home EUROVISION, EVENIMENT Ponta, vinovat pentru excluderea României din Eurovision

Ponta, vinovat pentru excluderea României din Eurovision

Share

ponta

Victor Ponta este vinovatul principal al excluderii României de la Eurovision, conform informaţiilor deţinute de noi. StareaPresei.ro a aflat că Ponta a făcut promisiuni ferme, în scris, pe care le-a adresat EBU, conform cărora situaţia datoriilor istorice ale TVR se va rezolva.

Mai mult, cel mai scandalos fapt este că aceste datorii istorice nu sunt de la participările României la Eurovision, pentru că echipele organizatoare ale participării româneşti, conform informaţiilor noastre, şi-au plătit în fiecare an dările.

Astfel, datoriile provin de la alte proiecte TVR-EBU, nu de la Eurovision.

În anul 2014, prim-ministrul României, Victor Ponta, a ajutat deplasarea la Eurovision Copenhaga cu 50.000 de euro, care s-au virat artiştilor.

În anul 2014, România a fost reprezentată la Eurovision de Paula Seling & OVI, cu piesa “Miracle”. Banii au susţinut show-ul din Danemarca.

Victor Ponta chiar a mers în Danemarca, unde a susţinut făţiş artiştii români, fiind în sala în care a avut loc show-ul. Ba, mai mult, înainte de semifinalele şi finala Eurovision 2014, pentru că situaţia cu EBU era şi atunci tensionată, Ponta a promis că lucrurile se vor rezolva.

Victor Ponta a trimis atunci o scrisoare din partea Executivului, prin care România şi-a făcut cunoscută la EBU voinţa şi implicarea, în cazul în care România va câştiga, şi în organizarea finalei la Bucureşti.

Ei, şi acum urmează partea frumoasă. De atunci, nu s-a mai întâmplat nimic. Absolut nimic. Anul acesta, povestea aceasta urâtă a explodat.

Este tipic inşilor de speţa lui Ponta, făcuţi din şmecherie, amorali, puşi pe căpătuială, cătora nu le pasă că lasă-n urma lor deşertul, călcători pe cadavre.

Unul dintre interlocutori chestionaţi a declarat pentru StareaPresei.ro că nu ştie sigur dacă s-a cunoscut de la bun început faptul că anul acesta se va ajunge la excluderea României din competiţie sau nu.

Teoria noastră (pe care interlocutorii noştri nu au confirmat-o, dar nici nu au infirmat-o categoric) ar fi că s-a ştiut de la bun început şi cei care au ştiut, cu cinism, au lăsat anul acesta competiţia să se desfăşoare cinstit, fără intervenţii, tocmai din acest motiv: că nu mai exista miza financiară, iar miza financiară era direct legată de expunerea mediatică pan-europeană şi nu numai.

Ei i-au lăsat pe meseriaşii din TVR să-şi demonstreze profesionalismul şi să facă o ediţie de nivelul oricărui show pentru, de exemplu, finala Melodifestivalen.

Nu au existat intervenţii pe juriu sau pe selecţia pieselor, iar cea mai bună melodie-competitor a învins. Evident, efectul este devastator pentru organizatori, care sunt acum umpluţi cu lături pe nedrept.

Cel mai grav este ceea ce i se întâmplă lui Ovidiu Anton, care nu numai că este supărat, dar şi-a luat-o de la instituţia în care a crescut – TVR, ca membru al echipei lui Titus Munteanu de la “Şcoala Vedetelor”.

Nu se ştia de datorii? Haida-de! Situaţia datoriilor la EBU este cunoscută bine de ani de zile, nu este de ieri, de azi. EBU a trimis o serie de scrisori, la care nu a primit nici un răspuns de la nimeni, nici de la prim-ministrul plagiatorilor români.

Sursele chestionate de StareaPresei.ro au spus că, dacă EBU a luat anul acesta, acum, o decizie în privinţa TVR, de a exclude echipa României, nu va reveni.

Există români care au scris la EBU şi au primit un răspuns, pe care l-au postat pe Facebook:

Dacă România plăteşte, se va discuta posibilitatea de a reintra în competiţie în anul 2017.

Citeşte şi
Olguţa Vasilescu laudă un atac al lui Ionuţ Cristache (TVR) la Klaus Iohannis

Ionuţ Cristache, realizator al emisiunii România 9, de la postul public de televiziune, a stârnit

MediaSind: Decizia Curții de Conturi confirmă jaful din Televiziunea Națională

Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind - Filiala MediaSind TVR, solicită Parlamentului României să demită, în

Curtea de Conturi a descoperit nereguli la TVR şi în Radio România

Şefii TVR şi ai Radioului Public au luat salarii mai mari decât prevede legea iar

MediaSind TVR cere Parlamentului demiterea de urgenţă a groparilor Televiziunii Naţionale!

Sindicatul Român al Jurnaliştilor MediaSind - Filiala MediaSind TVR a luat act de votul membrilor

Televiziunea publică: Clauza de conştiinţă şi noi drepturi (MediaSind)

Actul adițional nr. 3 la Contractul Colectiv de Muncă din Societatea Română de Televiziune a

MediaSind a decis declanșarea conflictului de muncă în TVR

Delegații prezenți la Adunarea Generală a MediaSind TVR au decis astăzi, 28 noiembrie 2019, cu

Administrația Gradea refuză să negocieze Contractul Colectiv de Muncă pentru angajați

Negocierile pentru încheierea unui nou Contrat Colectiv de Muncă în Societatea Română de Televiziune începute

Tribunalul Bucureşti a anulat diminuările de drepturi negociate de conducerea TVR

Tribunalul Bucureşti a admis acţiunea depusă de Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind împotriva Societatăţii Română

TVR a dat bani grei pe echipamente vechi, care trebuiau să fie noi

Deputatul USR Iulian Bulai, membru in Comisia de Cultura din Camera, dezvaluie noi nereguli gasite

Conducerea SRTV, acţionată în judecată pentru că ascunde rezultatul controalelor financiare din TVR

Sindicatul Român al Jurnaliştilor MediaSind a depus ieri, 28 octombrie 2019, o cerere de chemare

Share