Plagiat în lucrarea de doctorat a lui Florin Iordache?

Share

Ministrul Justiţiei Florin Iordache ar fi plagiat în teza sa de doctorat. Pesedistul ar fi furat din MRU şi din mai multe comunicate de presă. Nu există ghilimele în teza demnitarului, susţinută într-o instituţie academică din Rep. Moldova.

Actualul ministru al Justiției, Florin Iordache, a obținut titilul de doctor în Rep. Moldova. Este vorba despre lucrarea “Impactul Corporaţiilor transnaţionale asupra proceselelor de integrare economică a României în UE”.

Iordache nu mai făcuse anterior nici un fel de curs în domeniul relațiilor economice internaționale. Doctoratul a fost obținut în 2007 la Universitatea Liberă Internațională Moldova. Politicianul era deputat la București.

Un sfert din lucrarea plagiat: grafice și tabele

Lucrarea de doctorat a lui Florin Iordache este scurtă, având numai 130 de pagini. Teza ajunge la 180 de pagini. Actualul ministru al Justiției adaugă sinteza rezultatelor obținute, concluziile și 32 de anexe.

În majoritate, sunt tabele luate din alte surse, cum ar fi Eurostat sau Statistica Română. Demnitarul nu a avut vreo contribuție personală.

Florin Iordache indică sursele lacunar, atunci când o face. Nu folosește ghilimele cum trebuie. Acestea lipsesc aproape cu desăvârșire din întreaga lucrare. Iordache își însușește pagini întregi fără să facă trimiteri la autor.

Plagiat dintr-un interviu cu MRU

Mai mult, în finalul tezei de doctorat, demnitarul plagiază masiv dintr-un interviu al lui MRU. Fostul ministru al Afacerilor Externe l-a acordat în ianuarie 2007 Agerpres.

Am identificat patru pasaje vaste pe care Florin Iordache le-a plagiat doar cu o mică schimbare de topică, scoțând unele nume proprii sau transformând vorbirea directă a lui Mihai Răzvan Ungureanu în vorbirea indirectă a tezei de doctorat.

, detaliază România liberă. Chestionat în legătură cu această situație, ministrul Florin Iordache a pus doar: “Nu comentez”.

Share