Dacă tot a luat Premiul Nobel Bob Dylan, de ce nu ar lua acelaşi premiu şi poeţii noştri, Şerban Foarţă şi Andrei Ujică? Cei doi au scris pentru Phoenix nişte versuri absolut formidabile. Şi datorită acestor librete muzica Phoenix este atât de mare şi Phoenix poate fi cu uşurinţă considerat unul dintre cele mai mari grupuri rock din lume.
Să facem un experiment:
https://www.youtube.com/watch?v=Kq-aMcwPBLM
Merită textierii Andrei Ujică şi Şerban Foarţă Premiul Nobel? Ia să vedem versurile acestei superbe piese (nota – cel ce a pus foto la coloana sonoră a greşit formula, tobar nu mai era Costin Petrescu, ci Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, venit de la Roşu şi Negru, care iniţial a fost trupă de rock progresiv):
S-au dus…
Trei hoţi, trei hoţi de cai,
La un drum de seară,
Hei…
Cai arabi şi crai.
Erau…
Trei hoţi, trei hoţi de rai,
La un drum de ceară,
Hei…
Într-un ceas coraille.
Stau de-un veac la han,
La hanul de-apoi,
În care n-auzi
Caval şi cimpoi.
Ninşi de sus din cer
Cu lână de oi
Ceasul e de ieri
Şi ziua de joi.
Măre…
Masla lor care e,
Care le e hramul,
Hei…
Şi adastă ce?
Galbin…
Vânat şi pembe
Să se uşte ramul,
Hei…
La Edi-Kule!
Sfat de taină ţin
Colo la cel han,
Han de toţi uitat
Şi de Gingis-han,
În care o zi-i
Mai mare de-un an
Şi anu-i un veac
Şi veacul-noian.
Rogu…
Să îmi spui ce fac ei
Şi ce pun la cale,
Hei…
Crăişorii trei?
Vezi şi..
Însuţi că nu frig miei,
Nici golesc pocale,
Hei…
Crăişorii zmei!
Dar au un ceaslov
Cu scoarţe de-argint,
Timpul vremuind,
Ne-îngălbenind,
Filele-i viind,
Făr’ de moarte fiind,
Cartea vieţii lor
Înşişi procetind.
Ceasul e de ieri
Şi ziua de voi,
Ninşi de sus din cer
Cu lâna de oi
Şi cu mult alean
Cântaţi sunt de noi,
Stau de-un veac la han,
La hanul de-apoi.
Cu ce este mai prejos această structură de text extraordinar de complexă, brodată pe aparenta simplitate a unor versuri scurte, dar în realitate extrem de complicate, poezie modernă, încărcată de simboluri? Mai este nevoie de vreo analiză literară? Mă îndoiesc.
Cine mai merita Premiul Nobel
Dacă onorabilii suedezi din comitetul de decernare au decis anul acesta să fie inconsecvenţi şi să coboare din marea literatură a lumii… Premiul Nobel putea fi decernat, de exemplu, lui Jim Morrison.
Există câteva momente în care Beatles au scris şi ei versuri minunate. La acelaşi nivel valoric, Blackbird merita şi el un Premiu Nobel. Ce să mai spunem, comparativ, despre versurile cu care te trimit pe altă planetă a muzicii cei de la Pink Floyd? Mult, mult mai profunde decât lirica lui Bob Dylan, oricât de mare muzician a fost acesta.
Noi trăim azi însă într-o confuzie şi o răsturnare catastrofală a valorilor, dacă s-a ajuns ca Bob Dylan să ia Premiul Nobel pentru Literatură.
Realitatea este că Premiul Nobel nu trebuia niciodată decernat nici unuia dintre cei enumeraţi mai sus. Poeţii sunt altceva decât muzicienii care-şi ilustrează muzica folosind versuri mai mult sau mai puţin profunde.
Iar Şerban Foarţă şi Andrei Ujică sunt doi poeţi foarte mari ai noştri, dar nu de Premiul Nobel. Poate că acesta ar fi trebuit să fie decernat lui Nichita Stăneascu. Mircea Cărtărescu, de asemenea, dar el mai are timp, este un poet şi un romancier formidabil, probabil unul dintre cei mai mari ai lumii.
nota: Şi ascultaţi „Cantafabule” mereu, for God sake…