home MASS MEDIA PSD mituieşte iar presa cu bani de la ministere, ca acum 15 ani

PSD mituieşte iar presa cu bani de la ministere, ca acum 15 ani

Share

Corina Crețu și-a acuzat pe Facebook propriul partid, PSD, că direcționează către presă ”sume incredibile” din bugetele ministerelor. Comisarul european a anunțat că îl va da în judecată pe Codrin Ștefănescu. Ulterior, Crețu şi-a șters postarea de pe Facebook.

Corina Creţu: PSD, foarte trist, 30 de ani din viaţa mea

,,Nu vă ascund că sunt foarte afectată de atacurile provenite din interiorul partidului căruia i-am dedicat 30 de ani din viața mea. Foarte trist”, a scris comisarul european pe Facebook.

Reacția vine după ce secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, portavocea lui Liviu Dragnea, a spus, într-o emisiune la Antena 3, că Creţu nu mai reprezintă interesele României. În aceeași postare, Crețu a lansat o acuzație gravă la adresa Guvernului PSD.

Vă mulțumesc tuturor pentru sprijin și susținere, după cum mulțumesc tuturor organizațiilor mass-media pentru obiectivitate, în ciuda contractelor pe sume incredibile pe care le primesc de la ministerele Guvernului pentru denigrarea tuturor care nu se aliniază directivelor partidului.

Crețu a anunțat și că îl va da în judecată pe colegul său de partid, Codrin Ștefănescu.

 

Share