De fiecare dată când PSD atacă statul de drept, afirmă că acesta este stat paralel. Şi că el, PSD, dimpreună cu liderii săi de frunte, sunt în realitate statul de drept. Este o metodă de propagandă tipic bolşevică.
Prezumţia de vinovăţie a Clanului PSDragnea & afiliaţii
Dacă firma de consultanţă israeliană este cea care l-a învăţat pe Dragnea asta, atunci este o firmă de propagandă bolşevică. Dar rădăcinile sunt mai adânci.
Discursul acesta, conform căruia infractorii sunt adversarii, iar acuzatorii lor sunt oameni cinstiţi, datează cel puţin din primăvara anului 2007. De la prima suspendare a preşedintelui Traian Băsescu. Şeful statului şi membrii marcanţi a PDL erau atunci calificaţi drept nelegiuţi. Ei, USL în curs de formare, erau apărătorii democraţiei.
PSD atacă statul de drept din România de peste 10 ani
De atunci, datează şi primele elatări despre prezenţa, în backgroundul organizatorilor boşşevici, a Rusiei Putiniste. Armaghedonul Oligarhilor afirma acest lucru. Acum, metoda de lucru propagandistică bolşevică se repetă.
Liderii PSD au adoptat, la CexN-ul de la Băile Herculane, o rezoluţie care atacă “statul paralel și ilegal”. Unicul scop al acestuia este de a nu lăsa PSD să-şi ducă la îndeplinire programul de guvernare. Este evident că în acest fel se pun bazele viitoarei propagande, de după ce PSD va pleca de la Guvernare.
Vor acuza pentru dezastrul lăsat pe preşedinte, DNA; serviciile secrete şi, în general, pe oricine. Pe Soros, transnaţionalele, companiile cele ticăloase care sug sângele poporului ş.a.m.d..
PSD atacă la baionetă statul de drept, cu Marian Neacşu în avanposturi
Textul rezoluţiei CExN de la Băile Herculane a fost citit în deschiderea conferinței de presă. De către secretarul general Marian Neacșu. Acesta este fostul bodiguard pus de Dragnea lângă Sorin Grindeanu. Când acesta a defectat, Neacşu a fost retras din câmpul tactic al GIO PSDragnea.
După ditirambii necşuleni, Liviu Dragnea a prezentat progresele făcute de guvernarea PSD de la începutul anului până în prezent. Potrivit rezoluției…
… PSD a analizat situaţia tensionată prezentă în spaţiul public din cauza numeroaselor informaţii despre abuzurile grave ale unor persoane care activează, au condus sau încă mai conduc instituţii publice de forţă. (…) care indică în mod clar existenţa unui aşa-numit „Stat Paralel şi Ilegitim”.
Care încearcă să preia controlul asupra puterii politice. Legitim constituită prin alegeri libere și corecte. Reprezentând un pericol de natură să îngrijoreze opinia publică.
Exponenţi “statului paralel” folosesc bugetul de stat
Mai mult, susține documentul semnat de liderii social-democrați, exponenți “statului paralel” folosesc bugetul de stat. Pentru ce? În cele ce urmează:
PSD constată lipsa de reacţie complice a Preşedintelui României în ceea ce privește numeroasele încălcări ale Constituţiei României. Comise de exponenţi,,Statului Paralel şi Ilegitim’’. Începând de la exercitarea unor presiuni asupra puterii judecătoreşti și până la sfidarea Parlamentului. Cu încălcarea deciziilor obligatorii ale Curţii Constituţionale.
Concluzia rezoluției este:
PSD îşi manifestă susţinerea totală a majorităţii parlamentare PSD-ALDE. Pentru adoptarea pachetului de legi care să asigure reformarea sistemului de Justiție. Conform deciziilor CCR şi directivelor europene. Care să garanteze stoparea abuzurilor și aplicarea aceloraşi principii de bază care guvernează actul de justiţie în toate țările europene. Cu respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor.
PSD atacă statul de drept, proteste contra PSD şi la Herculane
La sedința de la Băile Herculane şeful PSD şi premierul au venit împreună. Mai mulţi protestatari i-au aşteptat în faţa hotelului, cu pancarte. În şedinţă, s-a discutat raportul programului de guvernare. Raportul, un polilog de 44 de pagini, în care PSD se laudă cu 100 de realizări pe absolut toate planurile.
Creştere economică, salarii mai mari, putere de cumpărare mai mare. Dar şi cu înfiinţarea a trei ministere: Turism, IMM, Ape şi Păduri, care, iată, sunt realizări. Pe scurt: oficial, în opinia PSD, românilor le merge bine!
Raportul de evaluare deja celebru a fost prezentat în şedinţă de către Liviu Dragnea, potrivit Realitatea TV. Paradoxal, în raport la capitolul “măsuri îndeplinite” sunt trecute şi puncte care nu au vreo legătură cu bunăstarea românilor.
Ministere de carton pentru playboy cu parapon
Spre exemplu, înfiinţarea Ministerului Turismului, a Ministerului Apei şi Pădurilor. Dar şi a Ministerului pentru Mediul de Afaceri. Fără aceste “realizări”, raportul ar fi cuprins doar 98 de realizări, nu 100, şi nu era număr rotund.
Totodată, în acelaşi document mai este trecută şi aprobarea a 2% din PIB pentru Apărare. De fapt, măsura este asumată la începutul anului 2015, de catre toate partidele politice. La initiaţiva lui Klaus Iohannnis, când a chemat toate partidele la Cotroceni, după instalare.
Ca atare, nu poate fi o măsură îndeplinită de Guvern. Iar acum, aşa cum se ştie, coaliţia PSD-ALDE a făcut tot ce a putut pentru a sabota înzestrarea României contra emninţării emergente a Rusiei Putiniste.
Pleşoianu şi Ştefănescu vor miting
Odeea unui miting a fost avansată în şedinţa de partid doar de doi social-democraţi. Codrin Ştefănescu, secretarul general al PSD şi Liviu Pleşoianu, deputat. Ambii, adepţii liniei dure, antieuropene din partid. Pleşoianu a transmis o scrisoare deschisă CExN.
În aceasta, enumeră motivele pentru care este necesar un miting. Urmează argumentele false cu care PSD va ataca în continuare statul de drept. “Este nevoie de un mare miting, nu doar al membrilor PSD”, a scris Pleşoianu. Iată cum:
– Al tuturor ROMÂNILOR care vor să intre în Anul Centenarului fără Noua Securitate!
– Al tuturor ROMÂNILOR care vor ca URNA DE VOT să conteze mult mai mult decât SUFRAGERIILE!
– Al tuturor ROMÂNILOR care vor să strige împotriva ABUZURILOR!
– Al tuturor ROMÂNILOR care vor să arate lumii celei mari că EXISTĂ și că ce vor ei CONTEAZĂ
Nici la Băile Herculane nu au scăpat de proteste
Protestatariii-au strigat lui Liviu Dragnea: “Dragnea şi PSD / ciuma roşie!”. Ecaterina Andronescu a reacţionat cu tupeul ei caracteristic: “Dvs spuneţi lozinci!” Şedinţa PSD a fost marcată şi de un protest al câtorva cetăţeni nemulţumiţi.
Cei câţiva protestatari au început să huiduie, în momentul în care Liviu Dragnea şi Mihai Tudose au sosit. Preşedintele PSD şi premierul nu au avut nici o reacţie. Singurul social-democrat care a purtat un scurt dialog cu protestatarii a fost Ecaterina Andronescu.
“Dumneavoastră spuneţi lozinci. Ţara are nevoie de fapte” , le-a spus Katy Buze Reci oponenţilor lui Liviu Dragnea. ”Condamnaţii nu pot să conducă ţara asta. România este stat democratic şi a ajuns să fie condusă de o cloacă de infractori, de condamnaţi, de penali”, a replicat un protestatar.
Ce spunea Dragnea, joi seară
Joi seară, Liviu Dragnea nu era foarte încântat de ideea unui protest:
Eu nu am venit să cer susţinere. Eu am venit să dau susţinere partidului pentru a continua ceea ce am început. (…) Putem discuta de un miting, dar nu de susţinere. Discutăm mâine sau în zilele următoare. A fost o idee, nu este analizată sau dusă la capăt.
, a spus Dragnea la Băile Herculane. Ce va face Dragnea dacă vor exista social-democraţi care vor cere organizarea unui miting? Dragnea:
Dacă vor fi colegi care la CExN vor cere un astfel de miting vom discuta. De data asta n-o să mai resping această idee. Dar, dacă hotărâm să facem un miting, trebuie să stabilim exact pentru ce îl facem. Sunt mai multe motive pe care le-am auzit pentru care colegi de-ai mei doresc să facă un astfel de miting. Eu nu resping ideea, dar trebuie să facem un miting care să aibă sens.
Fiecare filială judeţeană poate organiza mitinguri. Dragnea: Oricând, stabilind motivul
Teoretic. Practic, mişcarea va fi mult mai slabă, credem noi. PSDragnea a ajuns la concluzia că, dacă vor încerca iar un mare protest în Bucureşti, se vor face de râs. Atunci, au decis să facă pe plan local mici mitinguri de susţinere, în organizarea filialelor PSD. Care doresc asta.
Am decis ca orice organizaţie PSD din ţară să poată să organizeze manifestări publice oricând. Stabilind data, locul şi motivul, coordonându-se sau nu între judeţe.
, a precizat liderul PSD Liviu Dragnea. Înseamnă că PSD nu va organiza un miting mare în Bucureşti? Dragnea, ambiguu: ”Nu ştim. Una nu exclude alta”. Dar…
… Dacă vor fi colegi care la CExN vor cere un astfel de miting, vom discuta. De data asta, n-o să mai resping această idee. Dar, dacă hotărâm să facem un miting, trebuie să stabilim exact pentru ce îl facem. Sunt mai multe motive pe care le-am auzit pentru care colegi de-ai mei doresc să facă un astfel de miting, eu nu resping ideea, dar trebuie să facem un miting care să aibă sens.