Piaţa Universităţii şi rolul jucat de Marian Munteanu

Share

Pentru că văd că lumea nu mai ştie ce a fost Piaţa Universităţii şi ce rol a jucat în aceasta Marian Munteanu, am scris un articol despre aceasta mai jos. Articolul a fost inspirat de discuţiile purtate între doi utilizatori de Google+, oameni de bună-credinţă, aderenţi ai ideilor de libertate şi democraţie ale Pieţei Universităţii, care dovedeau prin ce discutau că nu ştiau exact ce s-a petrecut acolo.

Lucrul acesta este foarte firesc. Atâta timp cât inclusiv un tip ca Cristian Preda, pe care-l credeam de bună-credinţă, fost decan la SNSPA, are neobrăzarea să dezinformeze despre ce a fost acolo, mi se pare de bun simţ ca un om care atunci era student la Timişoara şi nu a fost în Piaţă să nu ştie ce s-a întâmplat acolo, ce putea şi ce nu putea să facă Marian Munteanu în timpul protestului, în timpul Mineriadei sau după aceasta. Informaţia nu circula ca acum (acum circulă cu intoxicări).

Convingerea mea este că oamenii ce dezinformează astfel o fac pentru a manipula. De aceea, voi povesti, aşa cum am mai făcut-o, ce a fost în Piaţa Universităţii.

În 1990, eram student la Galaţi în anul IV. Am plecat pe cont propriu la Bucureşti pe 25 aprilie, i-am cunoscut pe cei din GID (Grupul Independent pentru Democraţie), în aceeaşi zi am devenit membru GID şi am stat în Piaţa Universităţii până pe 21 mai 1990, când m-am retras, o dată cu toţi membrii organizaţiilor serioase, mai puţin Alianţa Poporului şi 16-21 Decembrie.

Marian Munteanu nu avea cum să fie public interesat de celelalte victime ale Mineriadei, pentru că el însuşi era una dintre cele mai afectate victime şi de-abia îşi târâia viaţa. A stat foarte mult în spital, unde fusese internat mai mult mort decât viu, după ce fusese aproape decapitat de un miner, şi au demonstrat alţii pentru el, cum era firesc.

Despre dilemele, trilemele şi cvadrilemele din jurul lui Marian am scris puţin în ultimele două articole, pe care vă invit, dacă aveţi timp, să le citiţi.

Marian Munteanu candidat PNL la Primărie, o coliziune
• Clasa politică, salt în haită la beregata lui Marian Munteanu

Ceea ce trebuie să înţelegeţi este că lucrurile ce se petreceau în Piaţa Universităţii nu se întâmplau numai datorită lui Marian, ci datorită demonstranţilor şi liderilor militanţi ai ONG-urilor din Piaţă: 21 Decembrie, 16-21 Decembrie, Liga Studenţilor, GID, Alianţa Poporului, AFDPR, Asociaţia Studenţilor Arhitecţi.

Fiecare ONG participa la comitetul de organizare cu 3, 4 sau 5 membri de frunte. Am participat la comitetul de organizare în două rânduri, o dată într-un amfiteatru al Universităţii, a doua oară la şedinţa la care s-a decis, în seara de 20 mai, când aveam rezultatul alegerilor, la ora 23.00, că vom părăsi Piaţa.

Despre Marian Munteanu? Într-un anumit context, foarte bun vorbitor, a devenit cel mai magnetic speaker din Balcon. Avea şi are cap, dar nu era el singurul organizator. Ideologul Ligii era, după câte ştiu eu, Bogdan Mierlă, care, din motive ce rămân nebuloase şi acum, în timpul protestului maraton deja se retrăsese.

Rolul Ligii Studenţilor a fost colosal, prin deschiderea Balconului. Din acel moment, protestul a devenit marea manifestaţie-maraton. Este bine de ştiut că pe 22-23 aprilie noaptea carosabilul a fost ocupat de liderii GID şi alţi manifestanţi, veniţi de la un alt protest, din actualul rond Charles de Gaulle. Membrii GID au meritul că au rezistat la toţi boschetarii şi personagiile gen night of the living dead care i-au vizitat, rămânând acolo.

În timpul protestului-maraton, lucrurile erau organizate astfel: de securitatea şi filtrele din Universitate se ocupa Liga. Filtrele erau formate din membri ai Ligii şi ai altor organizaţii, echipaţi cu staţii.

Tot ce era în afara Universităţii era organizat de GID, AFDPR, Asociaţia 21 Decembrie şi ASA. În timpul zilei şi serii, membri ai organizaţiilor cu legitimaţiile în piept se mişcau permanent prin perimetrul protestului, demantelând provocările (zilnic erau zeci).

Manifestanţii au devenit atât de bine “şcoliţi” de organizatorii difuzaţi printre ei, că, atunci când apărea un provocator, începeau sponan să aplaude toţi. Noaptea, pichete de 2-3 membri a diferitelor ONG-uri asigurau sanitatea protestului, scoţând boschetarii din tufe şi ducându-i la Circa 10 (a doua zi erau la loc, la datorie), expulzând bişniţarii de spirtoase şi ţigări de contrabandă etc. Ţin minte că într-o noapte am făcut pichetul cu preşedintele AFDPR, Octav Rădulescu, fie-i ţărâna uşoară.

A fost un protest complex, profund intelectualizat, făcut de oamenii inteligenţi, cu o puternică osatură de studenţi extrem de citiţi, de la Litere, Limbi Străine şi Arhitectură, acompanianţi de o întreagă pleiadă de jurnalişti din presa de dreapta.

S-a muncit pentru protestul ăsta 24 de ore din 24, în ture, pe gratis, în timp ce nemernicii lui Iliescu intoxicau ţara că suntem plătiţi cu dolari de Raţiu şi Câmpeanu. Este bine să nu uitaţi asta niciodată, mai ales că apoi alţii au învăţat de la noi.

Marian Munteanu a fost parte a acestui efort civic colectiv. Sunt mându că am fost şi eu pe acolo, în felul meu, ca şi Marian, ca oricare dintre noi. După câte ştiu eu, el atunci nu a trădat nimic, ba chiar a fost bătut cumplit în timpul Marii Mineriade din 13-15 iunie 1990.

Astfel de mărturii pot aduce mulţi foşti manifestanţi, iar cei din Liga Stundenţilor pot povesti lucruri mult mai aplicate decât mine despre Marian Munteanu.

Despre ce a făcut după 1990, cum a ajuns să înfiinţeze Mişcarea pentru România sau cum s-a însoţit cu Măgureanu şi a devenit membru UNPR, acestea sunt lucruri pe care el trebuie să le lămurească.

Sau jurnaliştii de investigaţie.

Share