home MASS MEDIA Preşedinţii FEJ şi FIJ critică website-ul Cotidianul.ro

Preşedinţii FEJ şi FIJ critică website-ul Cotidianul.ro

Share
Mogens Blicher Bjerregaard s-a supărat pe 'nea Cornel. 'Nea Cornel, de data asta ai reuşit. te-ai consacrat /  ai îmbulinat-o la nivel internaţional.
Mogens Blicher Bjerregaard s-a supărat pe ‘nea Cornel. ‘Nea Cornel, de data asta ai reuşit: te-ai consacrat / ai îmbulinat-o la nivel internaţional.

Referitor la campania defăimătoare conţinând afirmaţii false, rasiste, xenofobe, calomnioase şi discriminatorii împotriva Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor, Federaţiei Europene a Jurnaliştilor şi Federaţiei Române a Jurnaliştilor MediaSind, preşedinţii FIJ şi FEJ, Jim Boumelha şi Mogens Blicher Bjerregård, au transmis o scrisoare de protest publicaţiei Cotidianul.ro, reprezentată de Cornel Nistorescu.

Singura publicație care a acceptat să participe la campania murdară orchestrată de conducerea Radioului public împotriva celor mai mari organizații ale jurnaliștilor pe plan internaţional, regional şi naţional este Cotidianul.ro (vezi aici reactia MediaSind).

Pe perioada campaniei de discreditare, Cotidianul.ro a publicat pe prima pagina reclama „Radio România Actualităţi – Nr. 1 în România”, iar primul articol denigrator împotriva organizațiilor jurnaliștilor se află sub sigla Societăţii Române de Radiodifuziune.

Vă prezentăm în continuare scrisoarea transmisă conducerii Coditianul.ro de către liderii jurnaliştilor din întreaga lume.

• citeşte aici versiunea în limba engleză

Departament Comunicare FRJ MediaSind

=====

To: Cornel Nistorescu
CEO Cotidianul.ro

Bruxelles, 21 iunie, 2013

Stimate Domn,

Vă scriem cu privire la articolele dumneavoastră recente, publicate în Cotidianul.ro.

Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor şi organizaţia sa regională, Federaţia Europeană a Jurnaliştilor, sunt organizaţii democratice, în cadrul cărora deschiderea şi transparenţa reprezintă elemente fundamentale pentru activitatea şi dezvoltarea noastră.

Or, tocmai în spiritul acestei deschideri îşi împărtăşesc opiniile delegaţii, liderii şi sindicatele noastre membre, fie că este vorba despre dezvoltarea FIJ sau a FEJ, ori despre chestiuni care se cer abordate în urma congreselor acestor federaţii.

Noi putem avea propriile disensiuni şi discuţii, aşa cum se întâmplă în cazul tuturor celorlalte organizaţii, deoarece acest lucru este intrinsec oricărei dezvoltări organizaţionale.

Atunci când acestea survin, noi le gestionăm în plan intern cât mai bine cu putinţă, dar nu putem şi nu dorim să tolerăm ca aceste deosebiri de păreri să fie folosite în mod abuziv şi răstălmăcite în scopul de a discredita FIJ sau FEJ, pe liderii sau pe membrii acestor federaţii, respectiv de a le submina activitatea.

Respingem în totalitate alegaţiile din cuprinsul articolelor dumneavoastră, pe care le considerăm neadevărate, rasiste şi xenofobe, o falsificare a celor petrecute în fapt.

Articolele dumneavoastră constituie o pată ruşinoasă pe imaginea jurnalismului românesc şi încalcă toate normele etice şi principiile jurnalismului.

Alegaţiile dumneavoastră sunt pasibile de acţionare în justiţie şi am înţeles că FRJ MediaSind a cerut avocaţilor săi să vă cheme în instanţă. Din acest motiv nu vom face comentarii suplimentare cu privire la alegaţiile în cauză.

Dorim să afirmăm foarte clar faptul că, situate la polul opus minciunilor abominabile şi al denaturărilor din articolele dumneavoastră, sindicatele membre FIJ şi FEJ susţin în unanimitate campania condusă de FRJ MediaSind în sprijinul membrului său, Adrian Valentin Moise, şi cer reîncadrarea în funcţie a acestuia.

Acest lucru a fost exprimat în moţiunile adoptate în unanimitate, atât la Adunarea Generală a Federaţiei Europene a Jurnaliştilor de la Verviers, din luna mai, cât şi la Congresul Mondial al Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor din Dublin, de la începutul lunii iunie, precum şi în petiţia semnată de zeci de lideri sindicali.

Solicităm să adresaţi, neîntârziat, scuze Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor, sindicatelor sale membre, liderilor şi personalului acesteia.

Cu sinceritate,
Jim Boumelha
Mogens Blicher Bjerregård

Citeşte şi
Piaţa de media valorează aproape 514 milioane de euro

Piaţa de media din România va creşte, în acest an, cu 5,5%, comparativ cu anul Read more

Ameninţări asupra presei. Poliţia Constanţa cere dezvăluirea sursei!

Poliţia Constanța a solicitat unei publicații locale să dezvăluie identitatea unei surse, care le-a trimis Read more

MediaSind atrage atenția Guvernului că angajaţii din cultură şi mass-media nu sunt salariați de mâna a doua

Federaţia FAIR-MediaSind, singura organizaţie reprezentativă la nivel de sector cultură şi mass-media, conform sentinţei TMB Read more

Ben Oni Ardelean, din aripa PNL/USL, a sărit la gâtul jurnaliştilor

Deputatul PNL Ben-Oni Ardelean i-a făcut nesimțiți si tupeiști pe jurnaliștii care au vrut să Read more

Jurnalişti ucişi anul acesta, mai mulţi decât în anul 2017

După trei ani de scădere, numărul violenţelor împotriva jurnaliştilor a crescut din nou în 2018. Read more

Mălin Bot, ca şi toată familia acestuia, are toate conturile blocate

Primăria liberalului Nicolae Robu a blocat toate conturile jurnalistului civic Mălin Bot şi ale membrilor Read more

Cozmin Guşă îi cere lui Rareş Bogdan să-şi ceară scuze ca să intre pe post

Patronul postului Realitatea TV, Cozmin Gușă, a declarat că Rareș Bogdan, realizatorul emisiunii ”Jocuri de Read more

PSD mituieşte iar presa cu bani de la ministere, ca acum 15 ani

Corina Crețu și-a acuzat pe Facebook propriul partid, PSD, că direcționează către presă ”sume incredibile” Read more

FIJ (Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor) îşi informează afiliaţii despre ce s-a întâmplat în România

FIJ (Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor) a reacţionat dur la agresarea şi baterea jurnaliştilor în timpul Read more

Micky Şpagă iese la rampă împotriva televiziunilor (Stenograme PSD)

Apare în arenă politicianul frenetic Şerban Mihăilescu a.k.a. Micky Şpagă. Aceasta este o nouă stenogramă Read more

Share