă USL (cenzurat) Klaus Iohannis a

Marcel Ciolacu îi cere astăzi scuze lui Frans Timmermans

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, va efectua o vizită de lucru astăzi, la Bruxelles,

Florin Cîţu, despre cum a subminat PSD, la guvernare, România

Florin Cîţu, ministrul Finanţelor Publice, arată, într-o postare pe reţelele de socializare, cum a influenţat

Violeta Alexandru (PNL Bucureşti) îi exclude pe cei doi blatişti din CGMB

Preşedintele PNL Bucureşti, Violeta Alexandru, anunţă: cei doi consilieri PNL care au votat bugetul Gabrielei

PSD e mândru de cei doi blatişti PNL din Consiliul General al Capitalei

Marius Pavel, consilier general din partea PSD, i-a lăudat pe cei doi consilieri PNL care

PSD acuză PNL pentru procedura de deficit excesiv

PSD consideră că au fost suficiente trei luni pentru a se vedea „de ce este

PSD recunoaşte, în culise, că s-a făcut praf singur

Președintele interimar al Consiliului Național al PSD, Ionuț Vulpescu, a realizat un raport asupra evoluției

Mihai Tudose, celălalt șef de campanie PSD: Nici un condamnat pe listele electorale!

Mihai Tudose se va ocupa, împreună cu europarlamentarul Claudiu Manda, de campania electorală a PSD

Claudiu Manda este, ce să vezi?, șeful de campanie al PSD!

Europarlamentarii Claudiu Manda și Mihai Tudose vor conduce campaniile electorale ale partidului, în acest an. Este

CTP afirmă: PSD e un Cernobîl al politicii românești

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu (CTP) a afirmat că PSD este „un Cernobîl al politicii româneşti

Share