home CORUPTIE, POLITICA PSD a umplut cu salteliste schemele instituţiilor de stat

PSD a umplut cu salteliste schemele instituţiilor de stat

Share

Barosanii PSD au umflat schemele instituțiilor de stat cu peste 5000 de „consiliere”, în ultimii trei ani. Se spune că numai Darius Vâlcov ar fi angajat peste 150 de salteliste.

DONEAZĂ ACUM





PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!

Niciuna dintre consilierele de succes ecvestru nu câștigă sub 10.000 de lei lunar. Cele mai multe, peste 1000, au fost angajate la Parlament. Sursele Comisarul spun că unele dintre ele, aflate în posturi de conducere, ridică și peste 20.000 de lei lunar.

Viorica Dăncilă ar fi cerut miniștrilor o situație cu angajările pilelor, pentru a le da afară măcar pe cele ai căror protectori au căzut în dizgrație, însă rezultatul a fost catastrofal. Fetele și-au găsit între timp noi protectori care țin cu dinții de ele.

Despre Darius Vâlcov se spune că era o legendă în branşă. El ar fi angajat în ultimii doi ani peste 150 de salteliste, prin toate ministerele, agențiile și la Parlamentul României. Un alt recordman al angajărilor ar fi, spun aceleași surse, Ionel Arsene, șeful PSD Neamț, prietenul intim al lui Liviu Dragnea.

Nu vă apucă scârba? Pe noi ne apucă scârba. Dacă vă apucă scârba, mergeţi la următoarele tururi de scrutin şi votaţi conform conştiinţei voastre. Trebuie să scăpăm de această pegră umană care a cotropit statul român.

Citeşte şi
Şerban Nicolae, delir: „Iohannis şi PNL să vină alături de PSD”

Senatorul PSD Şerban Nicolae le solicită preşedintelui Klaus Iohannis şi premierului Ludovic Orban să „vină Read more

PSD răspunde destructiv la măsurile economice ale PNL

Răufăcătorii din PSD nu pot fi opriţi de nimic, nici de pandemia globală de coronavirus. Read more

Liderilor PSD le arde de dat tunuri financiare în vreme de coronavirus

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a cerut să fie modificat urgent a cadrului legal, Read more

Şerban Nicolae îi atacă violent pe Klaus Iohannis şi PNL

Senatorul PSD Şerban Nicolae îi atacă violent pe guvernanţi şi pe preşedintele Klaus Iohannis, după Read more

Klaus Iohannis pune la punct dur Ciuma Roşie

Liderii ALDE şi Pro România, alături de cei ai PSD, fac concurs de acuzaţii populiste Read more

PSD nu se linişteşte. „Guvernul pune în pericol medicii şi pensionarii”

Senatorul Florian Bodog (PSD) atacă guvernul PNL, susţinând că îi pune în pericol pe medici Read more

Şerban Nicolae spune lucruri trăsnite: “Ne punem profesionalismul la dispoziţia românilor”

Liderii PSD l-au trimis pe senatorul PSD Şerban Nicolae să citească o declaraţie, prin care Read more

PSD îşi asumă meritul pentru robotul ce dezinfectează spitalele

Deputatul PSD Lia Olguţa Vasilescu se laudă cu faptul că un robot a fost pus Read more

Orlando Teodorovici face direct cu Antena 3 dintr-un restaurant

Senatorul PSD Eugen Orlando Teodorovici a apărut în direct la Antena 3, chiar dintr-o cârciumă, Read more

Olguţa, hodoronc-tronc-pleosc: Cei ce au bătut-o pe jandarmeriţă nu au păţit nimic!

Deputatul PSD Lia Olguţa Vasilescu este extrem de îngrijorată de faptul că Mircea Badea ar Read more

Share