PNL şi USR vor ataca la Curtea Constituţională modificările la Codurile Penale

Share

USR și PNL anunță că vor ataca la Curtea Constituţională proiectele de modificare a Codurilor penale, după adoptarea acestora în Parlament.

Liderul USR, Dan Barna, susține că prin modificările adoptate România devine „un rai infracţional”.

La rândul ei, liderul deputaților PNL, Raluca Turcan, susține că. în urma votului din Parlament, dosarele de corupţie ale unor înalţi demnitari vor fi închise, de asemenea, sunt scăpaţi de pedepse infractori de rang înalt, dar şi infractori deosebit de periculoşi.

Dan Barna: „Coşmarul început acum doi ani şi jumătate continuă. Vedem că astăzi a trecut de Parlament o formă de Cod de procedură penală şi o formă de Cod penal care, într-adevăr, nu conţine prevederi neconstituţionale observate de Curte, dar conţine o grămadă din celelalte porcării prin care România devine un rai infracţional. Vedem că au trecut două Coduri, astăzi practic în Parlamentul României a câştigat hoţia, astăzi, prin votul de astăzi, vedem cât de importante sunt alegerile din 26 mai, cât de important este ca cetăţenii români să iasă pe 26 mai la vot, să voteze la referendum, să voteze pentru Parlamentul European, pentru că România este într-un pericol mai mare ca niciodată în istoria ei să iasă din ceea ce înseamnă UE”, a afirmat Barna, la Parlament.

„Toate aceste elemente arată că Liviu Dragnea nu mai are niciun fel de limită. Pentru el nu mai contează nimic altceva decât rezolvarea problemei penale cu care se confruntă şi pentru a-şi rezolva această problemă este dispus, şi astăzi a făcut-o în mod explicit, să sacrifice interesul României. România devine de astăzi un stat în care infractorii sunt practic într-un rai legislativ, infractorii sunt mângâiaţi şi încurajaţi prin aceste reglementări care toate, în ansamblul lor, nu fac decât să uşureze şi să simplifice efectele legii asupra infractorilor”, a adăugat Barna.

„Vom ataca la Curtea Constituţională adoptarea de astăzi pentru a folosi toate resursele de care dispunem pentru a opri acest tăvălug pe care PSD – ALDE l-au declanşat asupra României şi iată, continuă cu fiecare zi de Parlament”, a mai susţinut liderul USR.

Raluca Turcan: „Vom contesta la CCR acest vot dat astăzi, vom contesta ambele proiecte, atât Codul penal, cât şi Codul de procedură penală. Sperăm ca deciziile CCR să fie favorabile românilor cinstiţi şi Constituţia într-adevăr să fie respectată prin actele normative votate în Parlamentul României. Dacă decizia CCR va fi în favoarea infractorilor şi planează acest pericol uriaş asupra democraţiei din România, în luna iunie controlul instituţiilor vitale ale statului şi salvarea infractorilor se va fi desăvârşit, de aceea este foarte important ca în 26 mai să se voteze şi la alegerile pentru PE, dar mai ales la referendumul care să le arate celor care astăzi au confiscat majoritatea în Parlamentul României că nu mai au susţinere. (…) Am încredere că în luna iunie, prin moţiunea de cenzură pe care o vom depune în Parlamentul României, majoritatea parlamentară va fi alta, se va configura Parlamentul României, şi Guvernul coordonat direct de Liviu Dragnea va pleca acasă”.

„Pot să iau articol cu articol din ceea ce s-a votat astăzi ca să vedeţi că prin votul de astăzi dat în Parlament de PSD, ALDE, UDMR – într-un număr foarte mare, opt deputaţi ai minorităţilor naţionale şi trei neafiliaţi -, dosarele de corupţie ale unor înalţi demnitari vor fi închise, de asemenea, sunt scăpaţi de pedepse infractori de rang înalt, dar şi infractori deosebit de periculoşi. Printr-o modificare la Codul penal au fost exceptate de la infracţiunea de favorizare a infractorului emiterea, aprobarea sau adoptarea de acte normative. Prin acest text de lege s-au asigurat că în Parlament, Guvern şi în administraţiile locale pot să dea acte normative care să favorizeze infractorul. Astăzi, le-au creat cadrul general pentru favorizarea infractorilor prin lege şi punctual infractor cu infractor din România astăzi va sărbători Paştele într-un mod fericit. Au venit în Parlament să voteze ca Liviu Dragnea să aibă un Paşte fericit. Pentru PNL este o zi neagră, pentru fiecare român este o zi care va rămâne în istoria loviturilor la temelia democraţiei noastre şi a fibrei noastre de oameni cinstiţi”, a spus Turcan.

Deputatul PNL Ioan Cupşa a precizat că cele două sesizări la CCR vor fi depuse joi. „Mâine vor fi depuse cele două sesizări de neconstituţionalitate. Sperăm că vom avea din nou succes”, a spus Cupşa.

Deputatul Gabriel Andronache a completat că aceste proiecte ar fi trebuit anunţate ca fiind depuse la Secretariatul General la următoarea şedinţă de plen şi nu la finalul celei de miercuri. „Din păcate, Regulamentul este opţional pentru colegii de la Putere, îl aplică atunci când le convine, dar când nu le convine îşi stabilesc propriile reguli”, a afirmat Andronache.

Potrivit lui Ioan Cupşa, Puterea a procedat în acest fel pentru a nu asigura timpul necesar pregătirii sesizării la CCR.

Share