Petre Lăzăroiu (CCR) ar fi plagiat o carte veche de acum 85 de ani

Share

Petre Lăzăroiu, judecător la Curtea Constituţională, al cărui mandat ar fi expirat deja, nu își merită locul la CCR pentru că ar fi plagiat, susţine Newsweek România.

Primul se referă la faptul că judecătorul constituțional a plagiat, fără rușine și de mai multe ori, în lucrarea sa de doctorat. „Recordul“ îl reprezintă un articol de zeci de pagini publicat acum aproape 85 de ani, pe care Petre Lăzăroiu l-a copiat integral, cu tot cu note de subsol.

Petre Lăzăroiu nu era doctor în drept când a devenit judecător CCR

Acesta nu deținea titlul de doctor când a fost numit judecător al Curții Constituționale, în 2008, ci era doar doctorand, de patru ani, la Facultatea de Drept a Universității „Lucian Blaga“ din Sibiu. A reușit să-și susțină lucrarea abia în 2011.

După alți patru ani, în 2015, teza de doctorat a fost publicată la o editură minusculă, Magic Print din Onești. În interiorul volumului se menționează că tehnoredactarea i-a aparținut chiar judecătorului, iar editor a fost Maria Dohotaru, patroana firmei care deține editura.

Petre Lăzăroiu, plagiator cu patină veche

Doar că, în timp ce hotăra de la înălțimea celei mai prestigioase instanțe din țară, Curtea Constituțională, care lege este bună și care este greșită, Petre Lăzăroiu fura texte, la scară mare, în lucrarea sa de doctorat.

De exemplu, la paginile 130-165, subcapitolul „Istoricul sistemelor monetare în Țările Române până la 1867“ este reprodus integral, fără citare și cu preluarea masivă a notelor de subsol, un articol cu același titlu apărut în numărul din 1933-1934, volumul I, paginile 27-59 al Buletinului Societății Numismatice Române – Revistă pentru numismatică și științele auxiliare. Articolul îi aparține lui C.I. Condurache.

Lăzăroiu a preluat, cuvânt cu cuvânt și „mărcile“ de exprimare de acum 85 de ani ale autorului de la care a copiat, a descoperit Newsweek România.

Profesorul universitar Marioara Țichindelean, președinte al Comisiei de Etică de la Universitatea „Lucian Blaga“ (ULBS), unde și-a susținut teza Lăzăroiu, a transmis jurnaliștilor că nu se va lua nici o măsură dacă nu există o sesizare cu privire la această situație. Newsweek România a întrebat ce se va întâmpla dacă nu va depune nimeni sesizare? Răspunsul profesorului universitar Țichindelean a fost stupefiant: „Nu vom afla niciodată dacă este sau nu plagiat!“.

Share