Plângere penală împotriva deputatului PMP fugar Octavian Goga

Share

O plângere penală contra deputatului PMP de Cobasna, Octavian Goga, va fi făcută. Este anunţul făcut de deputatul PMP Eugen Tomac, pe pagina sa personală de Facebook.

România halucinantă a pontocraţilor. Grupul infracţional

Astăzi am formulat o plângere penală, cu date exacte. Am informatii concrete cu privire la faptul ca deputatul Octavian Goga, ales deputat de Covasna, a primit foloase necuvenite pentru a trece la PSD.

Dincolo de această plângere penală

Deputatul PMP de Covasna Octavian Goga şi-a depus duminica demisia din grupul parlamentar PMP. El va activa in cadrul grupului PSD. Biroul Permanent al Camerei Deputatilor a luat act de demisia acestuia.

Dincolo de aceasta, astfel de traceri neaşteptate s-au mai produs şi au fost multe. Este de presupus că în unele cazuri, cel puţin, motivaţia să fi fost una financiară.

A apărut în spaţiul public sintagma “foloase necuvenite”, având ca efect o plângere penală

Este a doua oară în câteva zile când se vorbesşte despre o primire de foloase necuvenite. Prima dată, ministrul Comunicaţiilor, Augustin Jianu, a spus că nişte interpuşi ai unor puternici din PSD i-au propus primirea unor foloase necuvenite, probabil pentru nişte contracte.

Nu ştim, până în prezent, ca Jianu să fi făcut plângere penală. Despre primirea de foloase necuvenite s-a vorbit şi înainte de lovitura de stat din 2012. La moţiunea de cenzură la care a căzut Cabinetul MRU. Un grup de parlamentari au puterii ar fi fost mituiţi cumva pentru a dezerta.

Ulterior, chiar la debutul sesiunii etraordinară de demitere a preşedintelui, senatorul PDL Petru Filip a demisionat din partid şi a trecut la PSD.Apoi, pentru că Crin Antonescu a devenit preşedinte interimar, Filip a fost numit preşedinte al Senatului.

În nici unul dintre aceste cazuri, până acum, nu s-a vorbit despre foloase necuvenite sau despre vreo plângere penală.

Share