Petre Roman despre intestinele începutului anilor ’90

Share

“[…] A doua zi a avut loc şedinţa guvernului, unde am avut una dintre marile satisfacţii politice ca prim-ministru, pentru că în acel cabinet, în care erau oameni numai unul şi unul, de o calitate deosebită, am compus, pur şi simplu, o declaraţie a guvernului.

BadPolitics

Efectiv, mai mulţi membri ai Guvernului, Andrei Pleşu, Adrian Severin, Ion Aurel Stoica, Traian Băsescu şi alţii au spus fiecare cum văd lucrurile şi, în final, am produs o declaraţie, care, în esenţă, pe o formulare care îi aparţinea lui Andrei Pleşu, era următoarea:

«Noi suntem împotriva acelora care îndreaptă tancurile împotriva propriului popor»

Atunci a intervenit conflictul cu Ion Iliescu, care a spus:

«Cum v-aţi permis să daţi o asemenea declaraţie? Trebuia să ne consultăm, nu e bine. Noi trebuie să fim mult mai prudenţi, eu am să dau o declaraţie împotrivă»

Lucrurile aveau să se calmeze. A doua zi, surpriza a fost mare pentru că am constatat că declaraţia cea mai tranşantă faţă de puci, din toată sfera europeană, a fost din România.

În cea mai mare publicaţie americană, „USA Today”, pe prima pagină, era poza mea şi era prezentată declaraţia Guvernului României, cu un comentariu foarte favorabil la adresa declaraţiei noastre.

Din fericire, puciul a eşuat. Mult mai târziu, mi-am dat seama că lucrurile au fost pe muchie de cuţit.”… tot pe Vocea Basarabiei

Share