home POLITICA PSD, partidul simulatorilor de putere

PSD, partidul simulatorilor de putere

Share

Duminică au loc alegeri. Ni se induce sistematic faptul că USL, o coaliţie eteroclită de patru formaţiuni politice pe care le uneşte lupta împotriva Justiţiei independente, va câştiga peste 50% din locurile din Parlament. Aceasta nu trebuie să ne impresioneze. Matricea acestei coaliţii, PSD, este şi a fost întotdeauna mult mai slabă decât dă impresia că e printr-un concert premeditat de manipulări mai mult sau mai puţin subtile.

20 mai 1990: Partidele istorice sunt încă slabe. Frontul Salvării Naţionale (FSN) e pe cai mari şi deţine monopolul mediatic, cel puţin în audio-vizual, aşa cum vor sta lucrurile până în anul 1995-1996, când va apărea prima breşă: ProTV.

FSN lasă, prin legislaţia permisivă, ca fiecare Dinu Păturică şi Tănase Scatiu să-şi înfiinţeze propriul partid. O mişcare deliberată, bazată pe cunoaşterea cinică a dezorientării electorilor.

Cuvântul de ordine în propaganda oficială FSN este: iată ce înseamnă democraţia – o brambureală, un haos; noi vă dăm linişte şi siguranţă.

Senat
FSN : 67,02% voturi, 76,47% locuri prin redistribuirea resturilor
UDMR: 7,2%, 10.08%
PNL: 7,06%, 8.4%
MER (Mișcarea Ecologistă din România): 2,5%, 0,84% (1 loc)
PNȚCD: 2,45%, 0,84% (1 loc)
AUR: 2,15%, 1,68% (2 locuri)
PER: 1,38%, 0,84% (1 loc)
Antonie Iorgovan: Singurul candidat independent, 0,26%

Camera Deputaţilor
FSN: 66,31%, 66,41%
UDMR: 7,23%, 7,32%
PNL: 6,41%, 7,32%
MER: 2,62%, 3,03%
PNTCD: 2,56%, 3,03%
AUR: 2,12%, 2,27%
PDAR: 1,83%, 2,27%
PER: 1,69%, 2,02%
PSD (Partidul Socialist Democratic Român): 1,05%, 1,26%
PSDR (Partidul Social Democrat Român): 0,53%, 0,51% (2 locuri)
GDC (Grupul Democrat de Centru): 0,48%, 0,51% (2 locuri)
PDM (Partidul Democrat al Muncii): 0,38%, 0,25% (1 loc)
PLS (Partidul Liber Schimbist): 0,34%, 0,25% (1 loc)
PRN (Partidul Reconstrucției Naționale din România): 0,32%, 0,25% (1 loc)
PTLDR (Partidul Tineretului Liber Democrat din România): 0,32%, 0,25% (1 loc)
FDGR (Forumul Democrat German): 0,28%, 0,25% (1 loc)
ULB (Uniunea Liberală Brătianu): 0,27%, 0.25% (1 loc)

FSN a luat partea leului. E singura dată când a avut peste 66% din locurile din Parlament. Pe acest moment, inculcat în memoria colectivă a românilor, se bazează toată propaganda cu “cel mai mare partid din România” şi toată cohorta de blabla-uri şi falsă respectabilitate.

Atunci a fost legiferată prima Constituţie. Părintele legii fundamentale a fost un aşa-zis independent, singurul din acel Parlament, Antonie Iorgovan, în fapt omul FSN şi al lui Ion Iliescu. De pe urma acelei Constituţii, extrem de ambigue şi interpretabilă în multe puncte nevralgice, suferim şi acum.

toamna 1992Pe cosmetizarea partidului puternic, cvasiunic, FSN, rebotezat FDSN, a plecat cu handicapul apariţiei unui nou partid care îi purta numele, desprins din FSN-ul originar şi condus de fostul premier Petre Roman.

FDSN a folosit tactica “săltării”, prin probabila şi nedovedita până azi manipulare la fracţiuni de procente sau procente a rezultatelor unor partide mici, captive cercurilor sale de interese. Iată rezultatele:

Cele trei partide-balama “săltate” de FDSN-ul aflat la guvernare peste pragul de 3% de intrare în Parlament au fost PRM, PSM şi PDAR. Cred că totul a fost făcut din sistemul informatic.

Am stat o lună la BEC, ca jurnalist acreditat, uneori zi şi noapte. În acest timp nu am reuşit nici măcat o singură dată să arunc o singură privire în camerele sistemului informatic, păzite cu străşnicie cu soldaţi şi subofiţeri de poliţie.

Cum se observă, în realitate “marele succes” al FDSN, pe care se bazează legendele de azi, cu “guvernarea discreţionară” ş.a.m.d. dintre anii 1992 – 1996, a fost o majoritate gâfâită, înnădită din resturi redistribuite.

FDSN a ajuns pe la 35% şi a făcut un guvern minoritar, susţinut în Parlament de patru partide-balama: cele trei pomenite şi PUNR, care crescuse pe baza cultivării atmosferei antimaghiare în Transilvania.

Cu un FSN care încă nu se dezmeticise şi cu o CDR incapabilă să facă altceva decât conferinţe de presă retorice, Cabinetul Văcăroiu a guvernat discreţionar patru ani, ducând ţara într-o criză fantastică, ţinută sub oboroc de finanţistul Florin Georgescu, ce avea să explodeze de-abia în 1997, sub prima guvernare necomunistă.

La alegerile din toamna anului 1996, PDSR a obţinut cam 5% mai puţine voturi decât în 1992, iar PRM şi PUNR, cu câte 4% – 5% din locurile din Parlament, nu i-au mai putut asigura susţinerea guvernamentală, în timp ce CDR, USD şi UDMR au format o coaliţie eteroclită de centru, ce a reuşit să scoată ţara din criză până la următoarele alegeri, cu multe scandaluri şi încă două mineriade, în 1999.

În anul 2000, legislativele au adus PDSR la 46% în Senat şi aproape 45% în Cameră şi, cu susţinerea PRM, a guvernat din nou minoritar. După cum se observă, o nouă guvernare, cea a lui Adrian Năstase, discreţionară, în care, dacă trendul internaţional al pieţelor ar fi fost de criză, ţara ar fi fost pusă în cap de către un partid despre care ni se spune azi că a fost  mai puternic decât era în realitate.

Despre ce s-a întâmplat în anii 2004 şi 2008 ştim mai multe: cu un 33% – 35% din locurile din Parlament, la mare luptă, PSD a pierdut de fiecare dată, cu coaliţia sa, guvernarea.

Care este numitorul comun al acestor alegeri şi ce a determinat de fiecare dată elementul de forţă al celui ce a format Executivul? Răspunsul este: fără discuţie opţiunea preşedintelui de a desemna un anumit premier să formeze un anumit guvern. De aici disperarea cu care îl atacă USL pe Traian Băsescu.

Faptul că azi USL clamează că va deţine majoritatea absolută în viitorul Parlament nu trebuie să ne impresioneze. Conform Constituţiei, şeful statului e obligat să desemneze premier pe liderul partidului ce obţine majoritatea absolută, ceea ce nu este cazul.

În rest, vom trăi iar vremuri foarte tensionate politic. Ceea ce trebuie să înţelegem este că, aşa cum s-au petrecut lucrurile de fiecare dată din 1992 încoace, factorul generator al crizelor româneşti de toate felurile de după 1990 – succesiunea FSN – FDSN – PDSR – PSD, a fost mai slab pe votul politic decât a acreditat public cu destul de multă îndemânare, într-o propagandă inteligent brodată, prin formatori de opinie mai mult sau mai puţin conştienţi de rezultatul a ceea ce afirmă.

Share