Piţurcă a greşit din nou. Vom trece în revistă mai jos greşelile făcute, după părerea noastră, de Victor Piţurcă, selecţionerul Naţionalei. Încă.
Piţurcă – Greşeli tehnico-tactice şi de mentalitate
Deşi a venit la Steaua după ce generaţia lui Puiu Iordănescu s-a retras, Victor Piţurcă este tributar metehnelor acelei generaţii de mari fotbalişti. Steaua acelor ani avea un lot formidabil, cu Iordache în poartă, Anghelini fundaş dreapta, Sameş şi Sătmăreanu centrali, Dumitru şi Iordănescu la mijloc, Troi şi Aelenei în atac. o echipă, repetăm, formidabilă, dar care uneori primea de la antrenor sarcina să îngroape mingea în gazon şi să aştepte greşeala adversarului.
Rezultau două jocuri tipice acelei Steaua Bucureşti:
1. Echipa omora fotbalul până ultimele 10 minute ale jocului, când câştiga, înscriind un gol stupid (dar ce demonstra totuşi cât de mult fotbal ştiu jucătorii aceştia).
Rata de jocuri de succes de acest tip scădea notabil în cupele europene, pentru că adversarul, cu lot mai valoros decât în campionatul intern, înţelegea tactica aceasta şi specula, înscriind el în ultimele minute ale jocului.
2. Echipa începea jocul în forţă, dând impresia că va da coţofana-n aţe de şapte ori şi va desfiinţa echipa adversă, arând şi zidurile clădirii sediului central al acesteia.
Înscria o dată, imperial, în stil de mare echipă, apoi omora fotbalul, aşteptând nonşalant trecerea timpului. Apoi primea gol, cădea psihic şi, desigur, fizic şi gata. Rata de succes a acestui gen de tactică scădea tot în cupele europene, din motive enunţate mai sus – nu mai jucai cu Steagul Roşu Braşov, ci cu FC Nantes, Betis Sevilla sau Schalke 04.
Victor Piţurcă a apărut în fotbal ca tânăr atacant la FC Olt şi probabil a fost impresionat de specula cu fotbal zgârcit pe care o făceau Steaua lui Teaşcă, Jenei, Traian Ionescu sau Constantin Cernăianu, care era model de joc pentru toate echipele de la noi.
Când ieşeau afară, echipele româneşti, tarate de filosofia de joc a Stelei, încercau acest joc şi eşuau de multe ori. O caracteristică a acestui gen de joc e că luau (şi iau şi acum) foarte multe goluri din fază fixă.
Este un blestem (în realitate nu e) la Naţională: golurile din fază fixă. În fapt, se datorează acestei tactici tâmpite: cu jucători foarte talentaţi, antrenorii români au crezut întotdeauna că echipa lor e mică, outsider şi trebuie să apere egalitatea sau victoria fragilă, în loc să caute să îşi impună jocul tehnic, combinativ, tipic echipelor româneşti.
Când am ieşit din această filosofie, am obţinut rezultate bune (Tică Oţet la Craiova, Jenei la Steaua, Iordănescu la Naţională).
Piţurcă a fost probabil atât de marcat de acest model de joc timorat, de echipă mică, că a devenit tarat de el. Această abordare a Stelei se baza pe vremuri pe superioritatea acestei echipe faţă de celelalte din campionat, cu câteva excepţii (Dinamo, U Craiova, FC Argeş în anumite perioade).
Când însă nu ai mentalitate şi eşti la bază un barbugiu cu cazier, ce crede că viaţa se joacă la zaruri, această tactică se întoarce contra ta. Piţurcă, atunci când îşi studiază viitorul adversar, îi analizează calităţile, se sperie de el şi i se subordonează tactic, aşezându-se, din principiu, în apărare şi aşteptând momentul când acesta face o eroare.
Piţurcă – Cum a pierdut meciul de ieri
Piţurcă s-a axat pe planul 2. Cu Sânmărtean în zi bună, a dat drumul la joc oarecum, a înscris o dată, apoi, în repriza a doua, s-a închis, aşteptând trecerea timpului şi norocul unui al doilea gol stupid, din nimic. În ultimele 10 minute, adversarul a înscris însă exact un astfel de gol stupid. Restul e filosofia de joc explicată anterior.
Piţurcă – Ce greşeli de alcătuire a echipei a făcut
1. Dacă ştia că Marica se va opera, nu trebuia să îl selecţioneze şi putea să aducă în loc un atacant de gura porţii valid. Cu Ungaria şi Finlanda, care au jucători înalţi, solizi, de angajament, îţi trebuie un atacant înalt de gura porţii, nu mijlocaşi ofensivi de talie medie ca Rusescu sau de talie mică, precum Keşeru.
2. Bogdan Stancu este un jucător mediocru, care nu are căuta la Naţională.
3. Vlad Chiricheş nu va fi niciodată fundaş dreapta. Dacă îl ai în lot pe Srgian Luchin, joci cu el titular din primul minut.
4. Dorin Goian nu mai e demult ce a fost. Apărarea trebuia făcută, în opinia noastră, astfel: Srgian Luchin – Vlad Chiricheş – Florin Gardoş – Răzvan Raţ. Chiricheş nu mai într-adevăr titular la Totenham, dar Dragoş Grigore nu a jucat niciodată cu Gardoş, pe când Vlad şi Florin se cunosc bine, pentru că au fost colegi la Steaua. Dacă voiai să joci cu Dragoş Grigore, nea Piţurcă, trebuia să-i dai pereche pe Cosmin Moţi, cu care se mai ştie de la Dinamo.
5. Este inadmisibil să cedezi mijlocul terenului, cum a făcut echipa noastră în a doua repriză, când ai doi mijlocaşi centrali de forţă ca Pintilii şi Hoban. Vom explica de ce aceştia au cedat mijlocul.
În prima repriză, tot jocul la mijloc a fost filtrat de Lucian Sânmărtean, care astfel a obosit excesiv. La Steaua, Gâlcă îl ajută pe Lucian să joace şi 80 de minute, formând un dispozitiv tehnico-tactic la mijlocul terenului, în care sunt mai mulţi mingicari (Cristi Tănase, Gabi Iancu, Chipciu, Nicuşor Stanciu) şi cărători de pian (Prepeliţă, Filip, Lato), astfel că Sânmărtean nu se sufocă.
Piţurcă avea două alternative:
a) să centreze tot jocul echipei pe filtrul Sânmărtean şi să-l păstreze pe Maxim, un jucător de factură asemănătoare, pentru a doua repriză şi cam aceleaşi sarcini tactice:
b) să îi ia din travaliu lui Lucian, cerându-i lui Maxim să facă acelaşi lucru, strângând dinspre dreapta şi echipei să îl sprijine pe acesta, când atacul vine pe partea lui. Cei doi puteau să facă schimb de posturi, ambii au ambele picioare.
Dar aici încep problemele. Dacă pe stânga Răzvan Raţ a venit în atac, sprijinindu-l pe Sânmărtean, Chiricheş nu a făcut acest lucru, necunoscând partitura, iar Maxim nu a dat randament.
De regulă, era post-Hagi la Naţională e caracterizată prin încercarea tuturor antrenorilor să creeze o aglomerare de jucători pe flancul stâng, din care să iasă un atac de gol. Ieri a fost patrulaterul Raţ – Chipciu – Sânmărtean – Pintilii.
Astfel, între Hoban şi vârful Rusescu a rămas loc pentru construcţia maghiară. Aici a pierdut tactic Piţurcă în faţa lui Dardai şi aşa şi-a creat Ungaria inclusiv faza din care a înscris (nu discutăm acum dacă a fost sau nu fault).
6. Logic era ca Rusescu (care oricum e mijlocaş central ofensiv, nu atacant de gura porţii) să fie sprijinit în spate de un alt atacant retras. Sau el să fie cel retras, volantul, iar acela să fie mai împins. În lotul selecţionat defectuos de Piţurcă vedem o singură soluţie: Claudiu Keşeru.