home CORUPTIE, POLITICA PSD-ALDE doresc să impună statul borfaşilor ca stat de drept

PSD-ALDE doresc să impună statul borfaşilor ca stat de drept

Share

La consultările de la Cotroceni pe Justiţie, PSD-ALDE a venit cu un soi de conceptualizare teoretică în categorii frumos împopoţonate a demantelării statului de drept pe care coaliţia aceasta toxică a făcut-o.

În timp ce PSD a pus pe biroul preşedintelui Iohannis un set de 10 principii (citite după discuţia cu preşedintele, de către liderul PSD, Liviu Dragnea, presei), ALDE a lansat teoria stabilirii unei definiţii a ceea ce înseamnă statul de drept (prin liderul Călin Popescu Tăriceanu).

PSD-ALDE continuă să sape la rădăcina statului democrat român

Printre principiile transmise preşedintelui se numără cele referitoare la respectarea Constituţiei României în litera şi spiritul ei. Inclusiv în ceea ce priveşte statutul procurorilor şi judecătorilor; stoparea abuzurilor din Justiţie împotriva cetăţenilor şi înlăturarea efectelor produse.

Mai apoi, în ceea ce priveşte respectarea drepturilor fundamentale ale omului, garantate de Constituţia României şi de tratatele internaţionale, precum dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil, prezumţia de nevinovăţie, dreptul la viaţă privată şi inviolabilitatea secretului corespondenţei; garantarea independenţei judecătorilor care înfăptuiesc actul de justiţie – atât faţă de mediul politic, dar şi faţă de orice alte forme de presiune exercitate din partea parchetelor sau din partea serviciilor de informaţii.

PSD-ALDE: Garantarea independenţei procurorilor prin aservirea lor puterii politice

Alte principii vizează garantarea independenţei procurorilor în instrumentarea cauzelor, în acord cu respectarea principiului constituţional al subordonării ierarhice; răspunderea magistraţilor pentru reaua-credinţă şi grava neglijenţă în îndeplinirea atribuţiilor pe care le au; lustraţia magistraţilor care au fost colaboratori ai serviciilor de informaţii şi au pus în aplicare protocoalele secrete prin încălcarea Constituţiei şi a legilor în vigoare; garantarea independenţei sistemului judiciar faţă de orice imixtiune a serviciilor de informaţii; principiul celerităţii în instrumentarea şi soluţionarea cauzelor penale şi civile; principiul meritocraţiei şi al probităţii morale şi profesionale în promovarea magistraţilor în funcţiile superioare din sistemul judiciar.

Dilemă dublă

Din delegaţia PSD au făcut parte preşedintele PSD, Liviu Dragnea şi parlamentarii Robert Cazanciuc, Florin Iordache, Şerban Nicolae şi Eugen Nicolicea, informează Agerpres. Ciudăţenia este că în filmarea debutului discuţiei, Nicolicea nu apare.

Dilema este dublă: există şapte întrebări pe care PSD le-a lăsar preşedintelui Klaus Iohannis. Dragnea a declarat că nu spune public care sunt acestea. Probabil că este vorba despre un set de atacuri agresive practicate de PSD.

PSD-ALDE s-au împrăştiat în trăgători. ALDE are o problemă cu statul de drept

Pentru a nu fi clar dacă PSD-ALDE sunt de acord unul cu altul, ci a rămâne o chestiune ambiguă, PSD şi ALDE s-au dus la Cotroceni cu problematici diferite. Ambele însă se regăsesc în vena distrugerii statului de drept din România.

Cel mai pervers este ceea ce a făcut Călin Popescu-Tăriceanu. El doreşte definirea a ceea ce reprezintă statul de drept:

Dacă o definiție comună a statului de drept e acceptată de partidele politicie, putem să pornim cu dreptul, să începem considerarea necestității scoaterii la lumină a tuturor protocoalelor secrete care au funcționat sau mai funcționează, care implică instituții din justiție, abrogarea lor și tot ce presupune consecințele lor pe linie de justiție.

Dă-i înainte cu protocoalele şi portocalele

Persoanele care au semnat aceste protocoale nu mai au credibilitatea necesară să ocupe funcții de conducere în justiție.

Trebuie să constituim Comisia de Adevăr și Reconciliere care are darul să aducă la suprafață aspecte bine păsatrete în secret și ar avea darul să ne lămurească asupra abuzului care s-a petrecut în acești ani.

Asupra comisiei acesteia delirante vom reveni separat.

Citeşte şi
Ciuma Roşie ameninţă Cabinetul Orban cu mutilarea OUG în Parlament

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a pledat pentru dialog între Guvern şi Parlament, astfel încât Read more

Tăriceanu vrea anularea restricţiilor. “Activităţile trebuie reluate rapid”

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a pledat pentru reluarea imediată a activităţii, Parlamentul putând fi "un Read more

Tăriceanu îi face lași pe cei care sunt nevoiți să se izoleze

Un nou mesaj delirant al lui Călin Popescu Tăriceanu, al cărui partid (ALDE) este cotat Read more

Tăriceanu vrea eliberarea din pușcării a medicilor infractori

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a cerut Guvernului să îi scoată din închisori pe medicii Read more

Călin Popescu Tăriceanu: „Medicii îşi dau demisiile pe bandă rulantă”

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, lansează un nou fake-news, susţinând că „medicii demisionează pe bandă Read more

Tăriceanu cere sesizarea CCR la acuzaţiile aduse de DNA

Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a solicitat conducerii Senatului să sesizeze Curtea Constituțională cu un Read more

Klaus Iohannis pune la punct dur Ciuma Roşie

Liderii ALDE şi Pro România, alături de cei ai PSD, fac concurs de acuzaţii populiste Read more

Tăriceanu: „Iohannis şi Orban au ştiut din timp de acest virus!”

La scurt timp după apariţia celui de-al patrulea deces, Tăriceanu a sugerat că Iohannis şi Read more

Ludovic Orban îi dă afară din Guvern pe oamenii lui Tăriceanu

Printr-o decizie a prim-ministrului Ludovic Orban, Claudiu Daniel Catană a fost eliberat la cerere din Read more

Tăriceanu se teme acum de percheziţie fără mandat de la judecător

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, susţine că şeful statului, Klaus Iohannis, a decretat târziu starea Read more

Share