home EUROVISION, EVENIMENT EUROVISION: Primii concurenti sunt avantajati

EUROVISION: Primii concurenti sunt avantajati

Share

Primii concurenti intrati in concurs sunt, de data aceasta, avantajati. Dincolo de povestea cu numerele verzi care probabil ca se vor inrosi la un moment dat, faptul ca votul incepe din momentul in care se aude prima melodie ii avantajeaza pe cei ce intra in concurs mai devreme.

Evident, pot fi contrazis, iar aceasta chiar cu vehementa. Mi se poate spune de exemplu ca fanii unei melodii anume nu pot fi opriti sa voteze din primul moment si ca adevarata dezavantajare ar fi fost daca melodiile ar fi putut sa fie votate, fiecare in parte, de-abia dupa ce intra in concurs.

Ei bine, da, si aceasta ar fi fost o discriminare, una si mai grava. Totusi, este clar ca fanii unei melodii, ca si indecisii vor avea tendinta sa inceapa sa voteze din momentul in care si-au auzit piesa preferata, nu de la inceputul votarii.

Din punctul meu de vedere, marii avantajati sunt tripla Anghel – Tomas – Piper (care, asa cum am explicat, au o melodie foarte frumoasa, dar in care se aud niste dizarmonii impardonabile) si dubla Seling – Cernauteanu (cu o melodie mai putin frumoasa decat “Save Our Lives”, dar extrem de bine interpretata, care a impresionat de la “furarea startului” la cantatul live de la emisiunea “Ne Vedem la TVR”, fapt despre care am mai scris si cu care Paula s-a laudat cat a putut).

Din punctul meu de vedere, de la a zecea melodie intrata in concurs, nici una dintre aceste piese nu are sanse sa ajunga la Oslo, decat numai cu un vot dramatic favorabil al juriilor.

Citeşte şi
Vunk e o trupă pe care o cunoaştem de multă vreme, al cărei lider, Cornel
Un pat matrimonial, imbracaminte aruncata pe jos si o sticla de sampanie - acestea au
Vunk & Lora, "Prima noapte", o melodie superba, ar fi putut sa castige editia nationala
Puteti viziona aceasta finala Melodifestivalen urmand linkul de aici. Dupa cum observati, exista un countdown
Zilele acestea am vorbit cu un prieten, care mi-a marturisit ca el crede ca Eurovision
"Am primit zeci de telefoane de la prieteni din tara care mi-au spus ca nu
Si totusi, ati reusit sa votati. Felicitari, este o performanta, dar dupa cate incercari? Doua,
In debutul anilor '90, cand ar fi trebuit sa rupem Europa muzicala cu Laurentiu Cazan
"Numarul alocat nu exista/The number you have dialed is not in service" - acesta a
Continuam, continuam. Nu am reusit sa votez niciodata de pe telefon mobil. Din pacate, cu
Share