home EVENIMENT, POLITICA PNL şi PSD l-au demis pe primarul general interimar

PNL şi PSD l-au demis pe primarul general interimar

Share

PNL şi PSD l-au demis pe primarul general interimar al Capitalei, Dan Marin Ştefănel, în loc să se ocupe de problemele importante ale Capitalei.

Primarul interimar Dan Marin Ştefănel este la două luni de când a fost numit, în urma votului aceleiaşi majorităţi, printr-un compromis politic la nivelul CGMB.

Pentru schimbarea lui Ştefănel Marin (UNPR) din funcţia de viceprimar, cu atribuţii de primar interimar, au votat 37 de consilieri generali, iar alţi cinci consilieri au votat împotrivă, în timp trei s-au abţinut.

Viceprimarul Capitalei Dan Darabont (PSD) a declarat marţi, după şedinţa CGMB în care primarul general interimar Ştefănel Marin a fost demis, că PSD ia în calcul să facă o propunere pentru ocuparea acestei funcţii.

Consilierul general PNL Horia Scarlat a declarat, după votul din CGMB, că va fi redactat procesul verbal, care va ajunge la prefectul Capitalei, iar din acel moment postul deţinut de primarul general interimar uneperist Ştefănel va fi vacantat şi se va relua procedura de numire a unui viceprimar cu rang de primar general interimar.

Procedura pentru primarul general nou desemnat ar putea să dureze cel mult cinci zile, timp în care poziţia de viceprimar este vacantată.

Citeşte şi
Violeta Alexandru a dat afară din PNL blatiştii Gabrielei Firea

Preşedintele PNL Bucureşti, Violeta Alexandru, a anunţat marţi seara că acei doi consilieri PNL care

PSD e mândru de cei doi blatişti PNL din Consiliul General al Capitalei

Marius Pavel, consilier general din partea PSD, i-a lăudat pe cei doi consilieri PNL care

Gabriela Firea: În blocurile vechi din Capitală locuiesc doar săraci

Primarul Capitalei, Gabriela Firea (PSD), a declarat, în fata pesediştilor din Bucureşti, că în blocurile

Rareș Bogdan: PNL nu are cum să nu aibă candidat propriu la Capitală

Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan a afirmat că este exclus ca liberalii să nu aibă candidat

Gabriela Firea și-a plătit din bani publici prezențele la tv

USR Bucureşti susţine, într-o postare pe Facebook, că primarul Gabriela Firea plăteşte publicitate din banii

Gabriela Firea: Numai Brad Pitt poate să mă bată la Primăria Capitalei

Pe măsură ce trece timpul, primarul general al Capitalei dă impresia că pierde tot mai

CTP: „Referendumul lui Firea este un referendum pentru cretini”

CTP a spus luni, la postul de radio Europa FM, ca referendumul pe care Gabriela

Ludovic Orban: Nu am crezut că poate exista un primar mai prost decât Sorin Oprescu!

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a criticat-o dur pe Gabriela Firea, despre care a spus că

Rareş Bogdan: Gabriela Firea va fi bătută fără probleme!

Europarlamentarul Rareş Bogdan se arată încrezător că PNL poate câştiga la viitoarele alegeri locale, atât

Norica Nicolai ar fi candidata ALDE la Primăria Bucureşti

Norica Nicolai (fost europarlamentar), Andrei Gerea (fost ministru al Energiei și actual președinte al ALDE

Share