home POLITICA PSD pregăteşte un nou atac disperat la penalitate

PSD pregăteşte un nou atac disperat la penalitate

Share

PSD pregăteşte o nouă lovitură la adresa statului de drept, pornind de la noi modificări pe care strategii acestui partid vor să le facă la Codul Penal şi Codul de Procedură Penală.

Faptul că şeful Integrităţii şi şefa Antimafia sunt arestaţi de către procurorii DNA e considerat de către liderii PSD o oportunitate, pentru că o parte din opinia publică ar fi momentan dezorientată de aceste arestări.

Ele ar confirma teoriile Stângii Reacţionare, conform cărora Traian Băsescu ar fi condus un stat mafiot, care acum iese la iveală şi este demantelat.

Pe această fereastră de oportunitate încearcă să se plieze liderii PSD. Aparent adoptând la Consiliul Naţional o rezoluţie pentru integritate, ce prevede ce se va întâmpla, într-un orizont de timp neclar, după inculparea, trimiterea în judecată sau condamnarea definitivă pentru fapte de coruptie a unui pesedist, PSD pregăteşte alte lucruri.

Abuzul în serviciu

Primarul Craiovei, Olguţa Vasilescu:

Codul Penal este foarte prost. Abuzul în serviciu a devenit la ordinea zilei. Orice decizie ai lua, te duce la abuz în serviciu. (…)

Mai nou, partidul nostru ne spune că, dacă suntem trimişi în judecată pentru o astfel de faptă, trebuie să ne retragem din politică. Mi se pare o aberaţie.

Să vedem deci cum e definit abuzul în serviciu (Capitolul II, Infracţiuni de serviciu, Art. 297) în Codul Penal actualizat anul trecut:

(1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.

(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, îngrădeşte exercitarea unui drept al unei persoane ori creează pentru aceasta o situaţie de inferioritate pe temei de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenenţă politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA.

Olguţa Vasilescu, primarul Craiovei, susţine că orice edil poate fi acuzat pe drept de abuz în serviciu: apare un nebun, care îl acuză că l-a discriminat, că nu i-a respectat drepturile, că nu a îndeplinit sau a îndeplinit defectuos un act, şi gata, dosarul penal eca şi rezolvat.

Şi dacă edilul e incompetent şi consideră că e normal să discrimineze cetăţenii, ori să ducă la îndeplinire defectuos un act legal, de ce mai trebuie să rămână el în funcţie?

De ce crede acest om, indiferent cum se numeşte el, că e acolo ca să ia cu ambele mâini, el şi întregul său clan, fără să aibă şi îndatoriri? Nu cumva ar fi logic ca în locul său să vină altul?

Când au avut loc alegerile locale, în primăvara anului 2012, nişte cetăţeni au fost aleşi primari. Ei “s-au băgat” convinşi că nu trebuie să aibă competenţe de om aflat în slujba cetăţeanului, asta e, aşa, o chestie la care pot să facă joc de glezne la prânz, pe lumină, ci trebuie să fie în primul rând dexteri la ciordit. Ei bine, nu mai merge aşa.

Acţiune

Ce e de făcut? Adrian Năstase zice: “Cred că e nevoie de acţiune“. Ce acţiune? O spune Georgică Severin. Pe scurt – multă nesimţire, îngroşarea tovalului ce ţine loc de obraz şi modificarea legilor în favoarea corupţilor:

Aş vrea foarte mult ca noi, ca un partid de stânga, să înţelegem că s-a greşit cu acel Cod Penal asumat al domnului Predoiu, iar juriştii noştri să vină cu propuneri prin care, fără jenă că vor ţipa unele ambasade sau vor striga unii deontologi apropiaţi de vechea putere, s-o spunem extrem de clar că avem nevoie de legi care să facă dreptate şi nu răzbunare.

Invit pe juriştii noştri să se aşeze pe Codul Penal şi pe Codul de Procedură Penală şi să vină cu propuneri, să le votam. Nu să spunem că, dacă ne legăm de asta, avem probleme.

Adică, tradus, să se aşeze cu fundurile lor grase pe CP şi CPP şi să le facă praf:

Scapă cine poate! Oricum nu avem unde să fugim de lege, aşa că mai bine să nu ne pese că ne umplem de oprobriu şi să modificăm legea ca să scăpăm!

Seamănă grozav cu modificările ratate din Marţea Neagră. Care de fapt a fost Marţea Albă, că nu le-a ieşit.

Citeşte şi
Olguţa Vasilescu: PNL a furat 2 miliarde de euro, în pandemie

Lia Olguţa Vasilescu a afirmat că guvernul PNL ar fi furat 10 miliarde de lei Read more

PSD vrea campanie când poate să strângă mâinile alegătorilor

Deputatul PSD Valeriu Steriu dă de gol strategia PSD, care urmăreşte să amâne cât mai Read more

PSD îi cere lui Klaus Iohannis să vină din nou la guvernare

Preşedintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, le cere lui Klaus Iohannis şi liderilor PNL să Read more

Titus Corlăţean umblă ostentativ prin Senat, cu masca la bărbie

Senatorul PSD Titus Corlăţean a refuzat să îşi ţină masca pe fată în timpul unui Read more

PSD a refuzat iarăşi discutarea tăierii pensiilor speciale

USR reclamă că reprezentanţii PSD au refuzat, în Birourile permanente reunite, să introducă pe ordinea Read more

PSD a refuzat să facă stocuri de medicamente şi echipamente de protecţie

Ministrul de Interne Marcel Vela a prezentat, în timpul dezbaterii moţiunii simple, iniţiate împotriva sa Read more

Surse. Ar urma să apară un nou PSD, concrescut din aripa PRM-istă

Apelul lui Codrin Ştefănescu, adresat „sutelor de mii de membri ai PSD”, de a răsturna Read more

Codrin Ștefănescu cere pesedistului de rând să “recupereze partidul de la securici”

Codrin Ştefănescu, fost secretar general al PSD, le cere „sutelor de mii de membri” ai Read more

Deputatul Mitralieră decolează. Prin termoscanare, se obţin datele personale!

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu, spuranumit deputatul Mitralieră, susţine că prin termoscanare „se accesează toate datele Read more

Dumitru Buzatu este categorisit ca marxist-leninist chiar de Antena 3

Baronul PSD Dumitru Buzatu a avut o reacţie furioasă la Antena 3, după ce realizatorul Read more

Share