home POLITICA Ponta parcă vrea să strice relaţiile cu Ungaria

Ponta parcă vrea să strice relaţiile cu Ungaria

Share

De când Ungaria a anunţat că va ridica un gard de sârmă ghimpată la graniţa cu România, ca să stăvilească valul de refugiaţi, Victor Ponta face show, de exemplu pe Antena 3.

Evident, acest om nu este un extremist, ci un demagogo oportunist. El este capabil să se îmbrace cu orice haină e nevoie, în funcţie de interese. Este politicianul-contactor despre care scria Vladimir Bukovski că proliferează în Rusia de după 1990.

Acaracterial, multifateţal, amoral, acultural, megafonic. Aşa şi ieri, la Antena 3. Dar să le luăm pe rând.

Ponta a declarat luni, la Târgu-Jiu, că România nu are capacitatea logistică de primire a mai mult de 1.700 de imigranţi şi că, dacă îi va sta în putinţă, România va primi mai mulţi refugiaţi (până aici totul este corect), dar (atenţie, că urmează deraiajul extremist) nu vrea ca aceştia “să fie trataţi cu bâta“, cum fac vecinii unguri.

De ce e extremist? Pentru că instigă. Evident că ungurii îi tratează cu bâta pe refugiaţi, desigur că asta e o mare porcărie, dar asta putem scrie noi aici, el e prim-ministru şi trebuie să se stăpânească, altfel…

… ministerul ungar de Externe l-a convocat marţi, o zi mai târziu, pe însărcinatul cu afaceri român în Ungaria, pentru a oferi explicaţii despre ce a spus Ponta. Punct ochit şi lovit imediat:

Domnul Victor Ponta a făcut recent declaraţii inadecvate despre modul în care Ungaria gestionează criza imigranţilor.

Şi, ruşine mare, Ponta, a primit nişte măciuci drept în moalele capului, când Levente Magyar, secretar de stat în MAE ungar, s-a referit la “încercările constante ale lui Victor Ponta de a-şi salva controversata sa poziţie morală prin minciuni antiungare“.

Bursucul aruncă bomba, elefantul îşi pierde trompa“. Ei bine, pe Ponta-l sgârmă şi nu tace. Invitat la Antena 3, Ponta a spus că, “dacă Ungaria își face așa, un gard, de jur împrejur, nu rezolvă nimic din problemă, ba unii oficiali ar trebui să-i ținem acolo, după gard, să nu-i mai lăsăm să se plimbe prin Transilvania, prin cine știe ce alte țări și să spună tot felul de lucruri ciudate (s.n.)”.

Ponta a adăugat că stilul Ungariei îi aminteşte de ce a văzut la inundaţi, în ţară, unde “oameni pe care i-am întâlnit și mi-au spus «eu mi-am pus așa, niște saci, ca un gard, să nu mai vină apa la mine, să-l inunde pe vecinul».“.

Şi nu s-a oprit. În viziunea lui Ponta, liderii maghiari sunt…

… o rușine pentru cultura și valorile Uniunii Europene; și în atitudinile antisemite, și în ceea ce privește tratamentul minorităților de toate tipurile, și acum în timpul crizei refugiaților!

Cumplite declaraţii! Acest om face rău României în relaţia sa cu Ungaria. În acest moment suntem în pragul unui conflict diplomatic din cauza lui.

Citeşte şi
O manipulare grosolană a fost difuzată duminică seară, în prim time, de o televiziune apropiată
Ungaria se implică tot mai mult în România, de la programe economice dedicate maghiarilor din
”Bolnavul Europei nu e Polonia, nici Ungaria, ci România”, scrie profesorul român Alexandru Călinescu într-un
Magyar Nemzet, unul dintre cele două cotidiene de opoziţie în Ungaria, se închide începând de
Ambasadorul Ungariei a fost convocat astăzi la MAE român, după incidentul de la Budapesta, cu
Scandalul declanşat de mai mulţi ani de tendinţele de autonomie ale maghiarilor din Transilvania sunt
Brusc, fără nici o logică, a început un scandal inexplicabil, exact în buza alegerilor legislative
MAE anunţă că a notat cu surprindere și nedumerire decizia luată de Ungaria. Budapesta a
Am avut un vis ce ar putea să fie profetic sau nu, exact atunci când
Europa a intrat, după atacurile teroriste de la finalul săptămânii trecute şi anularea unui meci
Share